Inițiativa președintelui României, Klaus Iohannis, de promovare a unei dezbateri naționale privind reforma educației, este una meritorie. Dacă plecăm de la definirea educației drept una din axele principale de dezvoltare a României și susținem promovarea acestui concept cu toate resursele, înseamnă că avem șansa înfăptuirii unei reforme reale, ample și valoroase pentru România și care sperăm că se va finaliza cu ceea ce președintele României numește România educată.
Cea mai importantă problemă managerială trebuie să fie școlarizarea tuturor copiilor în învățământul general și obligatoriu și eliminarea abandonului școlar, inclusiv în localitățile cu populație majoritară de etnie rromă. Pe lângă stăruința cadrelor didactice, a directorilor de școli și a părinților, trebuie instituite măsuri și obligații pentru autoritățile publice locale și în primul rând a primăriilor din co­mune și orașe.
Esența demersurilor în educație o reprezintă planul-cadru pentru învățământul preuniversitar și manualele școlare. La învățământul gimnazial, Institutul de Științe ale Educației și, respectiv, grupul de experți al Ministerului Educației au propus o serie de modificări în cadrul acestei reforme a educației. Ne oprim la câteva din aceste modificări.
Limba și literatura română pierde o oră pe săptămână la clasa a V-a, ca urmare la toate clasele V-VIII această disciplină de studiu va avea
4 ore săptămânal. Nu este cazul să negociem numărul de ore pentru limba și literatura română, sursă fundamentală a identității noastre naționale. Îmi amintesc bine cum la Școala Pedagogică Șendriceni-Botoșani, pe vremea comunismului, profesorul nostru Petre Scripcă dezvolta programa școlară în predarea-învățarea lui Mihai Eminescu. În programă era cuprinsă poezia „Împărat și proletar” și o poezie despre frumusețile naturii. Or, acest profesor realiza predarea lui Eminescu pe durata unei săptămâni în mai multe ore față de pro­grama școlară. În plus, ne atrăgea mereu atenția conduita profe­sorului atunci când preda lecțiile despre poetul Mihai Eminescu: proaspăt bărbierit, cu cămașă albă și cravată, cu costum de haine nou, cu mapa plină de cărți și cu o punctualitate distinctă. Și noi astăzi, în democrație, comentăm numărul de ore pe săptămână la limba româ­nă (4 ore săptămânal?!) pentru a face loc, probabil, altor discipline cel puțin îndoielnice ca importanță. La clasa a VIII-a este scoasă din planul-cadru limba latină și apar discipline noi – Educația pentru drepturile copilului, clasa a V-a; Educația interculturală, clasa a VI-a; Educația pentru cetățenie democrată, clasa a VII-a, și Educația econo­mică, clasa a VIII-a. Oare ce teme va cuprinde manualul „Educația pentru drepturile copilului”? O asemenea disciplină în programul- cadru pentru învățământul gimnazial nu se justifică în niciun fel. Dar „Educația interculturală” sau „Educația pentru cetățenie democrată”?
Ne îngrijorează propunerile de reducere a numărului de ore la discipline de bază din școală, dar și comasarea unor discipline de studiu. Sub cele mai grave acuzații sunt puse măsurile de neasigurare a unui loc meritat în planul-cadru pentru studiul istoriei României. În convingerea noastră, la gimnaziu trebuie să se studieze istoria națio­nală după cum urmează: istoria antică – clasa a V-a; istoria me­die­vală – clasa a VI-a; istoria modernă – clasa a VII-a, și istoria contemporană – clasa a VIII-a. O asemenea așezare ar oferi elevilor posibilitatea apro­fundării noțiunilor de istorie, lectura unor povești și legende, timp pentru povestire și exersarea limbajului istoric și integrarea evenimentelor istoriei naționale în istoria universală. Pe această cale elevii își vor forma o apartenență reală și temeinică, vor păstra și consolida identitatea noastră națională și mândria de a fi român, de a aparține României, care nici astăzi nu-i întreagă.
Un domeniu care va trebui promovat în gimnaziu și apoi în liceu privește cunoașterea și protejarea mediului natural, adică educația ecologică. În zilele noastre, factorii distructivi pentru mediu natural cresc în dimensiuni și putere. Alături de măsurile necesare pe care va trebui să le promoveze autoritățile statului român, sunt absolut necesare măsuri privind educația ecologică din gimnaziu.
Pentru Tehnologia Informației și a Comunicațiilor (TIC), disci­pline de mare interes și utilitate pentru zilele noastre, sunt necesare dotări cu tehnică adecvată și care nu este peste tot nici măcar minim asigurată.
Cunoscând experții din Comisia Ministerului Educației, am mari îndoieli privind rolul dumnealor în promovarea unor măsuri adecvate pentru planul-cadru al învățământului gimnazial din România. Și nu mă refer la nivelul pregătirii acestora în specialitate, ci la cunoașterea realităților din școala de astăzi, de cadrul natural și social al acesteia și mai cu seamă profilul moral și profesional al viitorului absolvent de școală gimnazială.
Petru BEJINARIU