Legea 1/2011 – Legea educației naționale a fost adoptată fără o consultare a specialiștilor în educație și fără a se supune anterior dezbaterii publice. Procedura asumării răspunderii de către Guvernul Boc a ocolit chiar și dezbaterea proiec­tului în legislativ, ceea ce a generat critici severe și un vast orizont de așteptare privitor la iminența abrogării ei.
Universitatea Constantin Brâncuși, din Tg.-Jiu, sub coordonarea prof. univ. dr. Adrian Gorun, președintele Senatului, constatând o serie de inconsistențe logico-juridice, generate de confuzii privitoare la instituții și mecanisme juridice, dar și de procedeele inadecvate utilizate în construcția arhitecturii Legii 1/ 2011, și-a propus să realizeze și a realizat un proiect nou de lege a educației. Un proiect care pornește de la estimarea consecințelor juridice, dar mai ales sociale – pe termen mediu și lung – și care-și propune relansarea identității educației românești.
Proiectul Legii educației naționale elaborat de o echipă de dascăli – atât din învățământul preuniversitar, cât și din învățământul superior – valorifică experiența legislativă din domeniul educației românești (de la prima lege a instruc­țiunii publice, adoptată în 1864, și până azi) și ia în calcul provocările globalizării și societății cunoaș­terii, reconsiderând echilibrul dinamic dintre planul național și planul internațional.
Proiectul recredibilizează școala românească, reglementând resorturile generării capitalului educațional și social care să repună școala, univer­sitatea în poziția de actori principali și legit­imi ai educației, asigurând totodată flexibilizarea ofertei și stimularea cererii de educație. Proiectul introduce reglementări privind responsabilități în sarcina angajatorilor publici și privați, luând în calcul atât internaționalizarea pieței muncii, cât și nevoile și posibilitățile societății românești în schimbare.
Legea pe care o propune Universitatea Constantin Brâncuși, din Tg.-Jiu, consacră caracterul eminamente public al educației, în condițiile existenței celor două categorii de agenți instituțio­nalizați: publici și privați de interes public; ea interzice politizarea partinică a funcțiilor didactice de conducere, de îndrumare și control, a sistemului de învățământ în integritatea lui, stabilind sancțiuni aplicabile conflictului de interese. Recunoscând că educația actuală parcurge un proces de criză aproape pretutindeni, criză generată de de­valorizarea capitalului educațional și – drept conse­cință – a capitalului social, legea propusă definește idealul educațional, viziunea asupra educației, misiunea școlii și universității, finalitățile educației, comunitatea școlară/uni­versitară, spa­țiul școlar/ universitar ca mediu de viața eminamente cultural – educațional.
Proiectul, care va fi lansat, în zilele 5-6 iunie, în cadrul Conferinței: „Educația și provocările actuale”, oferă cadrul juridic necesar (re)com­patibili­­zării cu sine a învățământului românesc, abandonând imitațiile sterile și modelele hibridate prin care se perpetuează formele fără fond, valorificând atât tradițiile care s-au dovedit competitive, cât și valorile universale.
Astfel, Proiectul legii educației naționale, într-o sinteză maximă, propune norme care:
• conferă mijloacele necesare refacerii relației funcționale dintre educație și societate, dintre școală și comunitate (dintre educație, ca formare individuală prin integrarea socială și transmitere culturală pe de o parte, și viața reală, pe de altă parte);
• atenuează clivajul (epistemic, metodologic și instituțional – funcțional) dintre învățământul secundar liceal și învățământul superior, propunând, printre altele, introducerea creditelor recognoscibile ponderate, precum și constituirea polilor de excelență în educație; proiectul oferă cadrul juridic necesar integrării reale a unităților și instituțiilor de învățământ în viața comunității, asigurându-se astfel suportul științific legitimat pentru dezvoltarea socială durabilă;
• proiectul introduce standarde calitative superioare pentru pregătirea resursei umane și selecția ei, recredibilizând examenele și celelalte forme de evaluare;
• prin texte precise, se redefinește calitatea – coordonată imanentă a întregii activități din învățământ și educație, atribut fundamental al resursei umane;
• proiectul conține dispoziții ferme privind învățământul obligatoriu și frecventarea lui, curriculum, structura anului școlar/universitar, limba oficială, promovarea elevilor/studenților, partajarea responsabilităților în plan central, local, instituțional, finanțarea educației, autonomia instituțională, diminuarea tutelei administrative, flexibilizarea deciziei, refacerea învățământului profesional ș.a.m.d.
