
Foto: NYU Steinhardt
În Uganda, unde anul școlar se desfășoară după sistemul primăvară-toamnă, epidemia virusului Ebola (MVE) aduce sfârșitul actualului an școlar mai devreme decât în mod normal: la 25 noiembrie, față de mijlocul lui decembrie. Ca urmare, și examenele vor fi organizate mai devreme decât în alți ani.
Ministerul Educaţiei ugandez anunță că, din septembrie, de când reapariția virusului a fost declarată oficial, între cazurile depistate pozitiv se află 11 elevi din cinci şcoli din orașul Kampala, capital Ugandei, precum şi din districtele învecinate Wakiso şi Mubende.
Janet Museveni, ministrul educației din Uganda, citat de AFP, reluat de Agerpres: „Închiderea mai devreme a şcolilor va reduce zonele de concentrare în care copiii intră în fiecare zi în contact strâns cu alţi copii, iar profesorii şi alţi membri ai personalului angajat sunt susceptibili să răspândească virusul.”
În total, la nivelul copiilor, de la declararea epidemiei, în septembrie, până la începutul lui noiembrie, au fost înregistrate 23 de cazuri. S-au înregstrat opt decese între copii. Totodată, alţi 16 copii au fost plasaţi în carantină pentru a fi urmăriți dacă și ei sunt infectați.
În total, la nivelul întregii populații, numărul deceselor provocate anul acesta de MVE în Uganda, din septembrie până în primele zile din noiembrie, a ajuns la 53 de persoane, din 135 de cazuri depistate. Două districte ugandeze se află în lockdown, între măsuri fiind impuse interdicţia de călătorie şi închiderea spaţiilor publice.





