Interviu cu prof. univ. dr. Rodica Zafiu: „Lectura are rolul esențial în dezvoltarea capacității de exprimare“

Interviu cu prof. univ. dr. Rodica Zafiu: „Lectura are rolul esențial în dezvoltarea capacității  de exprimare“

Mi se părea că nu există meserie mai frumoasă decât cea de profesor

Stimată doamnă profesoară, privind în urmă, cum a contribuit școala la pasiunea dvs. pentru limba română?

Eram o elevă conștiincioasă, care în­văța bine și care avea impresia că trebuie să știi tot ce se poate ști – printre altele, despre modurile și timpurile verbului sau despre scriitorii români. Prin clasa a V-a mi se părea că nu există persoane mai importante decât autorii textelor reproduse în manuale, că nu există meserie mai frumoasă decât cea de profesor. Școala era pe atunci pentru mine reperul esențial (deși biblioteca plină de cărți și memorarea de versuri veneau de la pă­­rinții mei, care, deși nu erau filologi, erau pasionați de literatură). Faptul că am devenit până la urmă profesoară pare să arate că influența școlii a fost eficientă și durabilă.

Am avut norocul să întâlnesc profesori de română excepționali

Ce vă amintiți despre învățătoare, despre profesorii de română din gimnaziu și liceu? Cum v-au format, cum v-au influențat în procesul devenirii?

Am avut norocul să întâlnesc profesori de română excepționali, care m-au determinat pas cu pas, chiar fără să-mi dau seama, să mă îndrept către aceeași meserie și pasiune. Profesoara de română din gimnaziu (la Școala generală nr. 7, din cartierul Băneasa), doamna Lăcrămioara Petrescu, era nonconformista școlii și spaima multora, prin stilul direct, sportiv și provocator. Nu mi-o amintesc dictând, ci doar punând întrebări și invitând la discuții. Era începutul anilor ’70, perioadă, cum se știe, de „dezgheț cultural“, iar la orele ei important era să vorbești despre texte, să practici cu mândrie ceea ce ea adusese în școală, sub numele ambițios de analiză literară (nu se răspândise încă termenul comentariu). Si­­gur, textele din manual erau de tot felul, mai adesea stupide și ideologice, dar obiceiul de a vorbi despre ele, fără rețineri și crispări, fără teama că ai putea spune ceva greșit, și obiceiul de a interpreta fiecare vers sau fiecare frază mi-au prins foarte bine mai târziu. La liceu (Liceul I.L. Caragiale) am avut un noroc și mai mare: din clasa a X-a, când am ales să urmez secția „umană“ (sau umanistă), am avut-o ca profesoară și dirigintă pe doamna Graziella Ștefan, celebră profesoară de română a acelor ani. Era o profesoară extraordinară; mai mulți dintre foștii săi elevi au ajuns să predea la Facultatea de Litere și i-au păstrat o amintire plină de admirație și recunoștință. Cu un stil blând și ferm, afectuos și ușor ironic, a reușit să ne pună la dispoziție tot ce ne trebuia pentru a interpreta fenomenul literar: contactul cu textele, idei teoretice sistematice, referințele critice majore, un principiu solid al valorii estetice. Din pri­ma zi de școală aflam că la orele de română manualul trebuie lăsat acasă și uitat; în clasă se discuta doar pe baza textelor citite în prealabil și cu volumele de proză sau poezie pe bancă, căutând în paginile semnificative argumente pentru ideile bine sistematizate. Ierarhia valorică era sigură și în răspăr cu clișeele vremii (și chiar cu programa și cu planificările oficiale, bănuiesc): am vorbit cam o jumătate de trimestru doar despre Junimea și Titu Maiorescu, citind din Critice, din aforisme și din jurnalul criticului, conspectând din Tânărul Maiorescu al lui Nicolae Manolescu, refăcând atmosfera Junimii din Amintirile lui Iacob Negruzzi și invidiind deschis trecutul, epoca de li­bertate intelectuală și de ambiție tinerească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Poezia lui Eminescu am discutat-o sub semnul interpretărilor lui Ne­goițescu, pe baza unor lecturi intense din postume și urmărind cum versuri și imagini din poemele și dramele păstrate în manuscrise trec, prin nenumărate transformări, în poeziile publicate în timpul vieții. La lecțiile despre Caragiale am avut de citit în paralel mai multe piese de Eu­­gen Ionescu. Când am intrat (fără a avea nevoie de vreo oră de meditație) la Facultatea de limba și literatura română, eram foarte departe de programa proletcultistă și cenzurată a generațiilor anterioare.