Autorii proiectului așteaptă și acceptă orice sugestii menite a îmbunătăți construcția normativă propusă, construcție care consacră ideea conform căreia învățământul reprezintă prioritate națională, acesta fiind o activitate de prim rang, un domeniu strategic și o coordonată a dezvoltării durabile.
Universitatea Constantin Brâncuși, din Tg.-Jiu, își propune ca în următorul interval de timp, sub coordonarea președintelui Senatului, Adrian Gorun, să elaboreze și Proiectul legii privind Statutul personalului didactic.
O lege a stabilizării și stabilității sistemului educațional
Educația este o investiție rentabilă pe termen lung, o investiție certă, de care depinde direct viitorul oricărei națiuni. Ea trebuie să devină vectorul esențial al dezvoltării durabile a societății românești în condițiile globalizării și erei infor­mației. Contextul național și internațional revendică o educație sănătoasă, o educație înteme­iată în valorile universale, care asigură formarea perso­nalității individuale prin integrare socială și trans­mitere culturală, având finalități ce se circumscriu deopotrivă informativului și formativului.
1. Orizontul de așteptare
Firul natural a producerii și întemeierii valorilor în educație a fost înlocuit printr-un proces artificial, în care formele fără fond s-au multiplicat nepermis. Legea 1/2011, adoptată prin asumarea răspunderii de către guvern (deci în afara unui cadru deliberativ, fără dezbatere publică), abundă în inadvertențe și imprecizii, dovedindu-și limitele tocmai prin inadecvarea la viața reală. Arhitectura legii este eronat proiectată și articulată, ceea ce face ca retușurile succesive (Ordonanțele de Urgență privitoare la modificarea unor dispoziții din lege) să producă schimbări irelevante, chiar asimetrice.
• Noua lege a educației elimină carențele Legii 1/2011, pornind de la estimări consistente ale consecințelor juridice, dar mai ales sociale produse prin aplicarea ei. În acest mod pot fi evitate situațiile prin care, introducând diverse discriminări pozitive, se amplifică inegalitățile, precum și situațiile care amplifică tutela administrativă și golesc de conținut autonomia unităților și instituțiilor de învățământ.
• Noua lege a educației apelează la o ecuație în care intră concomitent cele două planuri – internațional și național –, o ecuație ce se rezolvă corect numai prin reconsiderarea echilibrului dinamic dintre aceste planuri. Un echilibru dinamic în care accentul se distribuie prioritar când pe un plan, când pe celălalt, dând semnificație ambelor. Un echilibru care împiedică sufocarea planului național prin extensia imitațiilor, dar și sufocarea planului internațional prin supralicitarea valorilor identitare.
• Noua lege a educației recredibilizează școala românească, asigurând resorturile generării capita­lului educațional și social care relansează identitatea educației noastre în contextul globalizării.
• Noua lege a educației naționale oferă cadrul juridic prin care piața educațională incertă, cu o cerere slab identificabilă, o ofertă prea puțin flexibilă și o concurență ilegală (chiar neloială), devine o piață cu concurență imperfectă. Astfel, legea repune școala, universitatea în poziția de actori principali și legitimi ai educației, asigurând flexibilizarea ofertei și stimularea cererii de educație. Ea reglementează obligații, responsabilități în sarcina angajaților publici și privați, ia în calcul globalizarea, internaționalizarea pieței muncii, dar și nevoile și posibilitățile societății românești în schimbare.
• Noua lege interzice politizarea partinică a funcțiilor didactice de conducere, de îndrumare și control, a sistemului de învățământ în integralitatea lui, stabilind sancțiuni severe, aplicabile conflictului de interese.
• Legea consacră caracterul eminamente public al educației, în condițiile existenței celor două categorii de agenți instituționalizați: publici și privați de interes public.
