Imoral, ilogic, dar legal

14

Daţi un exemplu de situaţie în care ceea ce se întâmplă nu este logic, nu este moral, dar este legal. Argumentaţi răspunsul dat. Vă puteţi imagina o astfel de temă dată elevilor? În predarea ştiinţelor sociale, educarea elevilor în spiritul respectului faţă de lege este susţinută în mod programatic. Noţiuni precum stat de drept, respectarea drepturilor omului, societate democratică, ordine socială se întâlnesc în cele mai multe dintre temele abordate, de la lecţiile de Educaţie socială din clasa a V‑a până la cele de Filosofie, din clasa a XII‑a. În ultima dintre disciplinele menţionate, în cadrul capitolului Politica, unul dintre conţinuturile studiate se referă la legitimitatea politică, analizează raportul acesteia cu legalitatea, ocazie de a argumenta în favoarea importanţei legitimităţii în lipsa căreia se poate presupune că regimul politic îmbracă orice alte forme în afara celor democratice.
Mai mult, din punctul de vedere al dezvoltării psihologice, elevii de liceu se află în stadiul pe care psihologul american Lawrence Kohlberg îl numea convenţional, adică aceştia au disponibilitatea de a respecta normele sociale pe care le asociază cu ordinea socială dreaptă. Respectând regulile de convieţuire socială, la rândul lor, indivizii sunt acceptaţi în grupurile din care fac parte. A încălca o lege nu este doar păgubitor din perspectiva funcţionării sociale, ci şi greşit din punct de vedere moral.
Aşadar, atunci când o astfel de problemă este lansată în dezbatere, în mod sigur, primul gând care apare este că avem de‑a face doar cu o verificare a spiritului de vigilenţă, pentru că în realitate nu este posibil ca ceva să fie în acelaşi timp ilogic, imoral, dar legal. Simţul comun nu acceptă aşa ceva. Legile sunt menite să traseze repere de ordine socială, să creeze premise pentru o viaţă coerentă. Nu este admisibil ca, respectând legea, să ne complacem în situaţii lipsite de logică sau de moralitate. Respectul faţă de lege permite multe fapte, dar este absurd să ne justificăm comportamente pe care să le recunoaştem ca lipsite de orice noimă, doar pentru că acestea se desfăşoară în cadrul legalităţii, ba, mai mult, sunt determinate de respectul faţă de o lege sau alta.
Cum determinăm o situaţie ca fiind legală pare relativ simplu: confruntăm faptele cu prevederile legii. Această raportare se poate face în limitele date de obiectivitatea respectului legii în litera sa. A respecta legile nu doar în litera, ci şi în spiritul lor deja complică mult lucrurile. Dacă evaluările din punct de vedere logic sunt mai apropiate de obiectivitatea consacrată de ştiinţe, evaluările de factură morală duc către subiectivitate, ceea ce unui om i se pare rezonabil, altuia i se poate părea lipsit de moralitate.
Iată un exemplu: susţinerea de către elevii claselor a XII‑a a competenţelor, în timpul anului şcolar. Conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, Art. 77, doar elevii care au promovat cursurile clasei a XII‑a se pot înscrie pentru a susţine examenele de bacalaureat, iar evaluarea competenţelor reprezintă probe în cadrul respectivului examen. Dar, alternând participarea la ore cu prezentarea la examene, cei de clasa a XII‑a sunt elevi, dar şi absolvenţi în acelaşi timp, ceea ce, evident, nu se poate, statusul în care se află fiind unul contradictoriu.
Exemplul oricum nu este bun pentru că nu răspunde la cerinţă, nu intră în discuţie, pentru că situaţia prezentată nu se desfăşoară în cadrul legal. Mai mult, regulile jocului sunt schimbate în timpul jocului, ceea ce este de neacceptat.
Să luăm alt exemplu: conform Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu trimitere la pensia pentru limită de vârstă, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, corelat cu un stagiu de cotizare al cărui minim este de 15 ani, iar stagiu complet de cotizare este de 35 de ani. Deci, principial vorbind, la împlinirea respectivei vârste, persoana în cauză este pensionabilă. Aşa prevede legea.
Decurge că doi colegi de muncă sunt trataţi diferit în raport cu sexul lor: colega femeie devine pensionară (iar de aici, convenţiile sociale o trec în categoria persoanelor vârstnice), iar colegul bărbat continuă să fie angajat cu drepturi depline. Dar acest fapt este logic? Ştiind că în ţara noastră speranţa de viaţă a femeilor este în medie cu şapte ani mai mare decât a bărbaţilor, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, rezultă că perioada în care femeile ar putea munci este mai mare decât a bărbaţilor, dar ele sunt constrânse să iasă din viaţa productivă mai devreme, ceea ce nu este logic. Cum veniturile obţinute din pensie sunt mai mici decât cele obţinute din salarii, înseamnă că femeile, cu o mare probabilitate, vor avea o bătrâneţe mai lungă şi în condiţii de precaritate financiară, spus mai direct, pe care o vor petrece în sărăcie şi singurătate. Însă acest fapt nu este nicidecum moral. Cum învăţământul, cel puţin cel preuniversitar, este puternic feminizat, putem concluziona că problematica egalităţii de şanse îl afectează în mod direct; alături de ponderea scăzută a salariilor, ca în mai toate domeniile unde forţa de muncă este preponderent feminină.
Iată deci un exemplu care la nivelul consecinţelor neintenţionate produce efecte dintre cele mai condamnabile: e legal, dar este lipsit de logică, ba, mai mult, şi de moralitate.
Ca profesori, denunţăm astfel de cazuri, nouă fiindu‑ne clar că nu este logic şi nici moral să ne străduim, pe parcursul anilor de şcolaritate, să îi învăţăm pe elevi că trebuie să respecte legea, pentru ca mai apoi să‑i punem în situaţia de a o încălca fără drept de apel. Nu este corect să vorbim despre egalitate de şanse, dar, în fapt, să avem prevederi legale care o încalcă.
Parafrazând ce susţinea Platon în dialogul Republica, o cetate este dreaptă dacă fiecare face ceea ce se cuvine în raport cu poziţia sa socială: dascălul să‑i formeze pe copii, legiuitorul să facă legi drepte, conducătorul să conducă etc.
Puteţi da un exemplu de situaţie în care ceea ce are loc nu este logic, nu este moral, dar este legal? Ar trebui să nu existe astfel de exemple.
Prof. dr. Cristina ȘTEFAN,
Colegiul Naţional Spiru Haret – Bucureşti