Ministrul Ecaterina Andronescu a avut pe 20 iunie 2019 o întrevedere cu ministrul educației și învățământului superior al provinciei Québec (Canada), Jean-François Roberge.
În cadrul întâlnirii, ministrul român al educației a subliniat importanța dezvoltării parteneriatelor interuniversitare, precum și necesitatea internaționalizării învățământului superior prin sprijinirea mobilităților în scop academic.
În acest sens, un rol important îl are promovarea ofertelor educaționale ale instituțiilor de învățământ superior din România, care pot deveni atractive pentru tinerii din Québec datorită diversității programelor, precum și existenței unei oferte educaționale dezvoltate în limba franceză.
„Susținem cooperarea în cadrul inițiativelor desfășurate de Organizația Internațională a Francofoniei, totodată exprimându-ne disponibilitatea de a sprijini, conform sferei noastre de competență, acele mecanisme care permit o creștere a colaborării între instituțiile noastre de învățământ superior“, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu.
Întrevederea a avut loc în contextul desfășurării la București, în perioada 18-21 iunie, a reuniunilor programate în cadrul celei de-a IV-a ediții a Inițiativei pentru Dezvoltarea Digitalului în Spațiul Universitar Francofon/L’Initiative pour le développement du numérique dans l’espace universitaire francophone (IDNEUF).
Biroul de Comunicare al MEN