Școala ar trebui să transfere eficient competențe pentru a avea în final absolvenți buni profesioniști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață.

Stimate domnule ministru, care este viziunea dvs. asupra Educației din punctul de vedere al scopurilor ei și al rezultatelor așteptate? În acest cadru, pe ce ar trebui să se concentreze școala românească, ce ar trebui să-și propună?

Simplu spus, școala ar trebui să transfere eficient competențe pentru a avea în final absolvenți buni profesioniști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață. Competența se referă la o structură triadică de cunoștințe declarative-cunoștințe procedurale-valori, cu ponderi diferite în funcție de domeniu. Cunoștințele declarative (ce știu să spun) ne oferă teorii, cultură și înțelegeri ale lumii care ne protejează de manipulare și conspirații. Cunoștințele procedurale (ce știu să fac) ne echipează cu abilități de a rezolva probleme de specialitate și/sau de viață. În fine, valorile ne oferă sensuri și semnificații care contribuie la motivarea socială (și motivația de învățare), echilibrul psihologic și la o bună calitate a vieții. Din păcate, adesea uităm să transferăm simultan întreaga triadă, ajungând la transferări segmentare: uneori prea multă teorie (fără înțelegeri practice și valorice), alteori prea multă focalizare pe abilități (fără contextul teoretic-cultural și valoric, care să permită aplicații flexibile în contexte diferite și dezvoltare și transfer către alții) și adesea ignorarea valorilor (ceea ce reduce motivația de învățare și pune sub semnul întrebării rolul școlii).

Nu reușim să transferăm eficient și sistemic competențele necesare, ci doar segmente ale acestora.

Cum vedeți, la începutul mandatului dvs., învățământul românesc? Care sunt, într-o perspectivă cuprinzătoare, principalele probleme și dificultăți ale educației noastre?

Până în luna mai voi face un diagnostic riguros al sistemului, pentru a putea apoi proiecta politici bazate pe dovezi, nu pe abordări idiosincratice ale ministrului. Dacă ar fi să anticipez una dintre principalele probleme, aș spune că nu reușim să transferăm eficient și sistemic competențele necesare, ci doar segmente ale acestora, ceea ce generează probleme cu alfabetizarea funcțională și științifică și în relația cu piața muncii/societatea.

Planuri-cadru inadecvate, programe nerelevante, manuale neatractive și metode de transfer (educație) al competențelor neeficiente…

Școala românească produce și olimpici internaționali, dar și analfabeți funcțional, după cum știm de la testele PISA, 42% în domeniul înțelegerii textului, ceea ce ne situează pe ultimele locuri ale clasamentelor europene. Nici la matematică sau științe lucrurile nu stau strălucit prin prisma evaluărilor internaționale. Se vorbește, de asemenea, despre analfabetism numeric, analfabetism științific, analfabetism digital… Cum se explică aceste situări și performanțe negative?

Prin planuri-cadru inadecvate, prin programe nerelevante, manuale neatractive și metode de transfer (educație) al competențelor neeficiente. În plus, unele condiții socioeconomice și structurale (ex. școli cu puțini copii aflate în unele zone din mediul rural și/sau în zone de­­favorizate) stimulează abandonul școlar, ceea ce complică eficiența actului educațional.

Lumini și (multe) umbre…

Privind din perspectiva rezultatelor și, în mod nemijlocit, a nivelului de pregătire și cunoștințe al elevilor, cum evaluați calitatea și eficiența educației românești?

Simplu și direct spus, cu lumini și (multe) umbre, așa cum rezultă și din cele punctate de amândoi mai sus.

Nu avem o arhitectură suplă, clară și ancorată în practici europene.

Care sunt cauzele actualei stări de lucruri din învățământul nostru? Este o problemă de viziune asupra educației și sensului reformei la ni­velul ministerului? Finanțarea educației este, și ea, o cauză? Ce ne lipsește pentru a avea un sistem educațional eficient și performant? Vor­bim de decenii despre reforma educației… Instabilitatea, absența unei viziuni coerente, pe termen lung, asupra schimbării în educație, asumate transpartinic ne-au adus unde suntem… Cum vedeți, ca om de educație, ca profesor și fost rector al unei universități de prestigiu, iar acum ca ministru, reforma educației? Ce ar trebui să-și propună, care ar fi liniile de forță și obiectivele ei strategice?

