În anul 2019, în epoca postmodernă a educației, se dorește realizarea unui echilibru  între paradigma educației psihocentriste (centrată pe cerințele psihologice ale educabilului)  și paradigma educației sociocentriste (centrată pe cerințele societății). Se poate face asta prin proiectarea curriculară a educației, centrată asupra finalităților educației. Finalitatea este și trebuie să fie întotdeauna dezvoltarea personalității elevului, pentru că asta înseamnă, de fapt, centrarea pe elev, aşezarea cu adevărat a elevului în centrul sistemului de învăţământ, în calitate de principal beneficiar al său. Deci interesul elevului este fundamental, el ar trebui să primeze și nu interesul economic.

Rolul fundamental al educaţiei este şi va rămâne cultivarea unei umanităţi inteligente şi empatice, apte să reziste fundamentalismului și fanatismului,  cultivarea complexităţii şi profunzimii, gestionarea perspectivelor diverse, pentru că asta face un sistem educațional  care promovează cu adevărat incluziunea şi pluralismul. Fiinţele umane trebuie pregătite realist pentru spaţiul polimorf al lumii de azi, iar elevii nu reprezintă numai un bazin de resurse pentru lumea economică, așa cum pare să dicteze nouă lege a educației. Dreptul de a-și decide soarta, cariera este un drept fundamental al omului și elevul trebuie lăsat să își aleagă singur traseul educațional, fie că alege să urmeze o școală profesională, un liceu teoretic, vocațional, tehnologic, o școală postliceală sau o facultate. Mai mulți ani de școlarizare aduc cu ei o relație de directă proporționalitate cu progresul societății. Toate societățile dezvoltate pun accent pe școlarizarea pe cât mai multe trepte de învățământ și încurajează pe tineri sau pe cei mai puțin tineri să se școlarizare în absolut orice domeniu, conform alegerii personale.

Educatorul (învăţător, institutor, profesor) trebuie să-şi recâştige funcţia de model cultural pe care cândva a deţinut-o. Ca şi medicul, preotul, artistul sau cărturarul, educatorul nu poate fi un simplu funcţionar, ci un om care ştie că are o vocaţie şi o misiune. Tocmai de aceea este în continuare justificată existența statutului de profesor titular prin concurs național de titularizare, cu o singură lecție specială de susținut la intrarea în sistem și fără obligativitatea de a ține câte o lecție specială  în absolut orice școală în care un profesor ar dori să devină titular, conform etapelor mobilității cadrelor didactice. 

Pentru o mai bună formare profesională, studentul care își va alege în viitor cariera didactică ar trebui să secondeze profesorul la catedră, primind calitatea de asistent al profesorului. Și întrucât existența educației prenatale este imperios necesară, acest asistent al profesorului ar putea chiar să realizeze acest tip de educație, care să devină obligatorie. Cursurile cu viitorii părinți aflați la primul copil ar trebui să devină obligatorii, iar asistenții de profesori să fie remunerați pentru munca lor. Legislația ar trebui să devină mult mai dură cu părinții care nu au grijă de copil atât în perioada prenatală, cât și după naștere. La solicitare, cursurile cu părinții ar putea continua și după nașterea copilului, până la intrarea copilului la grădiniță.

Clasa pregătitoare este utilă în scopul pentru care a fost creată: să pregătească elevul pentru şcoală. Nu ar trebui să dispară calificativele în ciclul primar pentru că ele îi pregătesc pe elevi pentru obținerea notelor. Eventual, se poate păstra sistemul calificativelor și în clasa a cincea, pentru a-i ajuta pe aceștia să se adapteze noului ciclu. În toate ciclurile de învățământ situația școlară/media la purtare a elevului minor ar trebui încheiată doar după sosirea la școală a părintelui/tutorelui. Fără sosirea la școală a părintelui/tutorelui, situația școlară a elevului poate să devină cea de elev cu media neîncheiată, până la remedierea situației – prezența/sosirea tutorelui la școală.

Un bacalaureat diferenţiat este un lucru bun. Profesorii cu elevi absolvenți de bacalaureat ar trebui remunerați cu câte o bonificație pentru fiecare elev care ia bacalaureatul. Orice elev absolvent de clasa a VIII-a e bine să aibă posibilitatea unor opţiuni diverse (de exemplu, el să poată alege orice tip de program de absolvire, indiferent de programul de studii ales iniţial). Nu este oportună obligativitatea ca elevii care nu au promovat Evaluarea Naţională să urmeze încă un an şcolar. Clasele a IX-a și a X-a ar trebui să fie de cultură generală,  atât  la școala profesională, cât și la liceu, cu mențiunea că la toate obiectele, dar mai ales la matematică ar trebui o programă mai aerisită și mai orientată spre practic, spre viață, conform realizării testelor PISA, cu un bacalaureat orientat de asemenea spre viață reală. După clasa a X-a de şcoală profesională, elevul ar trebui să aibă dreptul să aleagă dacă vrea să încheie școlarizarea cu încă un an de școală profesională sau cu încă doi ani de liceu tehnologic. Ca și actualmente, unui absolvent de școală profesională trebuie să i se dea dreptul de a urma ciclul superior al liceului, dacă vrea ca apoi să susțină bacalaureatul. La școala profesională este suficient doar un an de studiu de discipline tehnice și de practică în specialitate pentru a învăța o meserie. Direcția de ocupare a forței de muncă, mediul economic sau mediul profesional se pot implica în școlarizarea elevilor absolvenți de liceu, pentru meseriile dorite, prin susținerea financiară (parțială sau totală) sau logistică a unor școli posticeale cu durata de un semestru, un an, de doi ani sau trei ani, după necesități. Profesionalizarea nu trebuie să se oprească doar la școală profesională sau la liceu vocaţional sau tehnic.

Învăţământul obligatoriu nu va fi mai eficient doar dacă va depăşi 10 ani (de la 6 la 16 ani). Actualele cicluri de învățământ nu se dovedesc a fi perimate, deci schimbarea structurii lor nu este oportună. Structura actuală a ciclurilor de învățâmânt trebuie menținută. Testele PISA arată că ţările care au mai degrabă abordări tradiţionale performează mai bine decât celelalte sau au cel puțin același nivel. Deci metodele tradiționale trebuie îmbinate cu cele moderne și nu trebuie dată întâietate doar celor moderne. Este absolut necesară reducerea birocraţiei din sistem pentru că ea îngreunează desfăşurarea procesului educaţional.

Şcolile trebuie să aibă autonomie financiară, să își primească banii  proporțional cu nevoile și cu numărul de elevi, să-şi administreze singure resursele, fără a fi dependente de comunitatea/puterea locală. Autoritățile locale ar trebui să distribuie fondurile în mod nediscriminatoriu, la toate nivelurile de învățământ. Partea administrativă a școlii ar trebui să intre în atribuțiile Consiliului de administrație al școlii, pentru ca deciziile privind procesul și actul educațional (inclusiv planul de școlarizare și profilurile claselor) să aparțină în totalitate Consiliului profesoral, deci personalului didactic al școlii, și nu inspectoratului școlar sau altor factori de decizie. În noua lege a educației ar trebui să fie obligatorie şi trimiterea la alocările bugetare necesare, pentru ca noul sistem pe care legea vrea să îl propună să fie eficient.

Prof. drd. Iuliana CARAGHIN, Liceul Teoretic Henri Coandă, Bacău