Interviu cu prof. Ion Dobre, președintele SIP „Ion Neacșu”, Buzău

Domnule profesor, vreau să începem acest interviu cu un scurt comentariu la rezultatele de la simulările de capacitate și de bacalaureat, care țin capul de afiș în presă de mai bine de două săptămâni. În opinia dvs., au fost un dezastru sau e un cuvânt prea dur?
Ca și în dezbaterile publice din ultimele zile, și părerile sindicaliștilor sunt împărțite, deci nu putem vorbi de o părere unanimă. Pentru a diagnostica nivelul de pregătire al elevilor la un moment dat, este bine că se apelează la aceste simulări, dar cred că trebuie schimbată un pic responsabilitatea față de acestea. Nu pot să mă refer la responsabilitatea cadrelor didactice față de simulări, mai ales că nici măcar nu au fost plătiți pentru ele, dar vreau să mă refer la responsabilitatea unei mari părți dintre elevii participanți. Dacă facem o excepție, pentru că avem școli foarte bune, nu trebuie să uităm că avem în același timp și zone defavorizate, cu școli ceva mai slabe, unde elevii nu dau importanța cuvenită nici învățăturii, nici unor asemenea examene.
În plus, mai avem și zona rurală, care este întotdeauna cu „cinci minute în urmă“… Să ne referim și la acest aspect.
Tocmai la acest aspect mă refeream. Pentru că nu reușim să-i conștientizăm pe elevi de valoarea unor asemenea examene, mulți le-au tratat cu o totală lipsă de interes, ceea ce s-a văzut și în rezultatele obținute. Mai ales că mulți și-au spus „nu mă interesează”, alții au spus „hai să vadă cât de slabi suntem și să ne coboare nivelul la examene”. Și astfel am ajuns la situația în care promovabilitatea este destul de scăzută.
La nivelul județului Buzău care este promovabilitatea?
În ultimul an, 48,8%, ceea ce înseamnă că suntem undeva la mijlocul clasamentului. Un asemenea lucru nu ne bucură, pentru că este un procent destul de scăzut și oricum ne-am fi dorit ceva mai mult.
S-a vorbit mult despre nivelul extrem de scăzut al învățământului românesc, s-au făcut comparații atât cu școala finlandeză, cât și cu multe altele din Europa. Suntem chiar atât de jos?
Dacă ar fi să ne luăm după rezultatele pe care le avem la concursurile internaționale, eu aș spune chiar contrariul. Problema este că există un decalaj enorm între ceea ce înseamnă vârfurile și ceea ce înseamnă marea majoritate a elevilor. Într-adevăr, din punctul acesta de vedere, suntem departe de ceea ce se vrea de la un învățământ modern în statele civilizate – asta dacă vrem să ne comparăm cu o țară civilizată. Am întâlnit state în zona nordică unde preocuparea pentru performanță era pe planul al doilea. Primordial era ca fiecare elev să aibă un nivel mediu de cunoștințe, astfel încât să fie un bun cetățean al societății. De aceea, preocuparea majoră ar fi să facem educație pentru toți copiii. Și, în plus, diferențiat, pentru că, așa cum am mai spus, una este să vorbești despre o școală de cartier, unde și pentru mine ar fi o bucurie să aducem copiii la școală și chiar să-i facem să citească și să mai și socotească, și alta este să vorbești despre o școală de elită.
Ce ne lipsește pentru a fi la fel de buni ca ceilalți? Ce s-ar putea face, în opinia dumneavoastră?
De 25 de ani tot facem reforme. Cum vine un alt ministru, cum facem o nouă reformă a educației.
Dar dacă dumneavoastră ați fi ministru al Educației, ce-ați face?
În primul rând, aș alege un model foarte bine structurat și aș încerca să nu mă abat de la el, să nu modific o lege de la an la an, de la lună la lună și, ca o paranteză, vă spun că până în momentul de față Legea Educației a suportat modificarea a 55 de articole. Problema este că, indiferent de ce intenții bune ar avea un ministru, se lovește de principala noastră lipsă, și anume bugetul. Pentru că învățământul supraviețuiește încă, cel puțin din punctul de vedere al instruirii, educării, ca urmare a generației pe cale să plece la pensie – și fac această afirmație cu dorința, dar și cu riscul de a nu supăra pe nimeni. Și tot de aici pornesc problemele, pentru că sistemul nu este atractiv, și, prin urmare, oamenii își caută binele în alte domenii.
La nivelul județului Buzău, cum stă școala la capitolul cadre didactice – suplinitori, cadre calificate etc.?