Nu reușim să transferăm (micro)competențele care să formeze în final cele 8 competențe cheie necesare pentru prezent și pregătirea pentru provocările viitorului: (1) competențe de alfabetizare; (2) competențe multilingvistice; (3) competențe în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii; (4) competențe digitale; (5) competențe personale, sociale și de a învăța să înveți; (6) competențe cetățenești; (7) competențe antreprenoriale; (8) competențe de sensibilizare și expresie culturală. Nu avem o arhitectură suplă, clară și ancorată în practici europene, deoarece fiecare mi­nistru a tot adus grefe pe o arhitectură mai veche, care treptat au îngreunat funcționarea sistemului. Eu cred că avem nevoie de o arhitectură modernă – care va rezulta și din diagnosticul de care vorbeam la început –, care să ne ancoreze în modelele europene, definită de științele psihoeducaționale, nu politic. În cadrul acesteia, factorul politic poate aduce propriile mecanisme legitime politic, fie acestea mai de stânga, centru sau dreapta, dar nu să-i schimbe frecvent esența, bulversând astfel sistemul și oamenii. Cu un astfel de sistem sănătos putem cheltui mai eficient și bugetul și putem să avem o voce mai puternică și justificată în a solicita implementarea angajamentelor financiare făcute în legislație.

Voi angaja două proiecte mari și presante, planurile-cadru pentru liceu și indicatorii de performanță pentru veniturile profesorilor.

Plecând de la aceste elemente de vi­­ziune și de la problemele actuale ale învățământului, care sunt, sintetic, principalele măsuri pe care le aveți în vedere în calitate de ministru?

Eu vreau să abordez lucrurile serios, pentru a nu face reforme de dragul reformelor și după moftul sau dorințe idiosincratice, justificate de înțelegeri sau experiențe personale limitate pe care ministrul le are în ceea ce privește sistemul. De aceea, așa cum am spus, voi începe cu un diagnostic bazat pe științele psihoeducaționale și politice, care va susține apoi propuneri bazate pe dovezi, care pot ră­mâne ca un angajament pentru sistem pe care nu-l poate refuza niciun ministru serios, indiferent de culoarea politică. Voi face acest diagnostic până în luna mai. În paralel va trebui să asigurăm funcționarea cotidiană a sistemului, ceea ce este o provocare când ai un sistem atât de complex și complicat. În plus, vom adopta o serie de acte subsecvente legilor organice, pentru a facilita această funcționare, iar mai concret voi angaja două proiecte mari și presante, și anume planurile-cadru pentru liceu și indicatorii de performanță pentru veniturile profesorilor.

Cred că am exagerat cu teme/discipline introduse direct prin legea organică.

Să abordăm, pe rând, câteva dintre cele mai importante măsuri, prevăzute și în programul de guvernare… Se vorbește în mediul public despre faptul că în școala noastră „se învață prea mult“, deși sună paradoxal, cu referire la volumul supradimensionat al materiei, la supraîncărcarea programelor și a elevilor… Cum priviți această temă, aveți în vedere un proces de selectare a conținuturilor esențiale, în funcție de importanța și relevanța informației?

Cred că am exagerat cu teme/discipline introduse direct prin legea organică. Acest lucru a fost adesea motivat po­­litic și nu, cum era cazul, în primul rând psihoeducațional și social. Eu cred că noile dezvoltări de conținut, inevitabile într-o societate modernă și în dezvoltare, trebuie să vină ca unități de conținut în disciplinele pe care le avem și mai rar ca discipline noi.

Planurile-cadru pentru liceu – dezbatere publică și națională

În ceea ce privește necesara reformă curriculară, ce urmează să întreprindă ministerul referitor la revizuirea planurilor-cadru și a programelor școlare? Ce veți aduce nou la nivelul conținuturilor și al abordărilor? Luați în calcul și abordările interdisciplinare, colaborarea între discipline, tratarea integrată a informației pe arii curriculare într-o sinergie a cunoașterii?

Am preluat formulele planurilor-cadru pentru liceu lucrate de echipe anterioare – care insistau pe personalizare și flexibilitate –, pe care le-am completat cu o mai clară relație între temele impuse de lege și disciplinele din planul-cadru, o mai bună definire a ofertei școlii la dispoziția elevului, o relație mai clară cu specialiștii din afara sistemului de educație (ex. să co-participe la orele de consiliere și orientare), o mai mare protecție față de pseudoștiință și o încadrare mai puternică a conținuturilor educaționale în nivelul de dezvoltare psihologică a elevului. Le voi pune în dezbatere publică și națională începând cu 31 ianuarie, iar adoptarea lor se va face după analiza serioasă a concluziilor dezbaterilor, probabil în luna mai.