• Legea recunoaște că educația actuală parcurge un proces de criză în întreaga lume, criză generată de devalorizarea capitalului educațional și – drept consecință – a capitalului social. Criza se caracte­rizează, îndeosebi, prin impunerea valorilor-mijloc în detrimentul valorilor-scop și „centrarea” educației exclusiv pe competențe, în locul fundamentării sale prioritar axiologice („centrare” pe valori). Legea recunoaște caracterul acut al crizei morale și amplitudinea ei, articulând ideea cu rang de principiu conform căreia nu competențele prin ele însele, ci valorile susțin idealul educațional.
• Proiectul noii legi promovează deopotrivă relațiile de contact și relațiile de contract, asigurând cadrul necesar refacerii relației funcționale dintre educație și societate, dintre școală și comunitate.
• Proiectul de lege pe care-l propunem oferă cadrul juridic necesar (re)compatibilizării cu sine a învățământului românesc, abandonând imitațiile sterile prin care se perpetuează formele fără fond, valorificând atât tradițiile care s-au dovedit competitive, cât și valorile universale.
• Legea atenuează clivajul (epistemic, meto­dologic și instituțional-funcțional) dintre învăță­mântul secundar liceal și învățământul superior, propunând introducerea creditelor recognoscibile ponderate, precum și a unor forme de echivalență profesională. Ea oferă cadrul juridic pentru fluidizarea procesului educațional între ciclurile educației naționale și pentru constituirea unor consorții în care universitățile, școlile, liceele, agenții publici și privați, autoritățile publice cercetează și inovează în comun/spații geografice medii (poli de excelență în educație care asigură desfășurarea în comun a unor activități de cercetare, predare, eva­luare, practică pedagogică, practică profe­sională).
• Legea oferă cadrul juridic necesar integrării reale a unităților și instituțiilor de învățământ în viața comunității, asigurându-se astfel suportul științific legitimat pentru dezvoltarea socială durabilă.
• Legea introduce standarde calitative supe­rioare pentru pregătirea resursei umane și selecția ei, recredibilizând examenele și celelalte forme de evaluare.
• Legea redefinește calitatea – coordonată imanentă a întregii activități din învățământ și educație, atribut fundamental al resursei umane.
• Legea conține norme definiții privitoare la educație, idealul educațional, finalitățile educației, spațiul școlar/universitar, comunitatea școlară/universitară ș.a.
• Proiectul propus conține dispoziții ferme privind învățământul obligatoriu și frecventarea lui, curriculum, structura anului școlar/universitar, limba oficială, promovarea elevilor/studenților, partajarea responsabilităților în plan central, local, instituțional, finanțarea educației, autonomia instituțională, diminuarea tutelei administrative, flexibilizarea deciziei, refacerea învățământului profesional.

2. Repere normative
Proiectul conține 376 de articole, distribuite în 5 titluri: Titlul I. Dispoziții generale: Norme definiții; Titlul II. Educația nonuniversitară (2 capitole – Cap. I, cu 17 secțiuni, Cap. II, cu o secțiune); Titlul III. Educația universitară și postuniversitară, cu 13 capitole (Cap. I, cu 4 secțiuni, Cap. III, cu 12 secțiuni, Cap. IV, cu 2 secțiuni, Cap. VI, cu 4 secțiuni, Cap. IX, cu o secțiune, Cap. X, cu 2 secțiuni, Cap. XII, cu 3 secțiuni, Cap. XIII, cu 2 secțiuni); Titlul IV. Învățarea pe tot parcursul vieții (2 capitole) și Titlul V. Dispoziții finale și tranzitorii.
