Integritate. Competență. Leadership. Trei teste dure pentru Educație

104

Integritate. Competență. Leadership.

Pentru conformitate, confirm public dintru bun început că am acceptat cu plăcere invitația de a contribui la realizarea acestui număr dublu al Tribunei învățământului, cu condiția expres formulată de către editor „fără atacuri politice“. În aceste condiții, cu care am fost de acord, rămâne obligația mea profesională de principiu de a nu eluda din analiza mea impactul covârșitor, în bine sau în rău, al factorului politic asupra Educației.

Politică și Educație.
Disclaimer SWOT (https://www.mindtools.com/pages/article/newTMC_05.htm)

A mă preface că subiectul nu există înseamnă a cauționa eu, ipocrit, o stare de fapt subsumată cu subiect și predicat cunoscutei pilde a poveștii lui Hans Christian Andersen, Hainele cele noi ale împăratului, ceea ce nu-mi stă deloc în fire. Drept care, cu deplină bună-credință, enunț doar, tehnic, faptul că în accepțiune SWOT, prin natura sa, intervenția politică – în orice zonă de politici publice, nu doar în Educație – poate genera impact pozitiv, caz în care devine oportunitate (O – opportunity) sau impact negativ, caz în care devine amenințare (T – threat). Și, tot de bună-credință, tehnic, sine ira et studio, afirm că și în anul de grație 2020, la fel ca din 1990 încoace, politicile publice din Educație își fac simțite punctele tari (S – strengths) și vulnerabilitățile (W – weaknesses) în condițiile unei nefaste, perpetue, acute manifestări a jocurilor politice de putere și influență în rol de amenințări directe la însăși fibra sistemului public al Educației în România. Faceți doar simplul test de turnesol 6% din PIB de alocat în fiecare an Educației potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, lege organică, și vedeți ce vă dă, comparând litera de lege cu starea de fapt din bugetele publice operaționale anual. Închei subiectul reiterând că în materia Educației, împăratul politic a fost și este gol-goluț și de aici avem a pleca mai departe, dacă vrem să îndreptăm lucruri sistemic.

Covid-19. Primul test dur.
Testul de INTEGRITATE

Adevărul incomod despre integritate este că ea, integritatea – valoarea de căpătâi, cheia de boltă a conduitei noastre umane – reprezintă crucea pe care fiecare avem a ne-o purta, în parte. Eu nu pot fi integru pentru nicio persoană care citește acest text, după cum nimeni dintre dumneavoastră nu poate acoperi eventuala mea lipsă de integritate cu integritatea proprie. Această stare de fapt generează disconfort maxim pentru că, prin definiție, nu putem fi puțin integri. Ori suntem, ori nu. Zonă de gri nu există în materia integrității. Ca o mică notă de subsol, încrederea, de pildă, este o chestiune de percepție, putând fi jucată abil, cu sânge rece, la ruleta rusească a duplicității lipsite de caracter. Pe scurt, la final, ceea ce are relevanță este curajul curat de a ne privi în oglinda propriei judecăți morale, cu inima împăcată că oglinda nu se va face țăndări, dându-ne în fapt impostura drapată în orice fel, în locul integrității pure și simple, grăitoare de la sine.

Schimbarea de paradigmă în interacțiunile de învățare, prin trecerea brutală, masivă, de la lucrul în sălile de clasă la lucrul online, începând cu luna martie a.c., a pus la grea încercare valoarea numită integritate, pe toate palierele. Ne-am furat căciula ori nu? Ne-am îmbătat cu apă rece ori nu? Ne-am făcut că facem școală ori nu?

Mai pe românește, nefilozofic:
• Noi, elevii, am fost prezenți la orele online și ne-am îndeplinit obligațiile școlare așa cum se cuvine sau am șmecherit procesul, invocând scuze mai mult sau mai puțin plauzibile (nu merge netul, nu am microfon, nu pot trimite mailuri etc.), absentând la peste 70-80% din ore și apoi, evident, nedându-ne acordul – noi și/sau părinții – să fim evaluați, că doar ordinul ministerial ne-a dat liber la a decide noi ce și cum, în locul profilor?

• Noi, profesorii, am desfășurat orele online cu profesionalism, conform orarului școlii, predând, lucrând interactiv, evaluând corect și făcând până la capăt managementul clasei așa cum se cuvine sau am șmecherit procesul, nepunând absențe de niciun fel, trimițând pe WhatsApp pedefeuri când și când, făcând orele din două în cinci și dând note de nouă și zece pe linie că, deh, maică, timpurile sunt grele și copiii sunt stresați?

• Noi, directorii de școli, am făcut managementul cancelariilor așa cum se cuvine, cu profesionalism, fără indulgențe și complicități sau am lăsat lucrurile vraiște, scapă cine poate, fiecare se descurcă pe cont propriu, o mână spală pe alta și o reglăm din planurile de continuitate săptămânale, scriem acolo ce trebuie, copy-paste, nu contează că am făcut ore din două în cinci, forma să fie, că fondul…?

• Nouă, părinților, ne-a păsat până în vârful unghiilor de soarta și școala copiilor noștri, ținându-i din scurt cu prezența la ore, cu învățatul și cu făcutul temelor așa cum se cuvine sau am șmecherit procesul, nepăsători, lăsându-i în plata domnului, că doar școala trebuie să aibă grijă de ei, nu noi?

