
Imediat după încheierea discuțiilor de marți seara cu Dragoș Pâslaru, sindicatele au amenințat cu proteste și chiar cu înghețarea anului, deoarece se apropie încheierea mediilor și examenele de final de an. Tot marți seara, premierul Dacian Cioloș și-a exprimat regretul că nu-i poate mulțumi pe toți angajații din sectorul bugetar și că, deși învățământ este un segment important, nu poate în doar câteva luni să corecteze toate problemele din sistem.
După părăsirea sălii de către reprezentanții sindicatelor din Educație, și ministrul Muncii a făcut o declarație de presă. Acesta a spus că îi așteaptă în continuare la discuții pe sindicaliștii din Educație, care au părăsit marți sala în care aveau loc consultările înainte ca întâlnirea să ia sfârșit.
În opinia lui Dragoș Pâslaru, problema sindicatelor din Educație o reprezintă nu atât faptul că „ei nu câștigă din noile prevederi, ci că sectorul de Sănătate câștigă, dar în condițiile de responsabilitate fiscal-bugetare actuale, nu puteau să existe așteptări că toată lumea va primi sume enorme de bani”, s-a justificat acesta.
Proiectul Legii Salarizării prevede premii de performanță pentru angajații din Sănătate și pentru cei din Educație începând din ianuarie 2017. În plus, în sistemul de sănătate debutanții vor beneficia de o majorare de 10% a salariilor, în vederea creșterii atractivității față de acest domeniu. De asemenea, atât în Sănătate, cât și în Educație documentul prevede premii anuale, semestriale și trimestriale, reprezentând 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrarea în fondurile aprobate prin buget. Aceste premii se acordă, mai spune legea, pe criterii de performanță, stabilite de fiecare din cele două ministere de resort – Sănătate și Educație.
Nicio creștere salarială pentru cadrele didactice!
Dacă însă sindicatele din Sănătate au oarecare motive de mulțumire, deși majorarea salarială prevăzută de lege și aplicată doar în cazul debutanților este oricum foarte mică pentru nevoile acestei categorii sociale, sindicatele din Educație au motive serioase să fie revoltate. Primele de 2% prevăzute de amintitul document sunt umilitoare și dovedesc, din nou, dacă mai era nevoie, că pentru Educație niciodată nu sunt bani. În opinia președintelui Federației Sindicale Spiru Haret, prof. Marius Nistor, proiectul ordonanței privind salarizarea în sistemul bugetar nu prevede nicio creștere salarială pentru cadrele didactice. În aceste condiții, protestele sindicaliștilor ar putea merge până la boicotarea examenelor.
Principala nemulțumire a angajaților din Educație este, conform președintelui Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, prof. Simion Hancescu, faptul că guvernul nu a elaborat un proiect al legii salarizării așa cum s-ar fi așteptat ei. „În această ordonanță se specifică faptul că se dorește eliminarea inechităților din sistemul bugetar. Or, în opinia noastră, inechități înseamnă discrepanțe mari între salariile din Educație și cele din celelalte sectoare bugetare. Practic, prin acest proiect, în momentul de față învățământul este sacrificat, pentru că sumele pe care intenționează guvernul să le acorde sunt extrem de mici. Nu știm exact ce se dorește, deoarece suma care ar urma să fie acordată anual, acel fond de premiere, este infimă. Nu știm de ce actualul guvern afirmă că pentru salarii poate să acorde în plus pentru un an și jumătate 203 miliarde de lei. Ne întrebăm ce se întâmplă cu banii în această țară. În 2014, de exemplu, față de 2015, prin creșteri acordate în tot sectorul bugetar, s-au găsit resurse pentru o suplimentare cu aproape 10 miliarde de lei. De ce actualul guvern spune că nu există bani? Asta înseamnă că nu au capacitatea ca acești bani să fie colectați de la evazioniști”.
La o simplă analiză, se poate constata că în 2017 nu va exista cadru fiscal pentru creșteri salariale
Printr-un comunicat remis presei, fostul lider sindical, actualul senator PSD Liviu Pop, spune despre noul Proiect al Ordonanței privind salarizarea bugetarilor că este o glumă proastă, un afront la adresa angajaților din sectorul bugetar. În opinia sa, așa-zisele majorări salariale nu vor putea fi aplicate, unele niciodată, iar altele doar prin reduceri masive de personal.
„Mă așteptam, a mai spus Liviu Marian Pop, ca măcar în ceasul al doisprezecelea noua Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice să fie tratată cu maximă responsabilitate de «Guvernul meu». Observăm însă promisiuni fără fond, prevederi nesustenabile, articole care nu se vor aplica niciodată decât prin măsuri drastice care vor conduce la reduceri masive de personal.” Deci ce face acest guvern pentru cetățeni? se întreabă actualul ministru. Departe de a se rezolva, prin această ordonanță, inechitățile din sistem, „la o simplă analiză și din datele pe care le avem, se poate constata că în 2017 nu va exista cadru fiscal pentru creșteri salariale”.
Senatorul PSD Liviu Pop a atras, de asemenea, atenția că Ordonanța este „doar o petardă” menită să spele aparent imaginea unui guvern care se perfecționează la locul de muncă și care în atâtea luni nu a fost în stare să creioneze o ordonanță coerentă și sustenabilă a salarizării în sistemul bugetar.
Pentru guvernanți, Educația este un domeniu prioritar doar la nivel declarativ, nu și în realitate!
În opinia sindicatelor, acest proiect demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, incapacitatea guvernanților de a gestiona sistemul de salarizare în sectorul public, precum și totalul dispreț față de personalul din sistemul educațional! Umilința la care sunt supuși din nou angajații din sistemul de educație este foarte mare. Posibilitatea acordării unor premii anuale, semestriale și trimestriale în limita a 2% din cheltuielile cu salariile din învățământ, începând cu 1 ianuarie 2017, nu rezolvă gravele și multele probleme ale salarizării personalului din acest sector de activitate, fundamental în orice stat civilizat din lume. Aceste premieri care sunt acordate pe criterii de calitate sunt practic o palmă pe obrazul școlii românești, care se află, ca și Sănătatea, foarte aproape de colaps. Nu se poate face calitate pentru o premiere de 2%!
Este încă o dovadă, se spune în comunicatul dat publicității de către FSLI, că pentru guvernanți Educația este un domeniu prioritar doar la nivel declarativ, nu și în realitate!
Deocamdată, pe data de 1 iunie, atunci când ordonanța va fi supusă aprobării în ședință de guvern, 15.000 de salariați din învățământ vor porni într-un marș de protest, din fața Guvernului României către Palatul Cotroceni, începând cu ora 11.00. Este, desigur, începutul unor ample proteste la care trebuie să se aștepte acest Guvern Cioloș din partea sindicatelor din Educație și nu numai. Gradul de revoltă crește cu fiecare leu pe care cei care ne conduc destinele și le adaugă la venituri și cu fiecare evazionist care scapă „pe ușa din spate” cu averea neatinsă. Aici sunt, de fapt, banii pentru Educație și pentru Sănătate.
Marcela GHEORGHIU