Manualele trebuie structurate astfel încât să susțină transferul eficient de competențe, nu doar a unor componente din acestea.

Ați pledat pentru nevoia de manuale mai „prietenoase“. Vă rugăm să detaliați aceste opțiuni și argumentele pentru necesitatea schimbărilor. Ce înseamnă manuale mai „prietenoase“?

Informal spus, manuale pe care elevii să le citească cu plăcere, nu din nevoie, uneori înaintea momentului în care se face o anumită lecție. Din punct de vedere psihoeducațional, manualele trebuie structurate astfel încât să susțină transferul eficient de competențe, nu doar al unor componente din acestea, exprimate și mai operațional în rezultate ale învățării.

Soluția este transferul de competențe în structura triadică, ghidat de competențele cheie

Un argument în explicarea rezultatelor testelor PISA a fost diferența de abordare și de tratare a informației, școala noastră fiind ancorată mai mult într-un orizont teoretic și conceptual, fără punți și link-uri către viața practică. Plecând de la abordările specifice testelor PISA, are minis­terul în vedere deschiderea cunoașterii teoretice către realitate și către situațiile practice ale existenței – fără, desigur, a se renunța la cunoașterea teoretică, profundă și ­complexă?

Aici soluția este ceea ce spuneam mai sus: transferul de competențe în structura triadică, ghidat de competențele cheie, nu bucăți din aceasta.

Metodele noastre de educație sunt mai deficitare, iar în plină revoluție industrială 4.0 (unii vorbesc deja de 5.0), acestea trebuie obligatoriu să încorporeze tehnologia.

Ce are ministerul pe agendă privitor la implicarea noilor tehnologii în procesul de învățământ, la procesul de digitalizare, la dezvoltarea competențelor digitale, la elevi și la profesori?

Adesea conținutul în curriculumul nostru se suprapune mai bine peste itemii unor teste internaționale, decât în cazul unor țări care sunt mai performante decât noi la aceste teste. Acest lucru mie îmi spune că metodele noastre de educație sunt mai deficitare, iar în plină revoluție industrială 4.0 (unii vorbesc deja de 5.0), acestea trebuie obligatoriu să încorporeze tehnologia, pentru ca școala să nu devină un muzeu/rezervație a so­cietății în care trăim. În plus, planurile-cadru vor avea o disciplină dedicată dezvoltării competențelor digitale, dar cred că această competență trebuie să devină și transdisciplinară. În fine, ministerul investește masiv și în laboratoare și infrastructuri digitale, atât în școli, cât și în universități.

Inteligența Artificială în sine nu este bună sau rea, dar poate să devină astfel în funcție de cum o folosim.

Un punct special în context: cum pri­viți implicarea Inteligenței Artificiale în procesul de predare-învățare? Care sunt avantajele folosirii acesteia, care sunt limitele acceptate și care riscurile?

Inteligența Artificială în sine nu este bună sau rea, dar poate să devină astfel în funcție de cum o folosim. Aceasta este în acest moment un instrument, nu un agent cu drepturi/obligații, așadar, responsabilitatea revine celui care o folosește. În acest moment, Inteligența Artificială poate îmbunătăți performanța celui care o folosește și îi poate pune în valoare competențele, dar nu le poate (încă) în­­locui și nici nu ar trebui să o facă, deoarece scopul este să avem oameni competenți care folosesc Inteligența Artificială, nu oameni ale căror competențe (mai ales cheie) au fost înlocuite/preluate de Inteligența Artificială, ei rămânând astfel incompetenți.

Important este să protejăm elevii de excese și să-i motivăm să caute cunoașterea.

O temă nevralgică: atașamentul de tehnologia digitală, frecventarea ex­cesivă și superficială a acesteia (re­țele sociale, jocuri, conținuturi im­­proprii și riscante etc.) îi îndepărtează pe elevi de carte, de lectură, de studiu și, în continuare, de cultură și cunoaștere… Aveți între priorități atragerea elevilor către carte și ex­­periența lecturii, pe format clasic, tipărit, dar și digital? Este necesară o strategie națională pentru susținerea cărții și a lecturii?

Înainte de distragerile tehnologice, existau alte forme de distragere. Important este să protejăm elevii de excese și să-i motivăm să caute cunoașterea. Cu­­noașterea se instanțiază în mai multe forme. La început am avut metoda orală, apoi am trecut la suportul scris-clasic, iar acum am introdus și suportul digital. Metodele de predare au parcurs la rândul lor forme diferite, de la metode mai ex­­pozitive la unele mai interactive, până la gaming și educație prin/în rețele sociale. Toate sunt importante și trebuie să facă parte din repertoriul profesorului. Profesorii buni vor fi cei care vor ști să le personalizeze atractiv și în siguranță pentru elevi.