• Noi, diriguitorii de sistem, generăm formă cu fond în Educație sau deschidem școala online cu mesaje din categoria „Suspendarea cursurilor reprezintă o perioadă în care vom valorifica activitatea pe care am desfășurat-o în sala de clasă, prin modalități de fixare a cunoștințelor și de recapitulare a temelor predate, fără a preda noi cunoștințe și fără a evalua elevii“ și dăm lumină verde unui examen de Evaluare Națională cu subiecte trivial de simple, drept pentru care numărul mediilor de 10 devine neverosimil de mare, iar media minimă de admitere într-un liceu urcă aberant peste 9,90?!

Nu fac deloc procese de intenție. Sunt convins că (foarte) mulți elevi, părinți, profesori, directori, birocrați au acționat cu integritate. Las doar, aici, întrebările fundamentale:

Ne-am furat căciula ori nu? Ne-am îmbătat cu apă rece ori nu? Am acționat cu integritate ori nu?

Integritate. Competență. Leadership.

Covid-19. Al doilea test dur.
Testul de COMPETENȚĂ

Acum mă refer doar la breasla profesorilor și doresc să focalizez atenția asupra a două instanțieri ale contextelor în care competența acestora a fost pusă la test cu asupra de măsură, în timpurile învățării online: utilizarea infrastructurii informatice și, respectiv, evaluarea – atât în sensul formulării unor cerințe în vederea verificării cunoștințelor, cât și în sensul corectării și aprecierii prin note a răspunsurilor fomulate.

Integritate. Competență. Leadership.

În materia punerii la lucru a competențelor informatice, lunile de interacțiune educațională la distanță au probat o plajă extrem de dispersată a calității reale a actului didactic operaționalizat online. Practic, forma fără fond – pe românește, tonele de adeverințe și certificate probând absolvirea de cursuri TIC fără acoperire reală în capacitatea utilizării cunoștințelor și competențelor de către mulți dintre posesorii acelor hârtii – ne-a explodat în față de mult prea multe ori, generând frustrare și furie la ciocnirea nedorită cu neputința TIC dată în fapt. Acolo unde aveam nevoie de profesionalism digital autentic am pus de multe ori improvizație, fușereală ori abandon de-a binelea. Zona performanței pedagogice bazate pe competențe digitale a fost (și este) una în care polarizarea și-a făcut prezența hiper-acut, iar decalajele între competența și lipsa ei s-au adâncit, cei performanți în mod real (10-15%) găsind mediul prielnic în care au putut deveni și mai performanți, iar ceilalți realizând inconfortabil, sub dușul rece nemilos al realității, nevoia critică de a se pregăti cum se cuvine, pe bune, nemediocru, pentru a nu se trezi șomeri pe mână proprie, inadecvați și inutili în mod natural într-o realitate ce nu mai are deloc răbdare și indulgență față de angoasele, scuzele și jumătățile noastre de măsură călduțe, realitate a cărei mantră e fără echivoc: swim or die. De aici, nevoia imperioasă de formare solidă a tuturor profesorilor, pentru a fi capabili să livreze educație digitală de secol XXI.

În fine, cu subiecte triviale de tip „60 – 20:2 este egal cu…“, ori „1/4 din 120 înseamnă…“, ori „desenați un cub și notați vârfurile sale cu A, B, C, D, A’, B’, D’“, prezente impardonabil din belșug cel puțin la Evaluarea Națională, am o problemă mare de tot, pentru că astfel de exemple nefericite aruncă în ridicol însăși ideea de educație pentru învățare autentică. O provocare de cel mai relevant grad pentru breasla profesorală este și va fi formularea competentă a subiectelor de examinare, astfel încât să nu cădem în hăul grotesc al formelor fără fond din clasa „cosorul lui Moceanu“ („Co-sorul lui Mo-cea-nu a fost in-ven-tat de Mo-cea-nu și are două părți: partea FIER-… -OASĂĂĂ! (sic!) și partea LEMN- …-OASĂĂĂ! (sic!) Vedeți, d-aia-mi place mie să lucrez cu intelectualii, că știe!…“ – vă mai aduceți aminte secvența antologică din filmul Cel mai iubit dintre pământeni, ecranizarea excepțională a romanului lui Marin Preda?).

În materia evaluărilor făcute de ochii lumii, ca să dăm bine, să-fie-bine-să-nufie-rău și să nu ne punem pe nimeni în cap, nici elevi/nici părinți/nici directori/ nici inspector, linia de separare între incompetență și impostură este extrem de fină uneori. Ce vreau să spun limpede este că nu cred în ruptul capului că „autorii“ unor subiecte de tip „desenați un cub“ nu știu să propună probleme ca lumea și/sau nu-și dau seama cât rău fac școlii coborând cu acte în regulă conversația de evaluare la un asemenea nivel inacceptabil. Lăsând la o parte discuția despre lipsa de caracter, doresc să prezint aici succinct un studiu de caz în materia evaluării, care mie mi-a plăcut foarte mult și care invită la practicarea artei și măiestriei superb de frumoase a profesiei didactice într-una din manifestările sale cele mai elegante, anume în formularea unor subiecte relevante, care generează deopotrivă bucuria de a le rezolva, dar și consolidează durabil cunoștințele specifice testate.

Marian STAȘ, profesor

Articolul integral poate fi citit în numarul 6-7, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.