Interviu cu prof. Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ

Stimate domnule preşedinte, deşi am păşit într-un nou an, umbrele şi luminile celui care a trecut încă persistă. Cum a fost anul 2016 pentru educaţia românească? Ce moşteneşte sistemul nostru de învăţământ de la anul care s-a dus?
Din punctul meu de vedere, anul 2016 a fost unul irosit pentru ţară şi pentru şcoală şi asta din cauza guvernării tehnocrate. Evident că începutul noului an şcolar a fost, ca şi în alte dăţi, cu nemulţumiri şi nevoi, cu o resursă umană din ce în ce mai nemulţumită de condiţia socială, cu inacceptabil de multe unităţi de învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare, cu aceleaşi programe depăşite care nemulţumesc, deopotrivă, elevii şi profesorii, cu o finanţare necorespunzătoare.
Într-adevăr, anul 2016 a fost, integral, anul guvernării tehnocrate, o formulă guvernamentală de la care s-au aşteptat multe. Ce a făcut sau, mai curând, ce nu a făcut din ceea ce trebuia să facă Guvernul Cioloş pentru Educaţie?
Mai curând nu a făcut. Atunci când a fost trimis spre învestire în Parlament, s-a subliniat faptul că va fi mai curând un guvern care va gestiona ţara până la alegeri. Dar s-a angajat, printre altele, să elaboreze Legea salarizării unitare, promisiune pe care, din păcate, nu a onorat-o. Au fost, e drept, mai multe tentative în acest sens, prima la începutul anului 2016, când s-a lucrat la un proiect de Lege a salarizării. Din păcate, ne aducem aminte, acest proiect a fost respins de premierul Cioloş, motiv pentru care ministrul Muncii, doamna Ana Costea, şi-a dat demisia. Discuţiile pe marginea acestei legi au continuat însă. Au urmat o serie de bâlbâieli ale Guvernului tehnocrat, Ordonanţa Nr. 20, care nu a adus mare lucru sistemului, în afară de unele retuşuri. Noi am contestat această ordonanţă şi împotriva ei 15.000 de oameni au ieşit în stradă la 1 iunie. Apoi, către sfârşitul anului a apărut un nou proiect de lege a salarizării, pe care noi, din nou, l-am respins, proiect de lege care stipula că în învăţământ salariile ar urmat să crească cu 36%, până în anul 2022, un interval de timp foarte mare şi o creştere în buzunarul profesorilor insesizabilă, în jurul a 3% pe an.
Un alt eveniment care s-a petrecut în 2016 şi care a creat foarte multe nemulţumiri a fost concursul pentru ocuparea posturilor de director şi de director adjunct în preuniversitar. Din păcate, cu toată opoziţia noastră, cu toate sesizările noastre, metodologia acestui concurs a fost pusă în aplicare, deşi a fost întocmită incorect, acest lucru putându-se constata ulterior. În prezent, sunt foarte multe procese pe rol.
În opinia dvs., de ce s-a organizat acest concurs cu atâta grabă? A fost bine, a fost rău? Chiar dacă e tardiv, episodul concursului nu poate fi trecut uşor cu vederea, deoarece scopul său declarat a fost depolitizarea şcolii.
Aşa cum ştim, ultimul concurs a fost în anul 2008. De ani buni, şcolile româneşti au fost conduse de directori cu delegaţie, lucru care nu era corect. Noi am cerut un lucru, şi anume: înainte de a demara acest concurs, trebuie schimbată legislaţia şi în primul rând Legea Educaţiei. Ştim bine că Legea Nr. 1 conţine un lucru aberant, care s-a demonstrat în timpul concursului şi anume că în comisiile de  concurs  autorităţile locale au doi reprezentanţi. În consecinţă, autorităţile locale şi-au trimis doi reprezentanţi în aceste comisii. În felul acesta s-au comis multe abuzuri, CV-urile multor candidaţi au fost depunctate nejustificat, tocmai pentru că acei candidaţi nu erau agreaţi de către primărie. Şi este grav că unii repezentanţi ai autorităţii locale sunt absolvenţi de gimnaziu sau de învăţământ profesional şi au evaluat dascăli cu peste treizeci de ani de muncă. Acum a apărut o altă ordonanţă, un act normativ prin care s-a modificat componenţa acestor comisii, în sensul că repezentanţii autorităţii locale au fost eliminaţi din aceste comisii. Să ne amintim că în anul 2008 comisiile de concurs erau formate tot din cinci persoane, un singur reprezentant al inspectoratului şcolar şi patru directori de la unităţi de învăţământ cu prestigiu, care cu siguranţă au fost mult mai obiectivi decât membrii comisiilor din 2016. În momentul de faţă sunt încă foarte multe unităţi de învăţământ care nu au directori instalaţi definitiv şi acesta este motivul pentru care în 2017 se impune organizarea unui nou concurs.
