„Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură
Încet repovestită de o străină gură,
Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost.
Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost
De-mi ţin la el urechea – şi râd de câte-ascult
Ca de dureri străine?… Parc-am murit de mult.“
(„Melancolie“)
Sunt 128 de ani de la trecerea în eternitate a lui Eminescu. Hyperion s-a întors „în locul lui menit din cer“, de unde, „nemuritor şi rece“, „ca şi-n ziua cea de ieri, / lumina şi-o revarsă“ peste noi, peste lumea noastră care are nevoie de lumina geniului lui, ruptă din lumina dumnezeiască.
(Sorin Ivan)