„Cuvântul e un mijloc imperfect de comunicare.“ (Camil Petrescu)
Tendințele în raport cu strategiile didactice se axează pe îndepărtarea barierelor dintre profesor și elev. Cele mai multe sunt barierele de comunicare, undeva inerente pentru că ele sunt mai adânc înrădăcinate nu atât în raport cu cele două condiții – cea de educator, respectiv cea de educabil –, cât în raport cu tiparele adult-copil.
În acest sens, adultul va ezita să perceapă copilul ca pe un egal în discuție, considerându-se superior, cel puțin la nivel de deținere de experiențe față de acesta.
Ce știe un copil? Să treacă întâi prin toate experiențele prin care a trecut adultul și de-abia apoi să aibă dreptul la opinie, iar aceasta doar consultativă, nu cu o conotație decizională.
Adultul este predispus la utilizarea tiparelor mai mult decât copilul. Tocmai datorită deținerii de experiențe, acestea învățându-l că o astfel fel de raportare a răspunsului este una care pe lângă un consum mai eficinet al resurselor, aduce și o diminuare a riscurilor, cel puțin la nivel de scuze: am acționat la fel ca alte dăți, eram sigur că… Însă copilul nu aplică principiile de management al riscurilor, el preferă să acționeze mai repede decât un adult, deși – paradoxal – timpul este de partea sa.  De altfel, apare firesc întrebarea: ce știe un adult? Sau, mai important, ceea ce știe este în concordanță cu cea ce trebuie să transmită celor din jurul său, este relevant pentru cel cu care comunică?
Revenind la barierele comunicării, încă există adulți care consideră că o adresare la persoana a doua plural reprezintă dovada principală de respect. Mai mult o adresare de tip domnule profesor este mai respectuoasă decât adresarea profesore. Nu ar fi o problemă atât de mare dacă ar exista o abordare în termeni de reciprocitate, adresarea față de copil să fie una potrivită vârstei acestuia. Un domn profesor care se va adresa unui domn elev  sau unei domnișoare va pune eticheta anonimatului sau a uniformității asupra acelei persoane, în condițiile în care copilul este în cea mai acerbă căutare a sinelui și a identității. Tinere, …escule, numărul 3 de la catalog sau tu, cel din spate sunt tot atâtea derapaje de la o atitudine de normalitate, incluzivă.
A nu se înțelege că sunt adeptul lipsei de conveniențe, însă în niciun caz nu sunt adeptul utilizării abuzive a acestora.  Surprinzător, pentru mulți pare neacceptabilă o comunicare colocvială față de lipsa de comunicare. Penalizarea continuă a deficiențelor de comunicare, mai ales când penalizarea însăși este realizată în termeni de deficit comunicațional, va determina, în final, lipsa apetenței pentru dialog. Cu el/ea nu se poate discuta… cu el/ea nu ai ce discuta…
Se pune problema fondului comunicării, care trebuie să fie înaintea formei. De cele mai multe ori, tot căutând rafinarea formei, se ratează importanța fondului.
* BRE – (familiar; urmat adeseori de un vocativ) – interjecție cu care atragi atenția cuiva că te adresezi lui. V. mă, măi, bă, fă. (https://dexonline.ro/definitie/bre)
** BRO – familiar, apelativ provenit din engleză, ca prescurtare a cuvântului brother – frate.