 „30 de ore la clasa a V-a este enorm; să ţii zilnic  şapte-opt ore un copil la şcoală este inadmisibil!“
Domnule preşedinte, ne-am imaginat cu toţii că după alegeri legale fără umbră de fraudare, 2017 va fi un an liniştit. Ne aflăm însă într-un conflict în care nesiguranţa şi lipsa de predictibilitate nu fac bine nimănui, deci nici educaţiei. Totuşi, care sunt, în opinia dvs, ţintele pe care trebuie să le aibă în vedere ministerul de resort în noua lui formulă, ţinte care se află şi pe agenda FSLI?
Într-adevăr, au fost alegeri necontestate în 2016, avem un guvern legitim constituit, un Parlament legitim, dar se pare că există oameni care nu se pot împăca cu această idee, cu faptul că au pierdut alegerile. Regretabil este că această atitudine porneşte de la cel mai înalt nivel din stat. România este o ţară membră a Uniunii Europene, iar voinţa poporului trebuie ascultată întotdeauna, numai că, să ne înţelegem, această voce populară nu ar trebui să se facă auzită în stradă, ci la urne. Să nu fiu înţeles greşit, ieşirea în stradă este şi ea un exerciţiu democratic, până la un punct însă, nu poţi dărâma rezultatul unor alegeri legitime ieşind în stradă.
Revenind la Educaţie, în programul de guvernare există un capitol distinct alocat acestui domeniu şi de aceea pot spune că sunt speranţe de mai bine pentru sistem. Primele măsuri au fost luate deja şi ne referim aici la acea majorare salarială de 15%, promisă de fapt înainte de alegeri şi care deja este o realitate, începând cu 1 ianuarie. Este adevarat că aici sunt anumite probleme de aplicare, dar sperăm că le vom rezolva.
Pe noi însă nu ne interesează numai partea salarială. Aşteptăm din partea actualului ministru rezolvarea şi a altor urgenţe din sistem. Aşa cum apare şi în programul de guvernare, este nevoie de elaborarea unei legi a educaţiei naţionale, pentru că Legea Nr. 1 a fost modificată prin foarte multe acte normative, din cauza unor prevederi contestate. De asemenea, în ceea ce priveşte infrastructura sunt foarte multe probleme. Comentam puţin mai devreme că e inadmisibil ca în anul 2017 să mai existe şcoli fără autorizaţie de funcţionare sanitară sau de la ISU. De asemenea, un aspect pentru care noi milităm de foarte mult timp este reforma curriculară. Din păcate, aici, lucrurile nu sunt deloc în regulă. De curând au fost afişate noile programe, iar oamenii sunt consternaţi, pentru că în loc ca acestea să se simplifice, ele se complică. Aceste programe sunt contestate de la un capăt la celălalt. Ar trebui ca cineva, un cap limpede şi cu putere de decizie, să se ocupe de acest aspect extrem de serios al reformei curriculare. În opinia noastră, trebuie ras totul, noile programe trebuie regândite din temelii, de la grădiniţă, până la învăţământul superior. Pentru că, efectiv, ne batem joc de copiii din această ţară, lucrurile au luat-o razna de tot. Aceste programe, inclusiv metodele de predare, trebuie gândite în aşa fel încât elevul să vină cu drag la şcoală. Şi mai e ceva: în planurile-cadru apar foarte multe ore – treizeci şi cinci de ore la clasa a V-a-vocaţional,de exemplu, este enorm; să ţii şapte-opt ore un copil la şcoală, fără să-i asiguri o masă caldă, este inadmisibil!
Încă un obiectiv foarte important pentru care noi ne batem şi în virtutea căruia vom continua să acţionăm este debirocratizarea siste­mului. S-a făcut un pas în acest sens anul trecut prin reducerea numărului comisiilor permanente din învăţământul preuniversitar, numai că la fiecare din cele rămase au fost lăsate două sau trei subcomisii.
Nu e normal, acest lucru trebuie să înceteze, dascălii trebuie să fie lăsaţi să se ocupe de clasă, de elevi, de actul de predare. Pe noi ne interesează rezultatele copiilor şi mai puţin hârtiile pe care le completează profesorii. Acesta este un obiectiv foarte important pe care ni l-am fixat pentru anul 2017.
