Flori, emoții, festivism și un peisaj dezolant. Așa începe anul în sute de școli din România, de douăzeci și ceva de ani încoace. Aceleași promisiuni din partea autorităților – ratate, neonorate, uitate sistematic. În țara noastră, iarna și începutul școlii ne iau întotdeauna prin surprindere. Cine își imagina că anul acesta lucrurile vor sta altfel trăiește într-o realitate paralelă. La noi, autoritățile locale, cu precădere din zonele rurale, nu au avut nici acum fonduri suficiente pentru lucrările de reparații și modernizare în școli. Din păcate, încă foarte mulți elevi vor învăța în școli cu WC-ul în fundul curții, sau cu toalete interne infecte – adevărate focare de infecție –, vor intra în clase în care riscă să explodeze soba de teracotă sau să le cadă tavanul în cap. Pericolul acesta îi paște, în egală măsură, și pe dascăli. Nu trebuie să cauți mult aceste situații. Iei, pur și simplu, la întâmplare câteva județe, și vei vedea în ce condiții a debutat școala, într-o țară membră a Uniunii Europene, care are pretenția că anul acesta a înregistrat cea mai mare creștere economică din spațiul comunitar.
Aflăm, de exmplu, că, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, judeţul are peste o sută şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, illuminate necorspunzător, cu apă din fântâni septice. La finaulul lunii august, DSP Iași a expertizat un număr de 118 unităţi şcolare din mediul rural care nu aveau autorizaţie sanitară. Din, din acestea, Direcția de Sănătate Publică anunța că niciuna nu îndeplineşte condiţiile de autorizare.
În județul Dâmbovița, situația este – o spune presa locală – de-a dreptul cutremurătoare, după cum reiee din raportul Direcţiei de Sănătate Publică. Dintre cele 160 de şcoli şi grădiniţe verificate cu puțin înaintea începerii anului școlar, în 84  dintre ele, lipsa acută a igienei este principala problemă. Nu interesează pe nimeni condițiile în care vor învăța acei copii – elevi și preșcolari… Într-un mediu septic, cu lumină slabă pe timpul sezonului rece, în clase în care sobele reușesc să se încălzească abia când vine ora de plecare, iar avariile la termocentrale se țin lanț.
În județul Galați, autoritățile locale au fost luate pe nepregătite și de această dată. În municipiul Galați, elevi au pășit în noul an, în multe școli, printre schele și echipe de muncitori, var și alte materiale de construcții. Oare de ce se începe întotdeauna atât de târziu? Fie din indolență, fie din lipsă de fonduri, sunt cele două invariabile variante de răspuns. Marea problemă aici este rețeaua de termoficare, a cărei înlocuire nu s-a putut face pe timpul verii, și, mai mult ca sigur, iarna îi va prinde pe elevi și dascăli în aceste  școli, în reparații, cu centrale termice nefuncționale, cu avarii și cu elevi care tremură în clase.
 
La Botoșani, începutul de an este la fel de mohorât și de lipsit de siguranță ca în alte multe regiuni ală țării, unde frigul, toaletele din curte, mirosurile pestilențiale, mizeria creează un peisaj dezolant, care numai motivație pentru studiu nu oferă bieților copii.  Aflăm din presa locală, ca să dăm doar un exeplu care scandalizează, efectiv, că există elevi care au venit să învețe într-un fost cămin cultural, o tristă relicvă a a vremurilor de tristă amintire de dinainte de 1989, lăsat, la rândul lui, în paragină.  
A început școala și pentru elevii din județul Sălaj. Pentru mulți dintre ei, într-un peisaj demn de filmele horror. Școli vandalizate, cu geamuri sparte, cu WC-uri insalubre, mucegai, acoperișuri prăpădite. Am descoperit și unități școlare cu șantiere în lucru, unde elevii se jucau liniștiți printre grămezi de moloz și utilaje.
