Au trecut 24 de ani (aproape un sfert de veac) și învățământul încă nu și-a găsit matca firească spre calitate, spre performanțe, spre spiritul european. Atât sistemul de învățământ, cât și slujbașii săi sunt cobaii partidelor politice care, ajunse la guvernare, vor să-și impună o strategie politică, eliminând de fiecare dată ceea ce a făcut predecesorul.
Am avut învățământ obligatoriu ba de 8 ani, ba de 10 ani, ba de 12 ani, ba de 9 ani etc. Am avut examen de absolvire a gimnaziului ba cu 3 discipline, ba cu 2 discipline, ba de capacitate, ba de testare națională, ba de evaluare națională. Am avut examen de admitere la liceu cu diferite ponderi ale mediilor din ciclul gimnazial. Am avut examene de bacalaureat cu diferite materii și cu conținuturi care nu țineau întotdeauna seama de curriculă. S-a încercat să se impună Bac-ul diferențiat, Bac-ul profesional, care însă au fost respinse. Examenele de admitere în învățământul superior s-au modificat, de la cel direct la facultate până la cel extrem de permisiv al mediei din cei 4 ani de liceu, sau al mediei de la Bac, sau combinației dintre ultimele două. Corpul profesoral participant la aceste examene naționale (supraveghetor, evaluator, membru al comisiei de examen) a fost umilit printr-o retribuție care a ajuns aproximativ la valoarea unui kilogram de carne pe zi. Nu mai vorbim de deplasarea la centrul de examen cu taxiul, autobuzul, metroul, pentru care trebuie să scoată alți bani din buzunar. (Cred că am uitat să refuzăm participarea la aceste examene, pentru care nu avem obligație și care nu sunt trecute în fișa postului, în Contractul Individual de Muncă.) Consecințele acestor bâjbâieli ale sistemului au fost rezultatele din ce în ce mai modeste. Din păcate, degradarea condiției de dascăl a condus la derapaje în rândul unor colegi și la apariția unor grave încălcări ale conduitei morale. Recentul incident la examenul de bacalaureat de la Liceul Bolintineanu, din București, merită o atenție deosebită din partea noastră, dar și o analiză a situației care a condus la asemenea fapte, repet, regretabile.
Memoria mă asaltează și îmi spune că nu cu multă vreme în urmă s-au petrecut fapte similare la Sighetul Marmației – județul Maramureș, la Podul Turcului – județul Bacău, la Slobozia – județul Ialomița. Au fost semnale de alarmă, din păcate, ignorate și tratate superficial. Spun acest lucru pentru că de mai multe ori, atunci când se discută în Parlament despre salarizarea personalului bugetar, în dreptul altor sectoare se spune că majorarea salariilor este necesară pentru a se înlătura tentația corupției. Iată că, din păcate, personalul din învățământ, nemotivat, salarizat umilitor, a picat în greșeală, a fost tentat de sume mici și a cedat actului de corupție. Din fericire, numărul celor care au manifestat asemenea slăbiciuni este mic, dar ei trebuie sancționați, pentru a constitui un avertisment pentru cei care s-ar gândi la așa ceva. Mi se pare simptomatică reacția reprezentantului Ministerului Educației, care afirmă pe posturile de televiziune că avea cunoștință că ceva se va întâmpla în sesiunea de bacalaureat, dar la fel de simptomatică poziția Președinției, care înainte cu două, trei săptămâni de începerea bacalaureatului („deh – Mama Omida”) atrăgea atenția cu privire la corupția din învățământ și incompetența (nepregătirea) unor cadre didactice. Această premoniție a reprezentat o diversiune evidentă, prin care s-a vrut mutarea atenției de la finalizarea recensământului (cu repercusiuni asupra referendumului de suspendare a președintelui) la examenul de bacalaureat și la incidentele înregistrate.
Într-o lume diversă, în care fiecare pare a-și deduce o filosofie proprie și un mod de comportament pe măsură, cazul în sine este unul major, cu profunde implicații și care trebuie analizat cu mult simț de răspundere de factorii decidenți. Dincolo de posibilele atitudini (foarte diverse într-o societate democratică), cazul mi se pare a descifra o stare de fapt, cu un caracter de generalitate evident pentru a fi pus în discuție. Speranța postrevoluționară că evenimentele din decembrie 1989 vor marca sfârșitul sistemului de selecție bazat pe contraperformanță și că în locul contraselecției vor apărea criterii precum performanța, integritatea morală, competiția bazată pe egalitatea de șanse și meritocrația a expirat la fel de repede cum a și apărut. Anii au trecut și cu ei ciclurile electorale. Invariabil, partidele/alianțele de la Putere sau din Opoziție „au momit” electoratul din sistemul de învățământ cu promisiuni apetisante, dar deșarte: majorări salariale (o nouă grilă în care învățământul „prioritate națională” să ocupe un loc superior); alegerea conducerilor unităților școlare de către angajații din acea unitate fără amestecul politicului; îmbunătățirea Legii Educației Naționale și a statutului cadrelor didactice etc.
Trecând „hopul” alegerilor, obținând o majoritate consistentă, actuala Putere, alianța USL, a devenit amnezică cu privire atât la ma­jorările salariale, cât și la procedura de alegere a directorilor și a celorlalte funcții de conducere, schimbând garnitura vechilor cu propria echipă managerială (bineînțeles, cu delegație, fără concurs sau vreun vot din partea personalului din unitate). Nu demult, în cadrul unei dezbateri de amploare, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, profesor Simion Hancescu, făcea următoarea afirmație: „politizarea este boala cea mai gravă, înainte de finanțare”.
Ministrul Pricopie, ascultând cuvântul președintelui FSLI, a răspuns cu o promisiune: „Nu vor mai fi schimbați directorii pe alte criterii decât cele profesionale. Ca ministru, am combătut politizarea și o combat în continuare. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori până în noiembrie”. (Dar bine mai combate ministrul Pricopie! Ghici cui îi crește nasul?!)
Dintotdeauna, noi, cei din conducerea organizațiilor de sindicat, aleși pentru a reprezenta, apăra și promova drepturile și interesele membrilor de sindicat, am respectat legislația țării. În toate procesele intentate angajatorilor sau ordonatorilor de credite am avut ca argumente legile în vigoare, în felul acesta obținând sentințe favorabile. {i după ce am obținut aceste titluri executorii, guvernanții – organele Puterii ne tergiversează punerea în posesie a drepturilor obținute, prin acte normative succesive ducându-ne cu eșalonări până în 2016, 2017. Legea bugetului din fiecare an prevede în mod expres capitole cu sume speciale pentru aplicarea sentințelor judecătorești. Așa cum am subliniat mai sus, că îmi convine, că nu îmi convine, eu și toți ceilalți membri de sindicat trebuie să respectăm actele normative. Cu toate acestea, în momentul de față, în județul Călărași ne confruntăm cu situații în care colegii noștri profesori la {coala Plătărești, {coala Nr. 2 Mo­­delu nu și-au încasat sumele cuvenite și prevăzute, motivându-se că nu sunt fonduri și trebuie să așteptăm rectificări bugetare. Rectificarea s-a făcut, dar sumele nu au apărut (probabil vor apărea la „Sfântul Așteaptă”!). Colegii noștri au ajuns să-și piardă răbdarea și, ca atare, dacă guvernanții și organele Puterii centrale și locale nu respectă legea, își pun întrebarea: „Ce s-ar întâmpla dacă nici ei nu vor mai respecta Legea Educației Naționale”?
 
Prof. Aurel BOGATU, Președinte SLIJ Călărași