Consumul de droguri este aidoma secretului lui Polichinelle: un secret unanim cunoscut. Observăm cu uimire crescândă că în spațiul mioritic funcționează fără cusur mitul planului de măsuri, ridicat la puteri sacrosancte în epoca totalitară. Să ne explicăm. Recent, autoritățile au descoperit că tot mai mulți tineri din județele Iași și Vaslui consumă droguri. Asta da revelație! Din nefericire, autoritățile – competente în mai toate domeniile economico-sociale – se declară deocam­dată neputincioase. Este greu de înțeles acest defe­tism al oficialităților, care poate arunca în disperare sute de părinți ai căror copii au dobândit deja o dependență funestă. Puțină lume știe că există de mai mult timp Centrul Regional de Prevenire și Consiliere Antidrog Iași, a cărui arie de compe­tență și de acțiune acoperă o bună parte a Moldovei, anticipând sugestiv viitoarea împărțire adminis­trativ-teritorială a României, obiectiv ambi­țios, suspendat sine die, mai exact până când for­țele politice vor găsi consensul necesar pentru a elabora noua Constituție și a propune o altă arhi­tec­tură națională, știindu-se bine că de la prece­denta au trecut nu mai puțin de 48 de ani. Prezent la ședința Consiliului Prefectural Vaslui, șeful Centrului Regional a reiterat adevărul trist al extinderii consumului de droguri în rândul tine­rilor, primii expuși riscului prin vârstă, teribilism adolescentin, mimetism, preluare fără discer­nământ a obiceiurilor găștilor juvenile. Alarmant este în context un detaliu: avem copii care la doar 9 ani au consumat droguri, incitați de alții mai mari și cu o forță de influență mai puternică. Având sentimentul acut al misiei sale (pe care, în plan ficțional, îl avea și Pristanda), prefectul județului Vaslui a conchis ritos că este nevoie urgent de un „plan de măsuri care să genereze rezultate reale”. Răul obicei al consumului de droguri (etno­botanice în special) datează de ani buni. De ce abia acum factorii respon­sabili au avut ilumi­narea necesității unui plan de acțiune? Bu­nele intenții nu se opresc însă aici: se caută soluții pentru a des­chide și la Bârlad un centru de prevenire antidrog. Marea pro­blemă este personalul calificat, greu de găsit și de convins. Altfel spus, ideea stă din start sub semnul îndoielii. Com­ple­mentar, ar fi nevoie de o cantină pentru consumatorii de dro­guri care nu au venituri spre a se întreține și de înființarea unei comu­nități terapeutice în stilul „Alcoolicilor Ano­nimi” din America. Aceasta din urmă presupune un spațiu optim în care consuma­torii de droguri pot interacționa și dialoga timp de câteva luni pentru a scăpa de dependență. Întrebarea-cheie care-i frământă pe drogați este „Cum pot să mă las?”
Într-un context atât de problematic nu este refuzat nici ajutorul divin. Reprezentanții Cen­trului Regional consideră că ar fi benefică prezența preoților la diversele reuniuni tematice, cu atât mai mult cu cât tinerii în culpă discută frecvent cu psihologul, dar ar dori să se confeseze mai ales unei fețe preoțești.
În materie de droguri, România nu este Columbia (cer iertare de la distanță columbienilor cinstiți), țară în care „flagelul” drogurilor face ra­vagii, dar măsurile preventive, ferme, profe­sioniste și prompte sunt absolut necesare într-un timp al provocărilor multiple și al tentațiilor cărora tinerii nu le pot rezista. Este simptomatică această falsă febrilitate a autorităților, atinse însă de sindromul inerțial, care fac ședințe, propun planuri de măsuri, lansează idei și proiecte, simulează preocu­parea și alunecă ușor în simulacru și impro­vizație. Vocația ședințelor care premerg, preced, anunță, prevăd acțiuni hotărâte, care nu mai încep, ne-a amintit de o parabolă de odinioară cu pescarul sovietic și pescarul japonez. Când nu prindea pește, pescarul sovietic era băgat în ședință și prelucrat partinic; omologul său japonez, lovit de ghinion, se întorcea a doua zi cu uneltele la pescuit. Tâlcul snoavei este cât se poate de transparent. Drogurile nu se combat în ședințe, ci prin fapte. Acta, non verba!
* Caractere și caractere, o mare diversitate tipologică; școala este „locul geometric” al întâl­nirilor tuturor oamenilor, deosebiți prin vârstă, filozofie de viață, formație intelectuală și… cei 7 ani de acasă. O gazetă locală titra recent cu un aer triumfător: „Blonda sexy – săltată de mascați de la catedră”. Descifrăm printre cuvintele acestui titlu acroșant o jubilație secretă, o satisfacție răutăcioasă a gazetarului că un cadru didactic a dat-o în bară, a încurcat-o și urmează să plătească. Mai este bucuria unei lovituri de presă: tiraj sporit, ecou etc. O învățătoare de la Școala Bălțați, comuna Tătărăni (județul Vaslui) a fost ridicată, de către autoritățile abilitate, pentru contra­bandă. La doar 26 de ani, tânăra dăscăliță a fost prinsă la Albița cu mașina burdușită de țigări și – fapt mai grav – s-a dovedit a fi coordonatoarea unui grup infracțional. Dosarul blondei incon­formiste este în realitate mai încăr­cat: are la primărie amenzi (achitate/ne­achitate?) de aproape 10.000 de lei, a agresat doi consăteni și ar fi amenințat cu un cuțit o vecină. Filele dosarului ei se înmulțesc. În momentul de față se află sub control judiciar și se va putea întoarce la catedră (sic!) până la sentința definitivă. Morala comu­nității este cât se poate de limpede, deși este greu să discerni între „folclor” și probele solide: e o fată rea; se zice că deținea o mașinărie de timbrat pachetele de țigări; are un iubit, dar acesta este momentan la pușcărie…; a absolvit Facultatea de Drept și știe să se descurce la procese; până acum a scăpat. Unul dintre apropiați a rostit o vorbă de spirit: „E blondă, dar nu e proastă!”
S-a înțeles din mica poveste de mai sus că orice traficant este incompatibil cu educația și cu școala; legea este însă permisivă și umanistă și-i acordă infractorului prezumția de nevinovăție până la proba contrarie. Blonda tânără și neliniștită are șansa să-și facă un sever examen de conștiință și s-o apuce pe calea cea bună. Speranțe…
Teodor PRACSIU