În sprijinul stării de bine a elevilor în unitățile de învățământ, Guvernul României a stabilit, prin hotărâre de guvern, repartizarea banilor pentru finanțarea programului național „Masă Sănătoasă“ și, prin Ministerul Educației, a supus dezbaterii publice „Planul național de combatere a violenței școlare“ 

Finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă

Hotărâre de Guvern pentru repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale și pe unități de învățământ a sumei, prevăzută în bugetul de stat pe anul 2024, pentru finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă:

Guvernul a aprobat alocarea sumei totale de aproximativ 1,02 miliarde lei bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pentru fi­nanțarea Programului Național Masă Să­nătoasă, în perioada activităților didactice în anul 2024.

Banii se alocă din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru fi­nanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București.

Totodată, Executivul a aprobat repartizarea acestei sume pentru 1.223 de unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale. Sunt alocate sume cuprinse între 52.000 lei și 4.201.000 lei, pentru un număr de aproximativ 459.000 de ­beneficiari.

Bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se rectifică cu sumele repartizate.

Decizia Executivului este conformă prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 115/2003 și asigură con­tinuarea Programului Național Masă Sănătoasă, astfel încât toți preșcolarii și elevii din România să aibă acces echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate, prin măsuri rapide și coerente de intervenție integrată pentru diminuarea riscului de excluziune și de abandon ­școlar.

Programul Național Masă Sănătoasă asigură acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, preșcolarilor și elevilor din unități de învățământ preuniversitar de stat.

Informații puse la dispoziție de Mi­nisterul Educației: https://bitly.ws/3esCE.

Planul Național de combatere
a violenței școlare

I. Motivație

Art. 65 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, prevede ca obiectiv al Planului național de prevenire și combatere a violenței școlare prevenirea și reducerea activităților și comportamentelor care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate și conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violență verbală, fizică, psihologică (bullying), emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică, cât și ca orice alte activități sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea beneficiarilor primari și a personalului din sistemul educațional.

Definiția violenței cotidiene, propusă de OMS (Raportul mondial asupra violenței și sănătății, Geneva, 2002) face re­­ferire la „amenințarea sau folosirea intenționată a forței fizice sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup sau a unei comunități, care antrenează sau riscă puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privațiuni“. Sunt excluse toate evenimentele accidentale, numai dacă acestea nu implică intenția de a ucide sau de a răni, dar se includ actele bazate pe o relație de putere exprimată prin intimidare, amenințare sau, invers, neglijență și omisiune. Acest aspect pare să se aplice la contextul instituțional al școlii în care tradiția ierarhiei educatori-elevi, elevi-elevi, ră­mâne o realitate generatoare de stări conflictuale și manifestări comportamentale care degenerează în violență.

Violența în școli nu este un fenomen social nou. Totuși, acest fenomen este astăzi mai vizibil și posibil mai extins, în cea mai mare parte datorită accesului general la internet și tehnologie, a lipsei de consiliere socio-emoțională, a lipsei de resurse/capacitate a unor copii și adolescenți de a-și gestiona propriile emoții. Alte posibile motive ar putea fi legate de creșterea numărului de copii ai căror pă­­rinți sunt plecați la muncă în străinătate și care sunt lăsați în grija bunicilor/aparținătorilor, creșterea numărului/frecvenței bolilor mentale în rândul copiilor și adolescenților în special după perioada de Covid-19 etc. O diversitate de forme de violență ușoară sau moderată, dar și de evenimente tragice, aduse la cunoștința publicului, reprezintă expresia vizibilă a unui stil de relaționare și a unui comportament social care valorizează, aparent pozitiv, violența, în detrimentul adoptării unor strategii de gestionare și rezolvare a conflictelor. Societatea, în ansamblul ei, dar și în mod diferențiat, percepe cu neliniște creșterea acestui fenomen, incluzându-l în problematica complexă a violenței tinerilor, considerându-l ca un factor care fragilizează sau chiar împiedică evoluția societății noastre, o societate care aspiră la statutul de democrație matură (Violența în școli, cercetare ISE-UNICEF, 2006).

Violența asupra copiilor în mediul școlar are o varietate de forme și este in­­fluențată de un întreg set de factori, de la trăsăturile elevului care are comportamentul agresiv, până la mediul familial și normele sociale ale comunității din care fac parte. Totuși, incidentele de violență rămân deseori subraportate: din cauza temerii de consecințe, din cauze ce țin de poziția comunității în legătură cu tolerarea formelor de violență sau din cauza lipsei de informații cu privire la modalitățile de raportare sigure pentru copii.