Mai multe școli din judetul Alba nu au apă curentă, iar copiii sunt nevoiți, în anul de grație 2018, să folosească latrina. Din aceeași presă locală aflăm cu groază că edilii nu mai sunt interesați de bunul mers al școlilor, deoarece, de la un an la altul, din ce în ce mai multe se desființează. Școala nu mai este o prioritate pentru primari.
Aproximativ 60 de elevi din comuna Alimpești, județul Gorj, vor merge la toaletă în fundul curții, vor dârdâi de frig în timpul acestei ierni, sau vor fi în pericol să se îmbolnăvească, la fiecare pas. Autoritățile ridică din umeri și spun că nu au bani pentru investiții în grupuri sanitare noi. Situații similare se întâlnesc și în mediul urban. Nici Clujul nu stă mai bine. Aici, aproape 100 de unități de învățământ preuniversitar au pășit și în acest an școlar fără apă potabilă, cu WC-uri în fundul curții. Ca să ne convingem de proporțiile dezastrului – și nu exagerăm deloc atunci când ne încumetăm să folosim acest cuvânt, chiar dacă cei implicați, de la cel mai înalt nivel, trecând prin prefecturi și terminând cu umilele autorități locale și conduceri școlare, nu ne vor da dreptate, vom mai vedea cum stau lucrurile în alte câteva județe. În Timiș, bunăoară, în anul de grație în care ne aflăm, câteva școli din mediul rural nu au apă curentă, iar elevii merg la WC în curte.  După o vară în care se puteau face multe, la Timișoara, aproape 200 de elevi vor învăța în containere cumpărate de primărie. În județul Brăila, aflăm că numărul școlilor lipsite de apă curentă, cu grupuri sanitare mizerabile, spații neîncăpătoare și sisteme de încălzire necorespunzătoare este de domeniul zecilor.
Ne oprim aici cu exemplele, cu toate că doar spațiul limitat ne împiedică să continuăm această serie neagră. Lucrurile pot fi privite din punct de vedere statistic, așa cum – nu-i așa? – obișnuiesc, la fiecare început de an, să facă toți cei răpunzători de bunul mers al școlilor. Aceștia, când sunt întrebați, spun: „Comparativ cu anii trecuți, avem mai puține școli cu probleme, fără autorizații sanitare sau ISU etc.“, atunci când nu ridică îndurerați și dezorientați din umeri, lamentându-se că nu există bani. Da, de multe ori, primăriile nu au bani pentru lucrările de reparații în școli. Găsesc însă fonduri pentru susținerea echipei locale de fotbal. Este vorba, în primul rând, de numeroase localități din zonele rurale, acolo unde, de multe ori, nu există bani nici pentru canalizarea comunei. Din păcate, jumătate din România a rămas prizoniera secolului XIX. Nu a evoluat deloc, ba, în unele zone, a involuat.
În secolul XXI, felul de a privi lucrurile este sau ar trebui să fie cu totul altul. Pentru Ministerul Educației Naționale (cât de bombastic sună, nu-i așa?) pentru Guvern, pentru primării și prefecturi, ar trebui să reprezinte un dezastru și dacă ar exista, la începutul anului școlar,  o singură unitate de învățământ pe județ care s-ar confrunta cu problemele cu care se confruntă astăzi sute și sute de școli din întreaga țară, pentru că ar fi vorba despre sănătatea, siguranța și viitorul câtorva zeci, sau poate sute de copii. Asta face diferența între o țară de secol XXI – cum sunt Germania, Finlanda, Norvegia, Suedia ș.a.m.d. – și România, o țară în care a ajuns să nu se mai dea doi bani pe educație și în care egalitatea de șanse (rural-urban) este o simplă vorbă în vânt, o țară în care, în regiunile rurale, se închid școli din lipsă de elevi și în care viitorul acestora nu mai interesează pe nimeni.
Marcela GHEORGHIU