Cu un repertoriu stilistic amplu și bine exersat, Felix Aftene are abilitatea rară de a utiliza la fel de convingător forme de expresie vizuală diferite. Creația lui deschide porți generoase către înțelegerea practicilor artei contemporane, furnizând, astfel, o pedagogie de calitate. Dovadă sunt evenimentele din această toamnă: expozițiile de autor „Noi și ele“ și „Mustața lui Dalí“, dar și cele colective la care artistul a fost invitat să participe.

Este o toamnă fastă pentru Felix ­Aftene, artist care se bucură de o excelentă expunere în țară și în străinătate. În octombrie a avut o personală la Muzeul Colecțiilor de Artă din București, iar în noiembrie și decembrie o alta la Institutul Cultural Român de la Berlin; pe lângă acestea, a participat la Art Safari și la o expoziție de eco-artă, de la Muzeul Țăranului Român din Capitală.

De fapt, nu doar această toamnă, ci ultimii doi ani au fost bogați în acțiuni și proiecte în ce-l privește pe Felix Aftene. În 2020 a prezentat la Iași serigrafii realizate după ilustrațiile din placheta de sonete Infernala comedie, de Emil Brumaru, a expus în centrul orașului Vaslui lucrarea Cronos și a lansat, împreună cu Lucian Dan Teodorovici, cartea Mustața lui Dalí și alte culori. În 2021 i-a adus un nou omagiu lui Brumaru, printr-o lu­­crare amplasată  în Casa Muzeelor din Iași. Și înșiruirea evenimentelor poate continua.

Mă opresc aici doar asupra expozi­țiilor din această toamnă și încep cu cea de la Muzeul Colecțiilor de Artă din București. Îmi doresc ca mai ales tinerii să-i fi trecut pragul – și cred că așa s-a și întâmplat. În cele două zile în care am văzut-o m-am bucurat să constat că majoritatea vizitatorilor era constituită de ei. Expoziția aceasta, numită „Noi și ele. O privire asupra lumii animalelor“, le-a dat ocazia să intre într-un univers alcătuit din multiple niveluri discursive, un spațiu realmente stimulativ și mult mai vast decât tema anunțată.

Titlul ar trebui privit mai degrabă ca un pretext de a readuce în atenția publicului o selecție de lucrări omogene ca tehnică și ca tematică. Într-o frumoasă confesiune scrisă cu acest prilej, Felix Aftene spune că ideea de manifest ecologist și de discurs „cu morală“ nu s-a aflat în intenția lui. Pe de altă parte, într-un limbaj cam lemnos, o altă prezentare, afișată în holul galeriei, susținea tocmai contrariul, indicând de o manieră reductivă că expoziția ar fi fost parte a unui demers „de sensibilizare a opiniei publice cu privire la relația problematică a omului contemporan cu lumea animalelor“. Clarific eu: oferta artistică de pe simeze a fost mult mai bogată și mai interesantă decât sugerează citatul sau chiar titlul ei. 

Artă și taxidermie

Pentru a înțelege prezentul artei lui Aftene, e util să facem o scurtă paranteză biografică. El își reclamă ca moment de început al carierei artistice vârsta de 14 ani, când a câștigat un premiu la Cântarea României și încuviințarea părinților de a urma acest drum (Onofrei, 2009). În 1996 a absolvit cursurile secției de pictură murală de la Academia de Arte din Iași, la clasa profesorului Dimitrie Gavrilean; au urmat anii de cercetare doctorală. Peri­oada de studiu a fost cea în care a experimentat lucrul cu forme alternative de expresie fără ca ele să-i fi fost predate; pe atunci, studenții și tinerii artiști învățau unii de la alții cum să le folosească. Și poate că așa a fost mai bine: perfor­mance-ul, happening-ul, arta video au nevoie de acel aer de impromptu, de emulația căutărilor comune, dar și de descoperirea pe cont propriu a factorului diferențiator. De-a lungul timpului, a fă­­cut și artă monumentală, restaurare de lăcașe de cult, scenografie, fotografie, sculptură, instalație, ilustrație de carte, dar pictura de șevalet a rămas mereu me­diul preferat. Avea însă nevoie de un element de noutate, iar acela s-a dovedit a fi hibridizarea picturii cu formele de expresie ce revoluționaseră artele vizuale după anii ’60. Vector proteic, arta lui Felix ­Aftene se îndreaptă acum și spre alte di­­recții: au apărut un „pictoroman“, interacțiuni între pictură și realitatea augmentată, dar și preocupări comerciale în zona NFT.

Pentru a completa scurta fișă de ca­­rieră, adaug că artistul a avut multe expoziții personale în România (la Iași, București, Galați, Vaslui, Sibiu, Timișoara) și în străinătate (în Italia, Franța, Elveția, Germania, Danemarca, Austria etc.), la care se adaugă, bineînțeles, participările la expoziții de grup.

Originile expunerii „Noi și ele“ trebuie căutate într-un performance din 2014 de la Muzeul de Istorie Naturală din Iași, în documentarea acestuia și, ulterior, în re­­interpretarea plastică a materialelor re­zultate. Performance-ul a fost ca un soi de plimbare printr-un cimitir în care cavourile erau înlocuite de vitrinele cu exponate împăiate, învelișuri golite de viață și de sens, ființe încremenite privind cu ochi de sticlă spre nicăieri. Cadrele din înregistrarea video a acțiunii au fost transformate în picturi pe pânză care, împreună cu sculpturi și piese taxidermice reale, au constituit inventarul expoziției din același an de la Muzeul de Artă din Iași.

de Radu LILEA – editor de carte

Articolul integral poate fi citit în revista Tribuna Învățământului nr. 23 / noiembrie 2021