Titlul I
a) Conferă cadrul juridic de exercitare a dreptului fundamental la educație:
• acțiune asupra tuturor persoanelor cu domiciliul legal în România
• acțiune pe tot parcursul vieții
• acțiune asupra organizării și funcționării sistemului de educație
b) Consacră:
• gratuitatea învățământului public pentru nivelul nonuniversitar
• apartenența sistemului național de învățământ la sistemul național de educație și întemeierea lui în valorile universale
• educația drept bun public, educația realizată în unitățile și instituțiile de învățământ este:
– publică
– de interes public, adică `n unități și instituții de `nvățământ: publice, particulare de interes public, confesionale de interes public
• principiile educației în societatea cunoașterii
• scopul: formarea personalității individuale, prin integrare socială și transmitere culturală în conformitate cu idealul educațional
• învățământul ca prioritate națională: activitate de prim rang, domeniu strategic, coordonată a dezvoltării durabile
c) Definește:
• educația, ca proces și produs
• idealul educațional, ca proiecție ideală asupra tipului de om dezirabil/cerințele pe care societatea le pretinde de la membrii săi
• finalitățile educației, ca modalități măsurabile de transpunere în realitate a idealului educațional (stan­darde de atins în formarea inițială și continuă/cicluri de învățământ)
• viziunea societății românești asupra educației în sincronia și diacronia ei și întemeierea acesteia în imperativele actuale (imperativele societății cunoaș­terii, erei informației și impactul globalizării, valorificând totodată tradițiile performante, garanție a creșterii prestigiului și competitivității în condiții de concurență)
• misiunea, ca ansamblu al responsabilităților asumate în vederea realizării scopului fundamental al educației
Viziunea și misiunea se desprind din idealul educațional, întemeiat în raționalitatea alegerilor și selecția valorilor producătoare de capital.
• spațiul școlar/universitar, ca spații eminamente culturale
• comunitatea școlară/universitară, ca mediu de viață elevat, întemeiat într-o ordine specială, instituită și aplicată într-un spațiu specific, în care conviețuiesc indivizi uniți prin încrederea unul în altul, acționând fiecare (și împreună) pentru realizarea idealului educațional
• principiile educației și finanțării educației
• cultura organizațională, ca expresie a conștiinței de sine a apartenenței fiecărei persoane la spațiul școlar/universitar, la viața instituției
d) Reglementează, prin dispoziții onerative, prohibitive, permisive (inclusiv supletive), de recomandare:
a) prevalarea legii asupra oricăror prevederi din alte acte normative în domeniul educației;
b) interdicția aplicării eventualelor modificări ale legii în timpul anului școlar;
c) înscrierea obligatorie a prorogărilor în textul legii;
d) regimul juridic al actelor de studii;
e) interzicerea privatizării unităților și instituțiilor de învățământ public – ca regulă și excepția dată de condițiile excepționale, conform art. 19 (2);
f) alocarea a 6% din PIB pentru educație și sancționarea penală pentru persoanele care încalcă prevederea respectivă (prevederea se aplică și pentru domeniul cercetare, procentul obligatoriu fiind de 1% din PIB);
g) alocarea unor sume din veniturile proprii ale consiliilor județene, municipale și orășenești pentru unitățile și instituțiile de învățământ public ce funcționează în raza lor de competență teritorială (procentul se stabilește anual prin consultarea inspectoratului școlar și conducerii instituțiilor de învățământ superior);
h) sursele obligatorii și alternative/comple­mentare de finanțare;
i) învățarea limbii române în școală, ca limbă oficială de stat;
j) obligativitatea statului privind susținerea antepreșcolarilor, preșcolarilor, școlarilor și studenților cu probleme și nevoi sociale/cu cerințe educaționale speciale;
k) facilități pentru preșcolari, elevi și studenți;
l) învățământul obligatoriu de 10 clase (învățământul primar și gimnazial; trecerea treptată la obligativitatea învățământului preșcolar);
m) includerea religiei ca disciplină opțională în planurile de învățământ;
n) înființarea pe lângă Guvern a Consiliului Național al Educației și Cercetării, format din personalități de prim rang ale educației și cercetării științifice din țară (organism colegial consultativ);
o) înființarea pe lângă Ministerul Educației a două organisme consultative (Consiliul Permanent al Educației și Consiliul General al Educației), cu competențe, organizare și funcționare stabilite în art. 34-36;
p) obligativitatea frecventării școlii, pentru toți elevii înscriși în învățământul obligatoriu, până la vârsta de 18 ani;
q) introducerea posibilității frecventării învățământului preșcolar și școlar în familie;
r) ocuparea funcțiilor de conducere, de instruire și control exclusiv pe criterii profesionale; interdicția – sub sancțiune penală (conflict de interese) – a imixtiunii politicului partinic în numirea/eliberarea din aceste funcții;
s) corelarea învățământului cu viața reală.
Prof. univ. dr. Adrian GORUN