Salariul trebuie să aibă o serie de standarde minimale de performanță, care, dacă nu sunt îndeplinite, vor atrage unele consecințe.

Profesorii și profesia didactică constituie o temă-cheie a reformei… În toți acești ani, slaba salarizare, scăderea respectului și a statutului so­cial, lipsa perspectivelor au dus la demotivare și la îndepărtarea de ca­tedră a absolvenților… Ce măsuri vi­zați pentru cariera didactică, pentru profesori? Ce urmează să faceți pentru consolidarea și dezvoltarea profesiei didactice, pentru creșterea atractivității ei, pentru susținerea valorii și a meritocrației?

Salarizarea trebuie să fie una decentă – ex. convergentă prin anii de școală cu cea din domeniul sănătății – pentru a arăta rolul pe care îl dăm educației/profesorului în societate și pentru a-i atrage și a-i păstra în sistem pe cei mai buni ab­­solvenți. Salariul trebuie însă să aibă o serie de standarde minimale de performanță, care, dacă nu sunt îndeplinite, vor atrage unele consecințe. Dincolo de salariu, trebuie să gândim o serie de indicatori de performanță – de meritocrație și incluziune – care să diferențieze veniturile cadrelor didactice. Atunci când au fost probleme în sistemul de sănătate (ex. plecarea din țară sau din sistemul public a medicilor/asistentelor) și în industria IT (ex. eram mai în urmă, dar doream să devină una dintre industriile de referință ale țării), am înțeles nevoia creșterilor salariale sau a unor facilități fiscale și am fost solidari. Acum educația are nevoie de această solidaritate!

Cariera didactică trebuie profesionalizată, dar nu într-o formulă exagerată și închisă.

Profesorii joacă un rol esențial în formula calității educației. Ce considerați că trebuie întreprins cu privire la formarea didactică în universități, la procesul pregătirii pentru profesia didactică? Care sunt prioritățile dvs. în acest sens?

Cariera didactică trebuie profesionalizată, dar nu într-o formulă exagerată și închisă, ci cu deschidere spre specialiștii care nu sunt profesori, dar pot contribui/ajuta la actul educațional, în echipă cu cadrele didactice profesionalizate.

Criza cadrelor didactice calificate este o problemă a învățământului nostru, care afectează o serie de materii, inclusiv discipline fundamentale… Cum poate fi ameliorată, dacă nu rezolvată, această problemă de importanță fundamentală? Ce in­tenționați în această direcție?

Atractivitatea profesiei și deschiderea spre specialiștii din aceste domenii care nu sunt profesionalizați ca profesori, dar se pot implica în colaborare cu aceștia.

Măsurile trebuiau luate pentru a putea onora măcar lucrurile care au rămas neatinse, deficitul bugetar riscând să genereze un blocaj pentru țară.

Măsurile economice luate de guvern, înghețarea salariilor determină îngrijorare și nemulțumire în rândul ca­­drelor didactice, care pot genera mișcări de protest… Cum priviți situația, la ce vă așteptați, ce soluții vedeți?

Măsurile trebuiau luate pentru a pu­­tea onora măcar lucrurile care au rămas neatinse, deficitul bugetar riscând să genereze un blocaj pentru țară. Pe de altă parte, înțeleg supărările din sistem, mai ales prin prisma promisiunilor recente de la încheierea ultimei greve. Cred că trebuie să țintim deblocarea lor, pe mă­sură ce condițiile economico-financiare se îmbunătățesc, guvernul știind că are de onorat cu prioritate promisiuni către educație, inclusiv prin prisma faptului că domeniul a fost asumat ca prioritate națională.

Acest lucru nu este un moft, ci este obligatoriu prin prisma competențelor cheie asumate de sistemul de educație românesc.

Vorbim, dar fără efecte semnificative, despre schimbări de paradigmă în educație… În școala noastră, poate în virtutea tradiției, se pune mai puțin accent pe spirit critic, gândire critică, creativitate, spirit inovator, încurajarea inteligenței creative și a originalității, ieșirea din tipare etc. Aveți de gând să încurajați astfel de abordări și deschideri? Prin ce mijloace?

