„Caută să rămâi așa cum ești, reînsuflețind mereu faptele și cuvintele tale cu o gândire creatoare, nelăsând niciun loc convenției, pentru că ceea ce credem că e un simplu fapt monden sau o simplă răutate este, de fapt, moartea spiritului.“ (Marcel Proust)

Cu siguranță nu sunt singurul care resimte nevoia, recurent, de a da către mica publicitate un astfel de anunț: Pierdut timp. Găsitorului ofer recompensă. Această nevoie își exprimă acutele, de regulă, la momente de bilanț. Schimbarea anului, fie calendaristic, fie de vârstă, se însoțește de astfel de bilanțuri. Realizând o analogie cu matematica, în caracterizarea reprezentării grafice a unei funcții putem regăsi puncte de maximum sau minimum (extreme), locale sau globale. Acutele despre care am adus aminte reprezintă o caracterizare locală, nu globală, pe un trend din păcate ascendent, și sunt rezultatul unui paradox: deși nu sunt cauzate de profesiune, ele sunt un rod al profesiunii. Astfel, din ce în ce mai des, în viață, simt că alerg pe o scară rulantă, în sens opus deplasării acesteia.

Din perspectiva paharului umplut până la jumătate (+/‑), ar trebui să fiu optimist, legându‑mă de expresii‑cheie: în viață, alergând…; și chiar sunt, pentru că, uneori, o pierdere este o eliberare și o conștientizare a ireversibilității care poate rupe lanțuri.

De aceea, de fiecare dată când ajung să resimt nevoia anunțului anterior formulat, destul de repede îmi vine să completez cu următoarele: Pierdut timp. Găsit sens. Și, astfel, gândurile mă duc la regăsirea inocenței, extrem de bine exprimată prin îndemnul: Run, Forest, run! (Forest Gump, regia Robert Zemeckis, 1994)

Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
directorul CCD București