În Belgia, cursuri de limba și cultura română pentru elevi

În Belgia, cursuri de limba și cultura română pentru elevi
Foto: Școala Românească EuropaNova Bruxelles

„Guvernul a inițiat demersurile pentru continuarea, până în 2028, a programului prin care copiii și tinerii din comunitățile de români din Belgia vor putea studia limba și cultura română. Este astfel facilitată modalitatea de a rămâne în contact cu țara mama, iar aceste cursuri vor fi predate de profesori români. Se adresează elevilor din învățământul obligatoriu și este oferit gratuit elevilor, la solicitarea părinților acestora”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Mihai Constantin.

Executivul a aprobat un memorandum cu tema „Aprobarea negocierii și semnării Cartei de parteneriat între Ministerul Educației din România și Guvernul Comunității franceze din Belgia privind implementarea Programului de Deschidere către Limbi și Culturi, pentru perioada 2023-2028”.

Parteneriat între Ministerul Educației din România și guvernul comunității franceze din Belgia

După cum anunță Guvernul României, „actul normativ prevede continuarea în unități de învățământ din Belgia, organizate sau subvenționate de Comunitatea franceză, a organizării cursurilor de Limbă, Cultură și Civilizație românească (LCCR) și de Deschidere către limbi și culturi, până în anul 2028.
Aceste cursuri se organizează în baza Cartei de parteneriat între Ministerul Educației din România și Guvernul comunității franceze din Belgia pentru implementarea Programului de Deschidere către limbi și culturi.
Proiectul LCCR în comunitatea franceză din Belgia a cunoscut o evoluție continuă, de-a lungul anilor. În anul de referință 2016-2017, când a fost inițiat, Memorandumul care a stat la baza implementării programului în 2018-2023, acesta s-a desfășurat în 13 unități școlare, cu participarea a 346 de elevi, cuprinși în 21 de grupe de limba română.
În anul școlar 2022-2023, în proiect au fost cuprinse 21 de unități școlare, iar cursurile au fost urmate de 533 de elevi, incluși în 32 de grupe de limba română. Acestora li se adaugă 7 clase de elevi în cadrul cărora 6 profesori colaboratori români au susținut, în parteneriat cu profesorii titulari ai clasei, cursul de Deschidere către limbi și țări, promovând limba, cultura și tradițiile românești.
Cursurile vor fi predate de profesori români, selectați în urma unui concurs organizat de Institutul Limbii Române, se adresează elevilor din învățământul obligatoriu și sunt oferite gratuit, la solicitarea părinților.
Cursul de limbă, cultură și civilizație românească este un mijloc valoros de promovare a multilingvismului, o modalitate de a facilita cunoașterea limbii, a culturii și a civilizației românești în rândul elevilor de origine română, precum și în rândul celorlalți participanți. Este, în aceeași măsură, o modalitate de a oferi elevilor români o pregătire care să le permită cunoașterea limbii române, în conexiune cu cea a țării-gazdă și, în aceeași măsură, un mod de a facilita integrarea celor care se întorc în România”.

Exit mobile version