Da, prin planurile-cadru (prin astfel de teme/discipline), prin programe (care trebuie să reflecte transversal astfel de conținuturi) și, mai ales, prin metodele de predare-învățare (educație). Acest lucru nu este un moft, ci este obligatoriu prin prisma competențelor cheie asumate de sistemul de educație românesc.

Abandonul școlar este o problemă majoră.

Reducerea abandonului școlar, masă caldă în toate școlile din țară, extinderea programului „Școală după școală“ sunt alte măsuri importante în noua etapă de guvernare a educației… Ce ne puteți spune despre ele? Ce urmează să întreprindă ministerul concret în sensul acestora?

Abandonul școlar este o problemă majoră. Masa caldă/masa sănătoasă și programul „Școala după școală“ sunt me­canisme nu doar sociale, ci și psihoeducaționale care contribuie la prevenirea abandonului școlar. Sunt politici bazate pe dovezi pe care le voi susține cu prioritate.

Fragmentarea în unități școlare mici, cu număr redus de elevi, face dificilă calitatea.

Învățământul din mediul rural se confruntă, în continuare, cu probleme de infrastructură, condiții de studiu, acces, cadre didactice, calitate, abandon școlar etc. Ce priorități ministeriale aveți pentru mediul rural?

Aici trebuie regândite lucrurile. Deși se fac investiții majore în aceste infrastructuri educaționale, adevărul este că fragmentarea în unități școlare mici, cu număr redus de elevi, face dificilă calitatea. Spiru Haret a acționat puternic aici, dar atunci copiii erau concentrați mulți în mediul rural, astfel că intervențiile s-au putut face cu efect asupra unui nu­­măr mare de copii, emancipându-se în câteva generații țara. Acum, probabil că soluția ar fi campusurile rurale, care să atragă într-o structură educațională modernă copiii dintr-o anumită arie/regiune. Avem în pilotare trei astfel de campusuri rurale și vom vedea cum funcționează.

Învățământul tehnologic și tehnologic dual constituie o temă constantă a evoluțiilor din educație, dată fiind importanța domeniului, susținută de bunele practici din alte sisteme. Ce aveți în plan să întreprindeți pe aceste coordonate?

Susținere totală pentru implementare și dezvoltare, după modele europene de succes!

Este nevoie să trecem de la forme fără fond la instituții funcționale, astfel încât instituțiile etice și de sancționare disciplinară să funcționeze adecvat.

Școala este și teritoriul unor fenome­ne negative, precum bullyingul, violența în diverse forme, scăderea disciplinei și a respectului etc. O cazuistică alarmantă probează tot acest declin al mediului educațional. Cum priviți, ca psiholog, profesor și ministru, situația, și ce urmează să întreprindeți? Apoi, copiii, adolescenții sunt categorii vulnerabile în fața provocărilor vârstei. Sunt expuși unor riscuri și pericole grave, precum drogurile, anturajele, promiscuitatea etc. Ce se poate face în această privință din punctul de vedere al ministerului? Trăim într-o lume răvășită de tensiuni, presiuni psihologice, stres, conflicte în familie, probleme de tot felul. Toate acestea se răsfrâng și asupra elevilor, îi afectează, îi dezorientează, îi fac să-și piardă încrederea, punctele de reper, le sporesc confuzia existențială, generează depresie și alte riscuri majore… Se adaugă problemele și temele specifice vârstelor, apar marile în­­trebări cu privire la sine, la lume etc. Cum le vine școala în întâmpinare elevilor? În ce măsură consilierea psihologică din școală îi poate ajuta? Plecând de la situația actuală a consilierii în școală, cu un număr insuficient de consilieri școlari, ce măsuri intenționați să luați?

Voi introduce două teme importante, prezentate de specialiști, ca „Autocunoașterea și autoreglarea psihologică“ și „Stilul de viață sănătos“ (pentru care lucrăm și la o strategie națională), ca antidot la astfel de probleme. În plus, este nevoie să trecem de la forme fără fond la instituții funcționale, astfel încât instituțiile etice și de sancționare disciplinară să funcționeze adecvat. În fine, consilierii școlari trebuie tratați pe măsura competențelor lor diferite (ex. psihologi, filosofi, pedagogi, sociologi etc.), nu să ne așteptăm să fie „omul orchestră“ care se pricepe la orice.

Educația modernă se face într-un ecosistem în care triada profesor-elev-părinte este fundamentală, alături de contribuția autorităților locale/naționale.

