Interviu cu prof. Emil Mocian, preşedintele UJSLI Bistriţa-Năsăud
Anul şcolar 2016-2017 a debutat, la nivel naţional, în prim-planul presei (scandalul doctoratelor, scandalul concursurilor pentru directori, ca să nu dăm decât două exemple). Cum a debutat anul la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, la nivelul sindicatului pe care îl conduceţi? Cu ce probleme vă confruntaţi?
Privitor la debutul anului şcolar în judeţul nostru, pot spune că el s-a desfăşurat în limitele legalităţii, dar pe parcursul timpului, odată cu apariţia metodologiei pentru concursul de directori, atmosfera din unităţile şcolare s-a intensificat, dat fiind faptul că aceasta a fost elaborată în cea mai mare viteză şi nu s-a ţinut cont de problemele inerente din unităţile şcolare de la început de an şcolar (probleme organizatorice în care sunt implicaţi toţi angajaţii unităţilor şcolare, în frunte cu directorul). Perioada aşa de scurtă în ceea ce priveşte acumularea cunoştinţelor din bibliografie i-a determinat pe unii directori să-şi degreveze parte din sarcini altor colegi.
Conform unei tradiţii statuate în organizaţia noastră sindicală, în fiecare lună avem şedinţa Consiliului Judeţean, unde participă toţi liderii din judeţ, de la unităţile şcolare. În acest an şcolar am avut o şedinţă în luna septembrie, unde am discutat strategia sindicatului nostru pentru anul şcolar 2016-2017, probleme organizatorice, dar mai ales Metodologia pentru concursul de ocupare a funcţiei de director şi director adjunct. Au fost subliniate o serie de ilegalităţi şi neconcordanţe între Legea Educaţiei Naţionale/2011 cu modificările şi completările ulterioare şi norme metodologice date de ministru, care nu fac altceva decât să deruteze candidaţii şi să-i demoralizeze, fapt concretizat la ora actuală prin neînscrierea tuturor colegilor directori sau profesori la concurs.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ este împotriva organizării în această toamnă de concursuri pentru ocuparea posturilor de directori. Care este situaţia în judeţul dvs.?
Desigur că şi noi suntem în asentimentul FSLI, de a se amâna concursul, noi zicem până la primăvară, pentru că el se finalizează până în luna iunie şi atunci se ştie concret cine va trebui să fie suplinit şi cine nu, fapt pentru care în cadrul Mişcării personalului didactic vor fi soluţionaţi toţi colegii şi în toamnă şcolile vor avea conduceri noi, care se vor ocupa de managementul lor de la început, şi nu de la mijlocul anului şcolar.
Desemnarea de administraţia locală a membrilor care fac parte din comisia de evaluare nu se justifică deoarece aceştia nu au pregătirea şi competenţa profesională de a-şi da cu părerea în ceea ce priveşte candidatul. Dacă din partea unităţii şcolare trebuie să fie doi colegi care să aibă pregătirea profesională cel puţin egală cu a candidatului, atunci cei de la administraţia locală?…
Un alt aspect pe care l-am sesizat se referă la faptul că cei care candidează trebuie să facă parte din Consiliul experţilor manageriali şi în acest sens ei au o dovadă că au urmat un curs. În condiţiile în care candidatul nu reuşeşte, ISJ deleagă, în condiţiile legii, un alt profesor. Aşadar, cel care a fost director un număr de ani şi din diverse motive nu reuşeşte la concurs nu mai poate îndeplini funcţia de conducere în continuare, aceasta intrând în atribuţia celui numit. Se pune întrebarea: Cine va manageria mai bine unitatea şcolară?
Se zice că orice lucru început greşit se finalizează greşit. Mai pot sublinia un aspect, colegii care reuşesc la concurs va trebui să fie supliniţi la catedră de cadre calificate, iar cei care nu reuşesc îi vor da la o parte pe cei care au suplinit. Ce se întâmplă cu cei care nu mai pot suplini şi ce mişcări de personal în conformitate cu legislaţia în vigoare se vor face?
În unităţile de învăţământ unde nu există cadre didactice titulare cu cel puţin gradul didactic II nu se pot organiza concursuri. În ceea ce priveşte scandalul doctoratelor, acesta este umbrit de concursul pentru directori.
Învăţământul a primit la rectificarea bugetară o sumă importantă de bani – peste un miliard de lei – şi, conform promisiunilor premierului Cioloş, va primi bani şi la viitoarea rectificare. Cu toate acestea, profesorii par să nu fie foarte mulţumiţi. De ce? Să fie vorba de încă o măsură populistă electorală?
