S-au schimbat guvernele, miniștrii Învățământului, nu s-au schimbat
însă mentalitățile, fantasmagoriile…
Stimate domnule profesor, începem discuția noastră cu o întrebare abruptă: cum vi se pare educația românească de azi din punctul de vedere al nivelului, calității și eficienței?
Îți răspund tot abrupt și laconic: Catastrofală! Am scris în mai multe rânduri – și eu și mulți alții – despre acest subiect și… nimic: n-aude, n-a vede, cum se zice cu o vorbă veche. Adică nimeni nu ne bagă în seamă. S-au schimbat guvernele, miniștrii Învățământului (cam 30 în ultimii 31 de ani: record absolut!), s-au schimbat uneori și „specialiștii“ care alcătuiesc programele școlare etc. Nu s-au schimbat însă mentalitățile, fantasmagoriile celor care gândesc că un școlar de azi trebuie să învețe de toate, de la Știința de a gestiona o afacere la educația sexuală, mai puțin „umanioarele“… Ca nu cumva, mă înțelegi!, să rămânem în urma Europei… Cum să mi se pară, domnule Sorin Ivan, educația românească în aceste condiții?
Care sunt, din punctul dvs. de vedere, cele mai importante dificultăți pe care le întâmpină învățământul românesc?
Improvizația (mania) reformei: nu începe bine una, că, îndată apare un nou ministru al Educației, începe altă reformă (care, bineînțeles, este de la început un eșec anunțat!) și, așa, școala românească o duce dintr-o reformă în alta. Apoi: condiția socială nesatisfăcătoare a profesorului (căruia i se promit mereu multe și nu i se dă nimic), în fine, scăderea dorinței tinerilor absolvenți de a deveni profesori… Nu în ultimul rând, politizarea inspectorilor școlari și a directorilor de școală… Se schimbă guvernul, trebuie să-i schimbăm, neapărat, pe inspectorii și pe directorii de școală. Restul vine de la sine: lupte pentru putere, concursuri, contestații etc. Spectacol mare!
Tema școlii rurale mi se pare, azi, esențială
Pe lângă olimpici, educația noastră are și un număr mare de analfabeți funcționali, care o situează pe primul loc în Europa. Așa spun studiile și statisticile europene… Care să fie explicațiile acestei triste performanțe?
Explicația acestei triste performanțe (dacă ea există cu adevărat și nu este la mijloc o știre falsă ce se rostogolește și crește de la un post TV la altul, cum se întâmplă adesea!), explicația, zic, vine de la sine din cele arătate mai înainte: puțini profesori (tineri sau vârstnici) mai vor să predea într-o școală rurală și, dintre cei care acceptă, nu mulți vor să se instruiască în continuare. Înainte, clasa profesorilor (înainte cu un secol) făcea parte din elita societății, era respectată, remunerată în chip onorabil, învățătorul era, ca și preotul, un stâlp și un înțelept în comunitatea rurală. Azi, statutul educatorului este foarte modest, ca să nu spun altfel, iar diferența dintre sat și oraș este enormă. Șansele unui copil de țăran de a face o carieră intelectuală, azi, sunt mici. Te-ai întrebat, dle Sorin Ivan, câți studenți proveniți din mediul rural sunt azi în universitățile românești? Dacă vei încerca, vei avea mari surprize. Tema școlii rurale mi se pare, azi, esențială. Ultima reformă (aceea a dlui Funeriu) i-a dat o lovitură de grație școlii și satului românesc. Am scris în câteva rânduri despre această problemă. Este vorba despre următoarea condiție pe care reforma citată o stipulează, și anume: pentru ca o școală să funcționeze normal într-un sat românesc, trebuie să aibă minim 300 de elevi. Altminteri, elevii – câți sunt – să meargă la altă școală, în altă localitate, pe jos sau cu un problematic autobuz care, după cum ne spun jurnaliștii, ba se strică, ba nu are șofer, ba nu știu ce… Excepție fac școlile în care elevii provin din rândul minorităților. Acolo funcționează altă regulă: indiferent de numărul elevilor (să zicem, cinci), școala merge normal. Nebunie totală… Discriminare aberantă. Avem grijă de cinci elevi minoritari să fie alfabetizați (ceea ce este bine, este o măsură democratică), dar pe ceilalți, majoritarii, care nu ating numărul de 300, îi dislocăm. Aici nu mai funcționează democrația. Nu-i nimeni în lumea politică de azi care să sesizeze această anomalie? Și, dacă nu este, ne mai întrebăm atunci de ce avem, cum zice presa, 40% analfabeți funcționali și că, în aceste circumstanțe, stăm pe primul loc în Europa?
Interviul integral poate fi citit în Revista Tribuna Învățământului nr. 16 – aprilie 2021
