Şcoala noastră fuge de politică de vreo două decenii şi ceva. Din primul moment al „vremurilor noi”, debarasarea de politică a apărut scrisă ca deziderat în Comunicatul Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989: „Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate şi umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii”. De fapt, era expresia nemulţumirii care se acumulase de mai mulţi ani faţă de „industrializarea” tot mai mult şi mai mult a pregătirii şcolare (aproape toate liceele deveniseră industriale), în paralel cu tăierile de la an la an din profilul umanist la nivel liceal şi universitar, precum şi faţă de obligaţia raportării oricărui element din orice lecţie, fie ea de citire, muzică sau chimie, fie de matematică, fizică ori anatomie, la cuplul Ceauşescu, la înţelepciunea şi la succesele partidului comunist cu începere din 1965 şi la recordurile triumfale atinse în tot ce se făcea la zi în ţară, deşi în realitate ţara o ducea din ce în ce mai rău. Declararea incompa­tibilităţii şcolii cu politica a venit ceva mai târziu, marcată prin refuzul şi imediat prin interzicerea organizării în instituţii de învăţământ superior a întrunirilor ţinute de partide sau care, în orice caz, se prefigurau a fi împotriva oamenilor care conduceau atunci ţara. Asta s-a chemat depolitizare, însoţită imediat de forme incipiente ale lozincilor de un tip mult gustat ulterior mediatic: „Politica nu are ce căuta în şcoală”, „În şcoală, singura politică trebuie să fie politica şcolii”, „Profesorii nu trebuie să facă politică”, „Partidul părinţilor” etc. Drept exteriorizare, din manuale s-au rupt pozele cu Ceauşescu, s-a sărit peste poeziile patriotice şi au fost înlocuiţi autori care fuseseră bine cu cei dinainte cu autori susţinători ai nou-veniţilor la putere, în timp ce din orar s-au scos materiile care ţineau de ceea ce primise numele de ştiinţe social-politice. În realitate, astfel a început repolitizarea şcolii din perspectiva care se deschisese atunci.
Politizarea şcolii a rămas şi a mers mereu mai departe. Uneori, a luat forme absurde: să nu fie primiţi la serbări şcolare politicieni, adică oameni încadraţi pe la instituţii ale statului şi pe la partide, să fie respinse cadouri, donaţii şi orice altceva venit de la ei, să fie sporită vigilenţa la incompatibilităţi ale şcolii cu funcţii în instituţii şi organizaţii politice.
Astăzi, politizarea se află în prim-planul şcolii noastre, referitor la teme care de felul lor ar trebui să fie fără nicio legătură cu politica nu prin declaraţie, demonstraţie ori emfază, ci pur şi simplu prin definiţie, prin conţinut, prin mersul pe linii paralele. Este vorba despre ocuparea unor funcţii de conducere şi despre cercetarea parcurgerii şi finalizării unor studii. Cinstea, meritul, legalitatea în legătură cu acestea se spune că trebuie să fie cum altfel decât exclusive, dar când colo, invocarea lor, controlul asupra respectării şi validarea rezultatelor sunt activate şi menţinute numai sub imbold politic şi pe criterii politice. Faţă de corectitudinea unor lucrări de doctorat intransigenţa este dictată de apartenenţa autorilor la mediul politic. Argumentele şi contraargumentele privind oportunitatea unor schimbări de persoane pe nişte posturi sunt de un fel sau altul în funcţie tot de apartenenţa politică a celor care le exprimă. S-ar zice că doctoratul îl revendică şi-l obţin doar cei care lucrează în politică şi pe ei nu-i evaluează decât tot politicieni, aşa cum directorii de unităţi de învăţământ s-ar părea că sunt recrutaţi, de asemenea, exclusiv dintre cei cărora li se zice politicieni, iar cei care-i certifică în funcţii, desigur, sunt şi ei numai şi numai politicieni. Doctorat, director, evaluator de doctorat sau de aspirant la direcţie au ajuns vorbe de ocară, şi asta este foarte rău pentru şcoală în general şi în particular pentru cei care sunt directori, doctori, evaluatori şi care totuşi sunt dominanţi numeric şi valoric. Sunt nedreptăţiţi, jigniţi, arătaţi prost în faţa lumii cei care şi-au obţinut titlurile ştiinţifice şi au urmat ascensiunea în ierarhia profesională şi administrativă pe merit, prin muncă proprie şi pe bază de recunoaştere în instanţe autoritare profesional şi intelectual. În acelaşi timp, în acelaşi context şi tot sub dominaţia atenţiei acordate exclusiv politicului, profită de zgomot şi parvin impostori, oameni care aici speculează formal, dar care într-un sistem cu adevărat fundamentat pe rigoare şi pe ignorarea a ceea ce nu ţine de valoare ar trebui să rămână la locul lor marginal, minimal.
Aceasta este până la urmă acapararea prin care politicul face rău cu adevărat şcolii şi care ar trebui cu adevărat exclusă. Pe această cale este afectată şcoala de fiecare zi şi sunt afectaţi cei care merg la şcoală mereu în anonimat, doar ca să-şi facă datoria, nu în sens de formalitate, ci de obiectiv asumat şi de necesitate pentru ei înşişi, poate şi pentru câţiva din preajmă. Concentrată asupra politicienilor care profită de şcoală (inclusiv prin furt şi înşelăciune), precum şi asupra influenţelor politice la niveluri de sus, dorite pentru că permit manevrare de bani şi decizii, lumea ignoră sau este manipulată ca să ignore influenţa politică exercitată constant asupra şcolii curente.
Florin ANTONESCU