Ministrul educației naționale, Valentin Popa, s-a întâlnit luni, 2 aprilie, cu ambasadorul Republicii Sudan în România, Excelența Sa domnul Abdelhafiz Elawad.
În cadrul discuțiilor, cei doi interlocutori au apreciat cooperarea tradițională în domeniul educației între cele două țări și și-au exprimat deschiderea pentru identificarea unor noi oportunități de extindere a acesteia, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic bilateral.
Ministrul Valentin Popa și Excelența Sa domnul Abdelhafiz Elawad au agreat faptul că trebuie intensificate demersurile pentru semnarea, de către cele două țări, a Acordului Interguvernamental de Cooperare în domeniul Educației.
Biroul de Comunicare al MEN