Finanţarea învăţământului românesc trebuie văzută conform cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi anume acordarea a 6% din PIB şi ţinând cont de costul standard real per elev/copil. Cheltuielile în învăţământ nu se fac dintr-o grămadă de bani, pe care îi repartizează ministerul în funcţie de numărul de elevi existenţi într-un judeţ, deoarece condiţiile diferă de la o unitate şcolară la alta: număr de elevi, cadre didactice care au o vechime de peste 25 de ani, gradul didactic I şi gradaţia de merit etc. Privitor la rectificare, fiecare guvern, în perioada aceasta, a oferit o sumă pentru plata salariilor şi a celorlalte cheltuieli până la finele anului calendaristic. Ce s-ar întâmpla dacă Guvernul Cioloş nu ar acorda diferenţa necesară plăţilor la rectificarea de buget? Toţi au fost populişti! Să respecte legea!
Începând cu luna septembrie a intrat în vigoare Statutul elevului. Acest document, după cum se ştie, a generat şi o sumă de reacţii negative. Ce părere aveţi dvs. despre el, atât în calitate de lider sindical, cât şi în calitate de cadru didactic?
Statutul elevului este bine să-l comenteze cei care beneficiază de acesta. În ceea ce mă priveşte, consider că este un început, el putând fi perfecţionat în decursul timpului. Opinia unora este că prea multe drepturi au elevii faţă de cei care lucrează în învăţământ. Aş dori să se urgenteze un statut al cadrului didactic şi didactic auxiliar, pentru că, ştim foarte bine, a existat înainte unul şi, aşa cum a fost, colegii erau mulţumiţi de el.
Se spune că elevii noştri ar fi nefericiţi. Profesorii noştri cum sunt însă, domnule preşedinte? Fericiţi?
Fericirea este o stare dată de conjunctură, de starea sufletească, de mulţumire etc. Un învăţământ subfinanţat care are pretenţii de a fi competitiv cu cel din Vest nu poate crea o fericire în cadrul colegilor noştri. Dacă elevii sunt nefericiţi, nu poate apărea o discrepanţă între ei şi cei care îi pregătesc. Nefericirea merge mână în mână cu toţi cei care lucrează în sistemul de învăţământ. Din acest punct de vedere, trebuie să se pună un accent deosebit pe educaţie, şi nu numai pe informare. La ora actuală, educaţia a rămas în urmă faţă de toate celelalte componente ale învăţământului. De asemenea, competenţa lucrătorului din învăţământ la unii lasă de dorit, fapt pentru care prestigiul lor scade vertiginos şi nu numai cei din interiorul învăţământului au cuvinte de dojană, dar şi societatea civilă. Aşadar: calitate, competenţe şi intoleranţă!
Se vorbeşte despre stringenţa realizării unei atmosfere armonioase de lucru, de studiu în şcoala românească, bulversată de ani buni de scandaluri, lipsă de disciplină, violenţă… E suficient Statutul elevului, aşa cum arată el astăzi, sau mai este nevoie de ceva pentru a se reinstaura ordinea şi disciplina în învăţământul preuniversitar?
Pentru un învăţământ performant, care să rivalizeze cu cel din Occident, trebuie avut în vedere specificul societăţii noastre, şi nu de a lua modele de la o ţară sau alta şi a le pune `n practică la noi. Celelalte ţări nu au avut 50 de ani un altfel de învăţământ, fapt pentru care au evoluat. Noi a trebuit să o luăm de la început. Trebuie, de asemenea, să fie o stabilitate la nivelul ministerului, să se schimbe mentalitatea părinţilor şi a elevilor, prin noi programe şi manuale, care să pregătească absolvenţii în concordanţă cu cerinţele pieţei. Apoi este finanţarea lui, care trebuie să motiveze cadrele didactice şi să le încurajeze pe cele tinere să îmbrăţişeze această muncă nobilă. Nu în ultimul rând, este dezvoltarea bazei materiale.
În concluzie: în ce fel se poate restaura în momentul de faţă statutul cadrului didactic în ţara noastră? Profesorul a fost şi continuă să fie umilit, ameninţat, jignit.
Se zice că, într-un stat în care educaţia este neglijată, incompetenţa va fi la loc de cinste. O salarizare nemotivantă pentru un stat care pune pe primul plan mijloacele represive, şi nu pe cele educaţionale, duce la situaţia în care învăţământul este o Cenuşăreasă a societăţii.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU
