Bunicul meu petrecuse doi ani în lagărele comuniste
Stimate domnule profesor, să începem discuția noastră cu începutul… Cum a fost copilăria dvs.? Ce ați învățat de la părinți și de la bunici?
O copilărie frumoasă, petrecută în cea mai mare parte la Sibiu, mai bine zis în vecinătatea parcului Subarini, ce se prelungește în Munții Cibinului. Frumoasă, dar marcată de poveștile greu de înțeles pentru un copil ale dificultăților familiei mele. Bunicul meu, fiu de țăran secelean, ajuns prin puteri proprii primarul Brașovului înainte de 1944, petrecuse doi ani în lagărele comuniste, rămăsese fără pensie și casă, și ne înghesuiam, șase persoane, frați, părinți și bunici, în două camere cu baia și bucătăria împărțite cu altă familie.
„Învățați ca să fiți cei mai buni, și atunci societatea nu vă va putea opri să fiți utili!“
Ați prins vremuri tulburi, marcate de teroarea regimului totalitar. Cum au fost acei ani? V-au afectat familia? Ce întâmplări v-au marcat? Ce v-a rămas în memorie de atunci?
Așadar, înțelesesem că familia mea nu avea deschise toate porțile, fiind, cum se spunea, cu origine nesănătoasă. Am știut și că ai mei se mutaseră imediat după nașterea mea de la Brașov la Sibiu, tocmai ca să scape de anchetele Securității. Mi-au rămas în memorie cuvintele bunicului meu, „Moșu“ îi spuneam, adresate mie și fratelui în primii ani de școală: „Radu, Călin, învățați ca să fiți cei mai buni, și atunci societatea nu vă va putea opri să fiți utili, chiar dacă veți avea dosar prost mereu!“.
Am citit mult în copilăria vârstei de 7-14 ani
Cum a fost școala pentru dvs.? Cum ați fost ca elev? Vă făceați temele conștiincios, studiați, citeați?
Am fost un elev extrem de cuminte și silitor. Nu cred că vreodată părinții m-au controlat la teme sau ajutat. Dar vă spun o poveste drăguță ce se leagă cu spusele bunicului. El mi-a spus: „Radule, să fii mereu primul în clasă, cum am fost eu!“. Iar în primele zile de școală mă sculam foarte devreme ca să ajung primul la școală. Am intrat la liceu al doilea, la actualul Colegiu Goga, apoi ne-am reîntors cu familia la Brașov, am făcut clasele 10-12 la Șaguna, unde, într-o clasă specială de fizică, am fost premiant.
Am citit mult în copilăria vârstei de 7-14 ani, dar și în liceu, unde, într-o clasă de elită, ne întâlneam adesea cu 30 de minute înaintea orelor pentru a discuta despre lecturile noastre, muzica de la Europa Liberă, cântam cântece românești și, când eram siguri de colegi, încercam să înțelegem de ce comunismul nu funcționează. Îmi aduc aminte de multe dintre aceste dezbateri interesante.
Am devenit un fel de geniu al clasei
Când și cum v-ați apropiat de matematică?
Nu mă simțeam strălucit la matematică în clasele primare. Înțelegeam repede și bine, dar nu am fost în stare să admit învățarea tablei înmulțirii pe de rost. Și acum fac repede unele raționamente pentru asta. Aveam însă talent la desen și înțelegeam rapid configurațiile geometrice. În gimnaziu, cred chiar în clasa a cincea, am descoperit în biblioteca mamei, profesoară de matematică, o carte tradusă din rusește, despre metodele de rezolvare a unor probleme de aritmetică. Am citit-o pe nerăsuflate și am descoperit la școală că pot face imediat orice problemă. Așa am devenit un fel de geniu al clasei, ceea ce m-a făcut să lupt pentru a-mi păstra renumele. Nici cu Gazeta Matematică nu am fost prieten de la început. Mama și tata, inginer constructor, ne făceau program la sfârșitul vacanțelor de a rezolva câte o problemă pe zi din Gazetă. Vă dați seama cât de supărător era atunci când prietenii din cartier ne fluierau să ieșim la joacă.
Am fost marcat, atât eu, cât și fratele meu, de profesia mamei de dascăl și de talentul la probleme de geometrie al tatălui. Ne aducem aminte cum, adesea, dormitorul lor era dominat de o planșetă inginerească, unde tata desena exact, iar amândoi discutau câte o problemă grea de geometrie pentru lecția mamei de a doua zi.
Profesorii mi-au deschis apetitul pentru înțelegerea adâncă a matematicii și pentru olimpiade
Inevitabil, vorbim, în drumul spre performanță, despre rolul profesorilor… Ce rol au avut, așadar, profesorii în pasiunea și orientarea dvs. spre matematică?
În liceu a fost altfel. Am descoperit o profesoară minunată în clasa a noua, regretata Laura Constantinescu, și apoi, la Brașov, pe Horea Banea, care mi-au deschis apetitul pentru înțelegerea adâncă a matematicii și pentru olimpiade. Totuși, prima mea olimpiadă națională a fost un eșec, am încurcat notațiile la geometrie și nu am știut un punct la algebră. Am primit însă un impuls fantastic în tabăra organizată atunci, în august 1968, la Bran. Am întâlnit acolo olimpicii internaționali. Mi se păreau zei. Asta a făcut ca în acea vară, marcată de Delilah lui Tom Jones și de invazia Cehoslovaciei de către URSS, să stau și să învăț matematica de liceu, rezolvând și toate problemele din manuale și Gazete Matematice. Am beneficiat de prezența mamei. Nu că m-ar fi dăscălit, dar aveam unde întreba ce nu era clar.
La Șaguna excelența dascălilor era, prin tradiție, un model
Ce vă amintiți din anii liceului? Cum era liceul din punctul de vedere al calității studiilor, al seriozității și exigenței? Cum erau profesorii?
Vă spuneam că, în clasa noua, am fost la Colegiul Goga, atunci Școala Medie 3. Era o clasă obișnuită, cu mulți colegi din generală, prieteni, toți silitori, chiar dacă mai leneveau uneori. Îmi iubeam toți colegii, chiar dacă eram destul de timid și târziu am aflat că și eu eram iubit de toți, în sens evident de prietenie. La Sibiu, am avut profesori excepționali, unii extrem de severi, dar corecți, alții de o duioșie didactică ce mi-a rămas drept model.
La Șaguna excelența dascălilor era, prin tradiție, un model. Nu știu cum se făcea, gândindu-mă la unii neaveniți în meserie acum, dar toți aveau emblema de profesioniști, sigur, și cu adăugirile legate de glumele sau poantele atribuite. Nu cred că a fost vreo materie față de care să nu adaug respect. Îmi aduc aminte că prima notă din clasa specială de fizică a fost a mea la geografie. Învățasem bine lecția cu hartă cu tot, dar m-am bâlbâit la o denumire. Nota 8! S-a auzit un zumzet oftat în clasă. În pauză, colegii erau speriați: păi, dacă așa se dau notele aici, când noi am venit cu medii peste 9,50, credem că nu vom trece de 7! Nu a fost chiar așa, dar gândiți-vă că în clasa a XII-a am luat premiul al treilea cu 9,03. Poate și cu un bonus subiectiv pentru că eram olimpic internațional.
Interviul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 23 / noiembrie 2021
