Hristos se naște, slăviți-L!

Prinși în iureșul cotidian, fără să realizăm, ne-am trezit, iată, în pragul sfintelor sărbători ale iernii. Am intrat în perioada sacră odată cu praznicul Sf. Apostol Andrei, l-am sărbătorit apoi pe Sfântul Ierarh Nicolae și ne îndreptăm cu emoție spre momentul central, culminant, spre Marele Praznic al Nașterii Mântuiorului Iisus Hristos. Peste foarte puține zile, va răsuna în bisericile românești de pretutindeni Troparul Nașterii Domnului: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței, Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, Slavă ție!“ Peste doar câteva zile, creștinii vor împodobi bradul și îl vor aștepta pe Hristos, în seara de Ajun, cu mere, nuci, colaci  și cozonaci pe masă, vor primi colindători, iar a doua zi, după ce se vor întoarce de la biserică, se vor așeza, cu toată familia, în jurul mesei de Crăciun, pentru că Nașterea Domnului este sărbătoarea familiei, sărbătoarea care nu se strigă pe străzi, ci se trăiește liniștit, acasă.
Așa a fost și Nașterea Mântuitorului. S-a petrecut discret, într-o peșteră de lângă Bethleem, lângă Pruncul Sfânt nefiind decât Maica Domnului, Dreptul Iosif, păstorii și câteva animale. Colindele noastre ne transmit această inefabilă stare de liniște, pace, simplitate și armonie care s-a pogorât cu peste 2.000 de ani în urmă peste peștera sfântă, în noaptea în care s-a născut Iisus, mântuitorul lumii!
Astăzi, din toate astea nu a mai rămas mare lucru. De fapt, nu a mai rămas nimic, tradițiile și datinile de Crăciun s-au retras încet la sat, făcând loc unor obiceiuri urbane, în mare parte de import, care nu mai au aproape nimic în comun cu Praznicul Nașterii Domnului. Zgomontul, luminile colorate, moș crăciunii cu figuri de cheflii bonomi, spiridușii, crăciunițele sumar îmbrăcate, cadourile exorbitante, clișeele sonore de sorginte americană ș.a.m.d., au acoperit cu stridența lor puritatea Sărbătorii Sfinte a Nașterii Domnului.
„O ce veste minunată, la Bethleem se arată!“
Din fericire, mai există încă zone în țara noastră unde excepționalele datini și tradiții, nu doar de Crăciun, ci din întreaga perioadă sacră a sărbătorilor sfârșitului de an încă se păstrează.
Magii, păstorii, Nașterea minunată, Fuga în Egipt a Sfintei Familii, Cruzimea și înșelătoria lui Irod, pe scurt, absolut toate momentele premergătoare sau ulterioare Nașterii Sfinte, toți protagoniștii acestui moment  sunt prezenți în datinile care au însoțit, de-a lungul timpului, la români, Sărbătoarea Crăciunului. O salbă impresionantă de astfel de datini, tradiții și obiceiuri însoțesc această minunată sărbătoare, impresionând prin covârșitoarea încărcătură dogmatică și prin intense trăire creștină, indiferent că vorbim de Irozi, de Buhai, de Viflaim sau de Stea. Dar poate cel mai îndrăgit și mai răspândit obicei este colindatul. Nașterea Domnului este anunțată prin frumoasele colinde, iar primii care pornesc cu colindatul, în dimineața de Ajun, sunt copiii. Aceștia erau primiți de creștini cu mere, nuci, covrigi și turte.

Odinioară, cei mici mergeau din casă în casă, cântând cântece de stea și recitând poezii sau legende pe toată perioada Crăciunului. Astăzi, obiceiul s-a simplificat mult, mai ales. Dar a rămas totuși, iar cei mici îl practică cu mare bucurie.
„O brad frumos, o brad frumos, cu cetina tot verde!“
Pomul de Crăciun, nelipsit din casele creștinilor, decorat cu globuri, cu fundițe, beteală, bomboane, instalații luminoase, lumânărele nu a arătat din totdeauna astfel. În Europa, obiceiul  datează din epoca precreștină. În ceea ce privește semnificația, opiniile variază: unii consideră că este o reprezentare a ,,arborelui lumii“, alții văd în Pomul de Crăciun ,,arborele Paradisului“, împodobit (la origine) cu mere roșii, care amintesc de păcatele primilior oameni, protopărinții Adam și Eva, înainte de alungarea din Rai. În spațiul occidental,  primul pom de Crăciun a fost înălțat la începutul secolului al XVII-lea, la Strasbourg, într-o piață publică. Era simplu, fără podoabele de astăzi, fără betală, fără lumânări, fiind împodobit doar cu simbolicele mere roșii. Abia câțiva ani mai târziu, la Breslau avea să fie împodobit primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.
La noi, obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a intrat pe filieră germană, fiind adus de către studenții români care studiau la universitățile din Berlin și Viena, precum și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern.
Viflaimul sau Irozii, obiceiul care ne apropie de Iisus
La origine, obicei precreștin, Viflaimul mai este practicat încă satele din Maramureșul istoric și este o piesă de teatru popular cu temă sacră, care abordează povestea Nașterii Domnului. Personajele sunt Iosif, Maria, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, doi păstori, cei trei crai de la răsărit, doi ostași, moartea, dracul, moșul și străjerul. Cei care îi joacă fac  aluzie la lipsa de omenie a celor bogați față de cei săraci. Obiceiul a apărut din nevoia creștinilor de a apropia sufletele oamenilor de Mântuitorul Iisus Hristos.
„Dar nu uita, când ești voios, române,  să fii bun!“
Pregătirea pentru Marele Praznic al Nașterii Domnului începe cu lăsarea secului pentru Postul Crăciunului. Este o perioadă de șase săptămâni, în care creștinii se abțineau de la carne și lapte. Iar pe 20 decembrie, de Ignat, taiau  porcul și pregăteau, pentru Crăciun, tradiționalele și delicioasele preparate: caltaboși, tobă, leber, cârnați, afumătură, dar și tradiționala și atât de apreciata răcitură. Obiceiul sacrificării porcului de Ignat  se mai practică prin satele noastre românești, pentru ca de sfintele sărăbători să aibă carne proaspătă și masa încărcată de bucate, să se bucure și să spere că la anul Nașterea Domnului le va aduce, din nou, belșug și sănătate. În același timp, din bucatele acestea, gospodarii români obișnuiau să dea și celor nevoiași de lângă ei.
Să ne bucurăm deci, și noi, cei care ne-am îndepărtat atât de mult de tradiții, datini și obiceiuri, de Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului. Să cântăm sfintele colinde, să împodobim bradul și să nu uităm să facem daruri, nu doar celor dragi, ci și celor mai puțin avuți, de lângă noi. Dar mai presus de toate să ne propunem să fim mai buni, pentru că bun a fost și Dumnezeu cu noi atunci când pe unicul său fiu l-a trimis în lume, pentru ca tot cel ce crede în el să aibă viață veșnică!
Marcela Gheorghiu