Din acest punct de vedere stăm foarte bine. Avem un număr foarte mic de suplinitori – dacă îmi aduc bine aminte, avem sub 25-30 de suplinitori. Din nefericire, revin la întrebarea anterioară și vă spun, ca o completare: la disciplina matematică avem suplinitori – și asta cred că spune totul despre atractivitatea sistemului de învățământ actual. Toți cei care au cunoștințele și pregătirea necesare nu vin în învățământ pentru a preda matematica pentru un asemenea salariu. Totuși, la Buzău, resursa umană este una bună, și putem spune chiar foarte bună. Riscul este altul: odată cu aceste comasări – unele foarte normale, din cauza reducerii populației școlare sau a altor probleme – am ajuns să avem multe unități școlare care au apelat la învățământul simultan, inclusiv la gimnaziu. Or, asta nu poate duce decât la o calitate mai slabă în învățământ.
Suntem totuși în secolul XXI, dar avem clase simultane, cadre didactice necalificate, așa că putem spune că nu stăm deloc bine la nivel național.
Ceea ce se întâmplă cu satul românesc este o mare dramă. Sunt enorm de multe sate, cel puțin la nivelul județului Buzău, în care în scurt timp nu vom mai avea școli. După cum v-am mai spus, populația școlară va fi de sub 30 de elevi, de la grădiniță și până la gimnaziu. Și asta spune totul.
În altă ordine de idei, ce ne puteți spune, domnule profesor, despre rata abandonului școlar, a analfabetismului la nivelul populației gimnaziale?
Cel puțin până anul trecut, procentul de abandon școlar se manifesta, în mare parte, în rândul elevilor de liceu. Surprinzător este faptul că abandonul școlar a crescut foarte mult în mediul rural. Unul dintre motive este și acela că, prin depopulare, în sate au rămas tot mai puține persoane, iar părinții sunt din ce în ce mai săraci. Pentru faptul că școala de lângă casă a dispărut și că trebuie să se deplaseze cu un mijloc de transport sau, de cele mai multe ori, pe jos, copiii nu mai merg la școală, abandonează, și de aici apar atât abandonul, cât și analfabetismul despre care m-ați întrebat. Totuși, trebuie să spun că învățământul nu poate fi mai bun decât ce se întâmplă cu țara asta. Mai ales că politicile pe care le-au dus toate guvernele ne-au adus la un grad de discrepanță extrem de mare, iar toate măsurile sunt luate prin prisma avantajului politic.
La nivel de minister este liniște. Cum apreciați această stare, credeți că totul este în regulă, că totul merge strună?
Într-o anumită măsură m-am resemnat, în sensul că această pace pe care sindicatele au acordat-o ministerului a dus la un singur rezultat: acela al reluării unui dialog întrerupt de guvernarea Boc. Bineînțeles că sunt resemnat la reacția colegilor noștri – și aici nu mă refer la profesorii din județul Buzău, unde, atunci când s-au propus diverse activități și chiar întreruperea activității, am avut o adeziune de 67% – pentru că, în momentul în care am vrut să organizăm anumite acțiuni, aceștia au fost oarecum reticenți. Dacă ei vor să lase lucrurile să curgă așa, ce putem face noi, ca lideri de sindicat, decât să-i informăm corect despre cum decurg lucrurile?
Din punct de vedere sindical, cum vor arăta următoarele luni?
Greu de spus. În cadrul federației aveam propus un program de măsuri pe care nu le mai putem aborda – o boicotare a examenelor, a acestor simulări… Să nu uităm că salariile din învățământ nu au fost reîntregite, că avem cadre didactice cu salarii de 800 de lei, să nu uităm că încă ne zbatem cu naveta profesorilor, că încă se încearcă fel și fel de tertipuri pentru a scăpa de decontarea navetei cadrelor didactice, mai ales că nu există nici măcar bani pentru salarizarea acestora până la sfârșitul anului.
Deci și din punctul de vedere al plății salariilor există mari probleme…
Da, este o realitate. Pentru salarii în niciunul dintre județe – sau sunt foarte puține și le-am putea număra pe degetele de la o mână – fondurile nu sunt asigurate integral, până la sfârșitul anului. În acest moment, pentru trimestrul doi vom aduce bani din trimestrul patru.
În aceste condiții ce se va întâmpla?
În aceste condiții, sperăm ca la rectificarea bugetară să primim restul de bani, pentru că, după cum s-a tot spus, finanțarea per capita s-a făcut dintr-un birou și nu s-a ținut cont de nicio corecție pe care legea o prevede. Mai grav este faptul că noi nu avem acel consiliu național, stabilit de lege, pentru a calcula care este costul standard per elev.
S-ar impune o măsură radicală, intrarea într-o grevă generală, înghețarea anului școlar, chiar dacă oamenii se tem de asemenea soluții radicale?
În momentul în care vor rămâne fără salarii, altă variantă nu văd. Reacția guvernanților este una de indiferență. Or, noi, prin toate comisiile de dialog social, solicităm, informăm și, așa cum mereu aducem în atenție, nu cerem decât respectarea legii. Dar iată că nu se respectă nimic.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU