În Afganistan, accesul fetelor la învățământ superior a devenit interzis

În Afganistan, accesul fetelor la învățământ superior a devenit interzis
Foto: The Economic Times

În Afganistan, autoritățile talibane au interzis accesul fetelor la studii superioare, după ce, de câtva timp, le este interzisă și formarea prin învățământ secundar.

În urmă cu trei luni, fuseseră premise și se desfășuraseră examene de admitere la universități cu acces deschis pentru fete pe tot teritoriul Afganistanului, inclusiv în lipsa certificării studiilor de nivel secundar.

Motivul opririi accesului fetelor la studii universitare nu a fost enunțat de către autorități. Nici termenul de suspendare nu a fost precizat. O studentă aflată în situația de a nu mai avea voie să intre în facultate, citată de AFP, reluată de Agerpres, a prezentat astfel situația în care s-a trezit: „Am mers la universitate. Talibanii erau la poartă și ne-au spus că nu avem voie în universitate până la noi ordine. Toată lumea plângea.”

O altă studentă s-a exprimat în sensnul că „este prea greu ca să poți accepta, este de necrezut. Nu pot să cred că se întâmplă. Acolo unde nu există educație pentru femei în societate, cum putem spera la un viitor luminos?!”

Ministrul învățământului superior afgan accentuează: „Sunteți cu toții informați să puneți în aplicare ordinul menționat de a suspenda educația femeilor până la un nou ordin.”

Posibilă acuzație de crimă împotriva umanității

Observatorii evoluțiilor politice și a celor din domeniul educațional din Afganistan semnalează că, treptat, autoritățile talibane au renunțat la o mare parte din măsurile de relaxare adoptate odată cu revenirea lor la putere, în august 2021.

G7 atrage atenția că „persecuția pe criterii de gen poate reprezenta crimă împotriva umanității, potrivit Statutului de la Roma, la care Afganistanul este parte”.

Misiunea ONU de asistență din Afganistan a cerut administrației talibane revocarea imediată a deciziei de oprire a fetelor de la studii superioare. În același context, le-a cerut autorităților afgane să permită accesul fetelor la frecventarea școlii mai departe de clasa a VI-a, precum și „să pună capăt tuturor măsurilor care împiedică femeile și fetele să participe pe deplin în viața publică zilnică”.