În Afganistan, fetele de 12-18 ani au rămas în afara şcolilor secundare și în noul an școlar, care a început la 18 septembrie, numai pentru băieți. Se face astfel un an de când persistă această situație, dictată de regimul taliban, revenit la putere în vara lui 2021. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, semnalează că „se împlineşte un an de excludere a fetelor din şcolile secundare din Afganistan, un an de cunoştinţe pierdute şi de oportunităţi pe care nu le vor regăsi niciodată. Fetele îşi au locul în şcoală. Talibanii trebuie să le lase să revină”.
O revenire, dovedită iluzorie, s-a înregistrat în anul școlar trecut, când la 23 martie, accesul elevelor în licee şi colegii a fost decretat ca deschis, după care, imediat, în aceeași zi, autoritățile au interzis iar accesul fetelor în școli. Drept motiv, a fost invocată o problemă tehnică, promisă a fi rezolvată, pentru a fi primate și fetele în școli.
Până la urmă, așa ceva nu s-a mai întâmplat. Ce rămăsese din anul școlar s-a dus, iar acum, a început un an școlar în aceleași condiții de interdicție. ONU estimează că afectate sunt peste un milion de fete.
Markus Potzel, şeful interimar al Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan (UNAMA), caracterizează astfel situația: „Este un moment tragic, ruşinos, care putea fi evitat. Excluderea continuă a fetelor din şcolile secundare nu are nicio justificare credibilă şi nu are echivalent în lume. Este profund dăunătoare pentru o generaţie de fete şi pentru viitorul Afganistanului. Refuzul educaţiei încalcă drepturile fundamentale ale fetelor şi femeilor, creşte riscul de marginalizare, violenţe, exploatare şi abuz.”
Misiunii de Asistenţă a ONU în Afganistan accentuează că „talibanii trebuie să creeze condiţii favorabile pentru pace, incluziune, securitate, drepturile omului şi redresarea economiei. Comunitatea internaţională rămâne pregătită să susţină un guvern care este reprezentantiv pentru întreaga populaţie şi care respectă drepturile acesteia”.





