Guvernul vrea să dea alocații și tinerilor care au împlinit 18 ani

Guvernul va oferi alocații și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani. Însă pentru aceasta, trebuie să fie îndeplinite mai multe condiții. Mai exact, potrivit legislației în vigoare, tinerii care au ajuns la vârsta majoratului, vor putea beneficia în continuare de alocație dacă își continuă studiile. 

Așadar, pentru a intra în posesia banilor de la Guvern, trebuie să fie elevi și să urmeze cursuri la învățământul liceal sau profesional. De acești bani de la stat pot beneficia și tinerii cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Concret, pentru anul în curs, statul oferă următoarele ajutoare: 631 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap (de la 600 lei în 2022); 256 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale (de la 243 de lei în 2022); 631 de lei pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap (de la 600 de lei în 2022).

Important de reținut: Cei care au împlinit 18 ani și repetă anul școlar nu beneficiază de alocație de stat. Excepție fac doar cei care sunt nevoiți să repete anul din motive de sănătate, dovedite cu documente, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPD).

Distribuie acest articol!