Legat de legislaţie, ne mai interesează să avem, în sfârşit, un Statut al personalului didactic, aşa cum a existat el până în anul 2011, când a fost redus la un capitol în Legea Educaţiei Naţionale, Legea Nr. 1. În acest act normativ trebuie trecute obligaţiile personalului didactic, dar şi drepturile acestora. Se tot bate moneda pe Codul de etică în învăţămîntul preuniversitar. Acesta poate fi, după ce i se va da o formă rezonabilă, parte a Statutului personalului didactic.
În momentul de faţă, cadrele didactice în România sunt supuse unor presiuni extraordinare. Se petrec multe lucruri grave în spaţiul şcolar, multe neştiute. Profesorii sunt jigniţi, umiliţi, agresaţi uneori, fie de către elevi, fie de către părinţi, fără a avea o minimă protecţie. În acest sens, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat o iniţiativă în Parlament, pentru că lucrurile nu mai pot continua aşa.
De asemenea, ne vom adresa Parlamentului în zilele următoare cu privire la o serie de acte normative care au rămas din vechea legislatură, printre care şi o iniţiativă a noastră la care ţinem foarte mult, cu privire la posibilitatea pensionării cu trei ani mai devreme de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, deoarece, după treizeci şi cinci de ani de muncă în învăţământ, mulţi colegi ai noştri au probleme de sănătate, unele chiar grave. În ţările normale, cadrelor didactice li se permite să se pensioneze chiar şi cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard, pentru că se recunoaşte faptul că această profesie implică foarte multă uzură intelectuală.
Sunt grave probleme în ceea ce priveşte formarea iniţială a viitorilor dascăli şi aici vina este a învăţământului superior. Dacă dorim dascăli de calitate, trebuie şi aici intervenit urgent.
La această listă de probleme care îşi aşteaptă rezolvarea vreau să adaug şi eu una: numărul insuficient de şcoli la nivelul întregii ţări, necesitatea construirii de şcoli noi.
Este adevărat, aceasta este o mare problemă în România. Dacă ne uităm în alte ţări, vom observa că nicăieri nu există două schimburi. Aşa ceva nu există decât la noi. În lumea civilizată se discută despre programul „Şcoală după şcoală“ şi despre masa caldă. Or, din păcate, elevii noştri nu beneficiază de astfel de condiţii. Statul ar trebui să se gândească să ofere copiilor o infrastructură modernă, dar pentru aceasta este nevoie de investiţii consistente. Din păcate, baza materială în şcolile din România este precară: stăm prost la capitolul săli de sport, apoi, pare pretenţios ce spun acum, dar în multe ţări sunt amenajate inclusiv bazine de înot şi în aceste condiţii pregătirea fizică a copiilor din aceste state este cu totul alta decât la noi. Aşadar, pe lângă rezolvarea urgentă a problemelor care împiedică multe şcoli să primească autorizaţiile sanitare şi ISU de funcţionare, e nevoie de investiţii serioase în infrastructură. Este foarte bine că se construiesc spitale, este bine că se demarează un program de construire a 2.500 de creşe şi grădiniţe la nivelul întregii ţări, dar cred că avem tot dreptul să cerem şi noi pentru copiii acestei ţări condiţii în care să poată servi şi ei o masă caldă la şcoală şi posibilitatea de a-şi face temele acolo în condiţii decente, în spaţii special amenajate.
„Din o sută de copii, douăzeci abandonează şcoala.  Este inacceptabil aşa ceva!”
Pentru că vorbim despre necesitatea dezvoltării şi modernizării bazei materiale în şcolile din ţara noastră, aş vrea să ne aruncăm o privire şi asupra zonelor rurale. Între şcoala rurală şi cea urbană este o discrepanţă uriaşă, avem şcoli în ţară care sunt prizoniere începutului de secol 20 şi chiar de secol 19. Ce facem, deci, cu şcoala de la sat?
Da, din păcate, aveţi mare dreptate. Dacă în vremea lui Spiru Haret s-au construit şcoli în toate satele ţării, astăzi asistăm la dărâmarea sau închiderea multora.
Sunt foarte multe sate în România unde copiii învaţă în condiţii mai mult decât improprii, mulţi sunt nevoiţi să parcurgă distanţe apreciabile până la şcoală, prin zăpadă, prin ploaie, prin frig, uneori traversând păduri. Din acest punct de vedere, lucrurile nu pot continua, trebuie luate urgent măsuri pentru ca această situaţie să fie remediată şi să oferim o şansă tuturor copiilor acestei ţări. O dovadă că nu există egalitate de şanse o reprezintă faptul că numărul copiilor din rural care acced la învăţământul superior este foarte mic. De ce? Pentru că, din păcate, nu au posibilităţi materiale. Din acelaşi motiv, mulţi nu pot să termine nici liceul. FSLI a înaintat Parlamentului, în acest sens, o iniţiativă prin care cerem să se facă eforturi pentru ca elevii din învăţământul profesional şi tehnic (cu precădere cei din rural) să aibă asigurate de către stat cazarea şi masa. Sărăcia din multe zone rurale din ţară a făcut ca abandonul să atingă cote alarmante – din o sută de copii, douăzeci abandonează şcoala. Este inacceptabil aşa ceva! Îşi pune statul problema ce se întâmplă cu ei?