În colaborarea dintre școală și familie, uneori sunt depășite anumite li­­mite ale implicării părinților… Cum intenționați să abordați colaborarea școlii cu familia, într-un parteneriat activ și eficient, bazat pe respect și încredere, cu respectarea rolurilor și competențelor specifice?

Educația modernă se face într-un ecosistem în care triada profesor-elev-părinte este fundamentală, alături de contribuția autorităților locale/naționale. În această triadă, fiecare are un rol specific, care trebuie cunoscut și întărit cu proceduri simple și transparente, inclusiv cu sancțiuni dacă nu sunt respectate. Părinții au dreptul să fie co-creatori ai educa­ției propriilor copii, dar asta nu înseamnă că se substituie profesorului și nici măcar că reprezintă total nevoile/valorile/interesele copiilor.

Studiile arată că între 4-6 ore de expunere, dacă este făcută adecvat, copilul nu este afectat.

Revenim la tehnologie. Trăim în Era Tehnologiei Digitale, a Inteligenței Artificiale, iar noile generații sunt profund atașate de aceste cuceriri ale umanității. Se vorbește tot mai mult de dependență și adicție digitală, chiar de riscul „demenței digitale“. Care sunt riscurile psihologice ale frecventării excesive a tehnologiei? Care sunt limitele admise până la care nu există pericole?

Așa cum spuneam, tehnologia în sine nu este bună sau rea, dar devine astfel în funcție de cum o folosim. Studiile arată că între 4-6 ore de expunere, dacă este făcută adecvat, copilul nu este afectat. Dimpotrivă, în noua societate digitalizată, dacă nu are această expunere, poate pierde avantaje competitive. Adecvat în­seamnă și elemente educaționale și de distracție, și acasă și la școală, cu monitorizarea părinților și analiza critică periodică a acestor practici.

Asistăm la o democratizare a accesului la informație și o mai rapidă accesare a informației.

Privind partea bună a lucrurilor, ce avantaje oferă tehnologia digitală, internetul ca surse de informare și cunoaștere? Ce beneficii pot aduce proceselor cognitive, cunoașterii în general?

Asistăm la o democratizare a accesului la informație și o mai rapidă accesare a informației. Dar informația nu este cu­­noaștere, așa că analiza critică dobândită prin educație este fundamentală pentru a transforma informația în cunoaștere și a ști unde să căutăm cunoașterea și cum să o diferențiem de pseudocunoaștere.

Cercetarea nu este încă văzută ca o activitate academică fundamentală și obligatorie.

Să trecem la învățământul superior. În opinia dvs. de universitar și ministru, care sunt problemele cele mai importante cu care se confruntă acesta?

Lipsa de diferențiere a misiunilor, fragmentarea, modele vechi în relația dintre ciclurile de studiu (ex. condiționarea în aceeași instituție într-un domeniu a ciclurilor licență-master-doctorat) și faptul că cercetarea nu este încă văzută ca o activitate academică fundamentală și obligatorie.

Am început deja „mica reformă“.

Plecând de la aceste realități, ce soluții prefigurați, care sunt măsurile prioritare pe care intenționați să le luați?

Am început deja aici „mica reformă“. Am cerut diferențierea misiunilor, am flexibilizat ciclurile în aceeași instituție, am creat cadrul pentru a stimula concen­trări academice (voluntare și cu susținere financiară) și voi încuraja cercetarea continuând finanțarea de bază și prin competiție.

Vom rearanja arhitectura sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare.

O problemă a mediului nostru academic o reprezintă situarea universităților românești în clasamentele internaționale sau absența lor din aceste ierarhii. Cum se explică această situație și ce soluții vedeți pentru îmbunătățirea ei?

Explicația este dată de problemele pe care le-am menționat, mai ales de fragmentare și neasumarea cercetării ca una dintre misiunile academice principale. Arhitectura este dată încă de reforma comunistă din 1948 – când universitățile comprehensive au fost fragmentate, iar cercetarea descurajată – și de dezvoltările de după Revoluția din 1989, când s-au format multe universități ca școli superioare de predare, importante și satisfăcând nevoi sociale locale/regionale, dar cărora li s-a cerut apoi să se comporte ca universități „world-class“, ceea ce a ge­nerat confuzie, tensiuni și impostură. Am anunțat recent începerea procesului de evaluare a tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) din țară: universități, INCD-uri, institute/centre din Academia Română și unitățile CDI care doresc din mediul privat. După acest proces, vom rearanja arhitectura sistemului național de cercetare-dezvoltare inovare (1) prin întărirea unor actori diferiți care pot susține performanța și pot colabora pentru dezvoltare cumulativă și (2) prin concentrări academice între actorii competitivi și/sau care acum nu sunt competitivi, pentru a dezvolta noi structuri competitive. Aș încheia aici spunând că rankingurile sunt importante, dar nu trebuie fetișizate. Acestea nu acoperă complexitatea misiunii academice, dar pot servi ca puncte orientative de reper în analize comparative (mai ales interne) care să informeze apoi unele politici academice.

În cadrul preocupărilor pentru calitate și performanță în învățământul superior și privitoare la progresul în cariera universitară, ce ne puteți spune despre criteriile naționale pentru evaluarea gradelor didactice și de cercetare superioare și despre condițiile de abilitare?

Le-am aprobat recent, pornind de la propunerile comisiilor de specialitate. Le-am aprobat pentru că au fost asumate după un șir lung de dezbateri de comisiile specifice fiecărui domeniu și pentru că au pornit de la un set de principii generale care au fost puse când eram și eu, în urmă cu mai mulți ani, în CNATDCU (principii la care astfel am și contribuit).

Legea vorbește de trei misiuni, toate importante pentru țară: (1) de educație, (2) de educație și cercetare și (3) de educație și cercetare avansată.

Ați afirmat necesitatea unei mai bune organizări a sistemului universitar românesc, prin asumarea clară de către universități a uneia dintre cele trei misiuni prevăzute de lege. Vă rog să detaliați.

Legea vorbește de trei misiuni, toate importante pentru țară: (1) de educație, (2) de educație și cercetare și (3) de educație și cercetare avansată. Misiunea de educație ar trebui focalizată pe formarea performantă de resursă umană prin consultanță și relație cu autoritățile locale, în care demersurile antreprenoriale și duale trebuie să fie bine reprezentate. Misiunea de educație și cercetare ar trebui focaliza­tă pe formare de resursă umană și rezolvarea unor probleme practice, în consultanță și relație cu autorități locale/regionale, unde din nou demersurile antrepre­noriale și duale ar trebui să fie puternic reprezentate. În fine, universitățile de educație și cercetare avansată trebuie să țintească competitivitate națională/in­ternațională în formare de resursă uma­nă și în generare de cunoaștere avansată, demersurile antreprenoriale/duale subsumându-se acestor scopuri strategice.

Finanțare de bază și finanțare competitivă predictivă, corectă și relevantă

Cum evaluați situația cercetării științifice din universități? Ce s-ar putea face pentru creșterea acesteia în ca­­litate și relevanță pe plan internațional? Sunt șanse pentru o mai bună finanțare a cercetării științifice? Prin ce mijloace s-ar putea realiza acest deziderat?

Nu trebuie să aibă această caracteristică internațională decât în universitățile de educație și cercetare avansată, iar pentru a o avea, aceasta trebuie susținută prin finanțare de bază (ceea ce facem – eu am propus acest lucru, a fost introdus de ministru din anul 2021 și îl voi continua) și prin finanțare competitivă predictivă, corectă și relevantă.

Trebuie asumat setul de bune practici internaționale/europene.

Cum priviți tema eticii și integrității academice în universitățile românești și ce intenționați să întreprindeți în acest sens? Cum pot fi descurajate și combătute procedeele care ies din sfera eticii, în speță plagiatul, în diversele lui forme?

Simplu și ferm spus, trebuie asumat setul de bune practici internaționale/eu­­ropene și să avem grijă ca aspectele juridice să faciliteze implementarea acestor seturi de bune practici, nu să le blocheze sau distorsioneze. Detaliile le veți vedea în măsurile care vor veni în curând. Între timp, am aprobat și noua compoziție/conducere a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.

Responsabilitatea revine mereu autorului uman.

În vizită la Harvard University

În materie de creativitate și originalitate, lucrurile se schimbă major… Cum poate fi controlată și până la ce limite poate fi admisă folosirea In­­teligenței Artificiale în procesele de concepere și redactare a lucrărilor științifice, a tezelor de licență, disertație și doctorat?

Inteligența Artificială este un instrument, nu un agent cu drepturi și obligații. Așadar, responsabilitatea revine me­­reu autorului uman, care însă, așa cum menționează că a folosit o anumită me­todă statistică sau program de analiză a datelor, trebuie să menționeze și instrumentul de Inteligență Artificială. În final, Inteligența Artificială ne obligă să revenim la examinare orală și/sau testarea concretă de competențe, nu la evaluare prin lucrări scrise și notate fără audierea autorului.

Organizarea în instituțiile românești de cercetare-dezvoltare-inovare de concursuri corecte

Cum ar putea fi atrași tinerii români de excepție din străinătate, implicați în activități de top în domeniile cercetării, în programe și proiecte de cerce­tare, inovare și dezvoltare, în țară?

Simplu, prin finanțare predictivă, corectă și consistentă și prin organizarea în instituțiile românești de cercetare-dez­voltare-inovare de concursuri corecte la care să poată participa!

Respectarea Tradiției, angajamentul constant pentru Excelență și Onoare

În ceea ce vă privește, care au fost, care sunt cele mai importante valori și repere, deprinse din familie și, progresiv, din educație și din viață, în procesul formării, al dezvoltării și evoluției dvs.?

Respectarea Tradiției (prin Bun-simț), angajamentul constant pentru Excelență (prin Raționalitate) și Onoare (prin Curaj).

Am avut șansa să lucrez cu cei mai importanți specialiști internaționali în domeniul meu

Ce modele ați avut în evoluția dvs. spirituală, intelectuală, morală și profesională?

Am avut șansa să lucrez cu cei mai importanți specialiști internaționali în domeniul meu, profesorii americani Aaron T. Beck și Albert Ellis – considerați unii dintre cei mai importanți psihologi/psihoterapeuți/medici ai secolului XX –, care au schimbat fața psihologiei, psihiatriei și psihoterapiei. Am fost inițial în postura de „student“, iar apoi am devenit colaboratori și prieteni. În țară, profesorul Ioan Radu a fost conducătorul meu de doctorat, învățând de la el rigoarea demersurilor academice și echilibrul în relațiile umane.

Educația prin competențe

Ce este important să știe părinții, să urmărească și să aplice în educarea, formarea și orientarea copiilor lor?

Educația prin competențe pentru a deveni bun profesionist, bun cetățean și un om cu o calitate bună a vieții!

Copilul poate și trebuie de la un moment dat să fie integrat în sistemul de educație de la vârste mici.

Ce importanță prezintă educația din familie pentru dezvoltarea copilului și a tânărului?

Spuneam și în alte interviuri că cei șapte ani de acasă nu mai sunt chiar „de acasă“! Chiar dacă pe lângă educația formală vorbim și de cele informale și nonformale, la vârste mici acestea nu ar (mai) trebui să fie, după mine, determinante. Copilul poate și trebuie de la un moment dat să fie integrat în sistemul de educație de la vârste mici. În acest context, părinții responsabili trebuie să-și ducă copiii la școală, dar să înțeleagă ce se întâmplă acolo, iar educația de acasă (mai informală și poate nonformală) să întărească educația din școală, eventual cu elemente complementare, dar nu opuse.

Să devenim buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o bună calitate a vieții (echilibrați psihologic).

Ce este cu adevărat esențial în procesul devenirii și al evoluției? Pe ce ar trebui să pună accentul fiecare tânăr, care ar trebui să fie prioritățile lui? Cât de important este procesul dezvoltării personale pentru fiecare individ? În ce măsură este acesta conștientizat ca necesitate la nivel social? Aveți această temă pe agenda ministerială?

Să devenim buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o bună calitate a vieții (echilibrați psihologic). Acesta este scopul educației, iar un ministru, prin tot ceea ce face, ar trebui să creeze condițiile realizării acestui scop!

Dezvoltarea și integrarea tehnologiei în viața cotidiană sunt inevitabile.

Trăim într-o eră complicată, a tuturor schimbărilor. Tehnologia, IA ne remodelează existența. Unii privesc lucrurile cu speranță, alții apocaliptic… Cum vedeți, ca om de știință, ca psiholog, aceste procese, de implicare a tehnologiei digitale în toate do­meniile vieții, în sănătate, în noi mo­­dalități de tratare a unor probleme neurologice și de altă natură, implantarea de cipuri, experimentele de tip Neuralink etc.? Cum ar trebui să privească oamenii aceste evoluții, cu teamă, cu speranță? Cum vedeți viitorul educației în Era Tehnologiei Digitale și a Inteligenței Artificiale? Dar viitorul umanității?

Dezvoltarea și integrarea tehnologiei în viața cotidiană sunt inevitabile. În acest proces însă trebuie să ne asigurăm (1) că omul își păstrează liberul arbitru și poate decide dacă/cât/cum asimilează această tehnologie și (2) că nu apar se­gregări între oameni/grupuri în funcție de condițiile socio-economice (unii își permit, alții nu!).