Învățam bine la toate materiile, dar parcă mai cu plăcere la orele de română

Cum ați privit și abordat ca elevă disciplina Limba și literatura română?

Învățam bine la toate materiile, dar parcă mai cu plăcere la orele de română. Îmi amintesc cu mare claritate cum, într-o dimineață de Paște din copilărie, cadoul care mă aștepta lângă pat era alcătuit din cele două volume gri ale Gramaticii limbii române (așa-numita „Gramatică a Academiei“, ediția din 1963/1965). A fost o ușoară dezamăgire, trebuie să recunosc (era un pic cam so­­bru cadoul, față de așteptările mele ludice și frivole), dar părinții mei îl aleseseră ținând cont de ceea ce părea să mă intereseze mai mult pe atunci. După aceea am folosit intens cartea: din aceeași gramatică citeam, pregătindu-mă pentru admiterea la facultate, în seara de 4 martie 1977, când a început cutremurul.

În liceu, un stimulent suplimentar pentru lectură era grija de a nu fi considerat incult

Când erați elevă, nu existau televiziune cu sute de canale, computere, internet, facebook, telefoane ­mobile, whatsapp și alte instrumente digitale… Ce loc a ocupat lectura în viața dvs. de elevă de gimnaziu și liceu?

Citeam încă dinainte de a începe clasa I – cărți pentru copii, cu ilustrații, cărticele din extraordinara colecție Traista cu povești, care mi-a dezvoltat timpuriu multiculturalismul (pentru că descopeream farmecul exotic al unor povești africane, japoneze, norvegiene etc.). Multe lucruri despre lume și despre literatură le-am aflat citind și recitind poveștile Fraților Grimm, ale lui Wilhelm Hauff, O mie și una de nopți (repovestite de E. Camilar), Vrăjitorul din Oz, Alice în Țara minunilor. Prin gimnaziu am început să citesc cărți din altă categorie, mai întâi sustrăgând discret din biblioteca părinților cărți despre care mi se spunea că nu e – deocamdată – cazul să le citesc (nuvelele naturaliste ale lui Delavrancea au fost printre primele). Am regăsit de curând o listă pe care îmi trecusem primele lecturi „serioase“ (din Charles Dickens, Walter Scott, H.G. Wells, Mark Twain, Jack London, Jules Verne, Victor Hugo, Alexandre Dumas; dintre români – mai ales din Sa­­doveanu și Ionel Teodoreanu). Îmi amintesc teancul de cărți de la începutul va­canței și recitirea „în buclă“ a Cireșarilor. În liceu, un stimulent suplimentar pentru lectură era grija de a nu fi considerat incult – de către profesori, dar mai ales de către colegi – dacă nu citiseși, de exemplu, Hesse sau Rilke, sau autori despre care se vorbea în ultimul număr din revista Secolul 20.

Citind suficient de mult, tiparele limbii și ale alcătuirii textelor se fixează

Ce rol au avut cărțile și lectura în dezvoltarea pasiunii pentru vorbirea și scrierea corectă, pentru problemele limbii?

Cred că au acționat de la sine. Citind suficient de mult, tiparele limbii și ale alcătuirii textelor se fixează, nuanțele cuvintelor se clarifică, idei serioase își fac locul încă înainte de a ști să le dai un nume. Îmi amintesc că am înțeles ce este omonimia foarte devreme, dintr-o carte pentru copii în care iepurașul Țupa-Țup pierduse un toc de scris și, căutându-l, descoperea tocul puștii sau tocul de la pantof, era amenințat cu un toc de bă­­taie etc.

Gramatica îmi plăcea din gimnaziu

Când au început să vă preocupe în mod special problemele legate de limbă și lingvistică?

De fapt, gramatica îmi plăcea din gimnaziu. La facultate m-am dus totuși, ca mulți alții, mai atrasă de literatură, a cărei lectură și interpretare o practicasem tot mai mult în timpul liceului. Eram însă la sfârșitul anilor ’70, în plină perioadă structuralistă, când modelele lingvistice încă îi fascinau pe teoreticienii literari, așa că de la literatură ajungeai ușor la lingvistică – care era predată sistematic și solid în facultate. Mi-am dat seama că voiam să știu mai mult despre modul în care se articulează sensurile, mi se părea insuficient să constat efectele textuale.

Interviu integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 34 – octombrie 2022