Cu alte cuvinte, trebuie găsite soluţii pentru ca elevii, copiii din rural să beneficieze de şanse egale cu cei din urban.
Exact! Copii inteligenţi sunt peste tot în ţara aceasta şi poporul român a demonstrat acest lucru de-a lungul existenţei sale. Potenţialul acestei ţări este imens, avem copii inteligenţi peste tot, atât la oraş, cât şi la sat. Dar unii dintre aceştia trebuie ajutaţi de către statul român să poată frecventa învăţământul.
 „Fără investiţie masivă în educaţie, această ţară nu are nicio şansă în viitor“
Pentru rezolvarea tuturor acestor probleme ale învăţământului românesc pe care le-aţi enumerat este nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Actualul guvern a promis ca până la sfârşitul mandatului – dacă va fi lăsat să-şi ducă mandatul la bun sfârşit – să ridice bugetul pentru educaţie la cei 6% din PIB prevăzuţi în Legea Educaţiei Naţionale. Credeţi că se va reuşi, este sustenabil acest proiect?
Eu cred că este singura şansă a României dacă vrem să ne alaăturăm şi noi lumii civilizate. Din nou mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat în multe ţări care acum au un nivel foarte ridicat de dezvoltare. Acele ţări au investit masiv în Educaţie şi Cercetare. Minunile nu pot să apară subfinanţând educaţia, nu te poţi aştepta să ajungi la un nivel de dezvoltare şi de civilizaţie ridicat, subfinanţând aceste domenii. Aşa cum stau lucrurile în momentul de faţă există speranţe. Bugetul Educaţiei propus pentru anul 2017 este  cu aproximativ 25% mai mare decât cel din anul 2016, deci e posibil să se ajungă la 6% din PIBîn următorii trei ani.. Sunt ţări care investesc şi 10, şi 12% din PIB în Educaţie, or, la noi, aşa ceva pare utopic. Fără o investiţie masivă în educaţie, această ţară nu are nicio şansă în viitor. Educaţia – trebuie să se înţeleagă acest lucru – este un domeniu strategic pentru orice ţară din lumea civilizată.
Totul este să vedem acest program de guvernare pus în aplicare. Realitatea pare să contrazică aşteptările.
Tocmai de aceea sunt de părere că acest guvern trebuie lăsat să guverneze. Au fost alegeri libere, corecte, electoratul s-a exprimat prin vot. Ceea ce spun acum s-ar putea să pară ciudat, dar ceea ce se întâmplă acum mă face să cred că cineva pur şi simplu nu vrea binele acestei ţări. Există cercuri oculte care doresc ca România să rămână în continuare o ţară de mâna a doua şi dacă e să analizăm logic, exact aşa stau lucrurile. Este profitabil să ai în mână o ţară în care forţa de muncă este foarte prost plătită pentru ca profitul să fie cât mai mare. Economia românească se bazează pe capitalul străin în momentul de faţă, capital străin care îşi încasează profitul (fără a fi măcar impozitat) şi-l trimite afară din ţară.
Cum a fost posibil ca ţări fără resursele României să aibă un nivel de trai mult mai ridicat, cetăţenii să aibă venituri de 1.000-1.500 de euro, iar la noi se trăieşte, în medie, cu 300 de euro? Ei bine, ceva nu este în regulă. Am însă toată convingerea că România are resurse pentru a se ridica. În momentul de faţă, sunt cetăţeni care protestează, este dreptul lor să o facă, dar respectând legea. Am  convingerea că raţiunea va triumfa în cele din urmă. Timp de douăzeci şi şapte de ani, lucrurile nu au fost în regulă în această ţară. Hai să vedem, poate de acum înainte va fi altfel. Deja primele măsuri au fost luate. Tocmai de aceea, atât Guvernul, cât şi Parlamentul trebuie lăsate să lucreze şi evident că, dacă  apar derapaje, dacă ceea ce s-a promis nu se va înfăptui, vom reacţiona şi noi, pentru că trebuie să se înţeleagă că nu suntem o masă amorfă. Chiar vreau să trăim într-o ţară normală. M-am săturat de atâta ură şi dezbinare.
 Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU