Introducerea studiilor universitare de scurtă durata Proiectul Legii Educației din Învățământul Superior aduce mai multe elemente de noutate, printre acestea, învățământul universitar de scurtă durată. „E vorba de o diversificare a calificărilor. Este vorba de o posibilitate în plus pentru aceia care vor să se înscrie în învățământul superior de scurtă durată, dacă ulterior vor dori să schimbe opțiunea, creditele recunoscute în această formă de învățământ vor putea fi utilizate într-un program de licență”, e explicat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu prilejul prezentării celor două proiecte de lege, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Mniisterul educației, cu o zi înainte de intrarea acestora în dezbaterea publică. 

Redăm textul articolului de lege care se referă la studiile universitare de curtă durată:

„VI. Introducerea ciclului de studii universitare de scurtă durată, ca formă distinctă de organizare a învăţământului superior, contribuie la diversificarea calificărilor de nivel ISCED 5, în contextul solicitărilor din piaţa muncii. Studiile de scurtă durată sunt definite din perspectiva modului de organizare, acreditării, duratei, numărului de credite, implicării instituţiilor de învăţământ superior (inclusiv în asigurarea minimului de 50% din locurile de practică necesare, dintre care cel puţin 75% în afara instituţiilor de învăţământ superior) şi obţinerii unor calificări. De asemenea, sunt prezentate reperele privind admiterea la acest tip de studii, inclusiv oportunităţile privind continuarea studiilor de către absolvenţi în cadrul ciclului I – studii universitare de licenţă, pentru a se obţine diploma de licenţă.”

Alături de introducerea învățământului superior de curtă durată, Proiectul Legii Educației din Învățământul Superior mai aduce două noutăți importante. Este vorba despre învățământul superior dual și despre dubla calificare.

VIII. Înfiinţarea şi organizarea programelor de studii universitare cu duble specializări fără parcurgerea procedurilor de acreditare, cu încadrare în capacitatea de şcolarizare aprobată pentru cele două specializări acreditate (în cadrul instituţiilor  de învăţământ superior acreditate, pentru specializări acreditate), în contextul în care dubla specializare este unul dintre cei trei piloni de formare iniţială a cadrelor didactice, conform măsurilor de reformă din Raportul  ,, România Educată” şi proiectului legii învăţământului preuniversitar.

Distribuie acest articol!