Planul național de combatere a violenței școlare vizează:

a) cazuri de violență între preșcolari/elevi: bullyingul, cyberbullyingul; vătămarea corporală/lovirea/aruncarea cu obiecte; imobilizarea; obligarea copiilor cu alergii alimentare sau intoleranțe alimentare de a mânca/ingera alimente declanșatoare de reacții alergice/intoleranțe alimentare; amenințarea, șantajul, hărțuirea, calomnia, terorizarea, lipsirea de libertate; atingeri nedorite, ciupituri sau mângâieri fără consimțământ; solicitări care pun elevii în posturi foarte asemănătoare sau identice cu expunerea sexuală; instigarea/incitarea la violență/ură/discriminare; determinarea sau în­­lesnirea sinuciderii; ademenirea minorilor în scopuri sexuale; agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, violul, coruperea sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, exploatarea sexuală, pornografia infantilă; uciderea/omorul; traficul de minori;

b) cazuri de violență a personalului școlii asupra antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor: favorizarea unor copii în defavoarea celorlalți; defavorizarea evidentă a unor copii; neglijare: neasigurarea unei supravegheri adecvate, neasigurarea unui mediu fizic sigur, lăsarea unui copil în grija unui adult neautorizat, ac­cesul la obiecte dăunătoare; injuriile și jignirile, disprețuirea, tachinarea; smucirea, zdruncinarea, scuturarea, tragerea, împingerea, ciupirea, aplicarea pedepselor fizice; vătămarea corporală/lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice/aruncarea cu obiecte; imobilizarea copilului; obligarea copiilor cu alergii alimentare sau intoleranțe alimentare de a mânca/ingera alimente declanșatoare de reacții alergice/intoleranțe alimentare; amenințarea, șantajul, hărțuirea, terorizarea, lipsirea de libertate; semnele obscene, glume/bancuri/co­mentarii cu conotații sexuale-comentarii cu conotație sexuală privind aspectul fizic al unei persoane; atingeri nedorite, ciupituri sau mângâieri fără consimțământ; solicitări care pun elevii în posturi foarte asemănătoare sau identice cu ex­­punerea sexuală; instigarea/incitarea la violență/ură/discriminare; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; ademenirea minorilor în scopuri sexuale; agresiunea sexuală, actul sexual cu un minor, violul, coruperea sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale, exploatarea sexuală, pornografia infantilă; tentativă de omor; uciderea/omorul; traficul de minori;

c) cazuri de violență gravă a elevilor asupra personalului școlii: vătămarea corporală/lovirea/aruncarea cu obiecte; imobilizarea persoanei; amenințarea, șantajul, hărțuirea, calomnia, terorizarea, lipsirea de libertate; semnele obscene, limbaj/remarci/insinuări cu conotații sexuale/comentarii cu conotație sexuală privind aspectul fizic al unei persoane, apelative umilitoare sau sexiste, sem­ne obscene; agresiunea sexuală, violul, coruperea sexuală; atingeri inadecvate cu conotație sexuală; solicitări care pun personalul în posturi foarte asemănătoare sau identice cu expunerea sexuală; alte acțiuni care pot provoca traume emoționale și care au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare; instigarea/incitarea la violență/ură/discriminare; determinarea sau înlesnirea sinuciderii; tentativa de omor; uciderea/omorul;

d) cazuri de violență a părinților în spațiul școlii;

e) cazuri de violență anti-școală: violarea secretului corespondenței; alarmă falsă; incendiere sau tentativă de incendi­ere; port sau folosire fără drept de obiecte periculoase; desfășurarea jocurilor de noroc; distrugerea bunurilor școlii, vandalism; furt și tentativă de furt; tâlhărie.

Aceste tipuri de violență au impact asupra stării de bine a copilului în context școlar și asupra dezvoltării psihice și emoționale a acestuia, iar impactul trebuie analizat în fiecare caz de violență în parte, având în vedere faptul că și copiii martori ai unui act de violență pot simți urmările caracteristice unei victime (The Declaration of Basic Principles of Justice for Victims of Crime and Abuse of Power, adoptată de UN General Assembly 1985 și Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, 2011).

Principii generale pentru implementarea Planului național și a planurilor lo­cale de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar:

a) Fenomenul violenței este unul complex și în permanentă schimbare, ceea ce face necesară o adaptare periodică, rapidă, a soluțiilor de combatere și prevenire; este recomandată analiza periodică a tendințelor fenomenului, identificarea schimbărilor și actualizarea planurilor locale de prevenire și combatere a violenței, studierea datelor și informațiilor disponibile prin rapoarte, studii și cercetări.

b) Prevenirea și combaterea violenței școlare necesită efort comun, cetățenii, instituțiile guvernamentale și neguvernamentale trebuie să constituie o echipă și să se susțină reciproc – colaborarea școlii cu serviciile de asistență socială, Poliția, autoritățile administrației publice locale, ONG-uri de profil și alte entități din societatea civilă sau mediul de afaceri este esențială.

c) Implicarea activă a elevilor, în ge­neral, și a consiliilor elevilor, în special, nu este doar o necesitate, ci constituie și o formă de utilizare a unor resurse insuficient exploatate până în prezent: creativitatea, inteligența și energia elevilor.

d) Comunicarea personală directă între membrii trio-ului școală (director) – Poliție (polițistul de proximitate al școlii sau polițistul de la BSS) – SPAS/DAS/DGASPC (asistent social sau psiholog) este o condiție esențială în intervenția rapidă și eficientă în cazurile de violență gravă asupra copilului.

e) Documentele reglatoare nu au niciun efect dacă nu sunt diseminate, prelucrate și, prin urmare, bine cunoscute de elevi, personalul școlii și părinți; prin ur­mare, recomandăm organizarea unor se­siuni periodice de diseminare, utilizarea unor resurse variate – online, print, video, precum și verificarea periodică a nivelului de cunoaștere a acestor documente.

f) Starea de bine în unitatea de învățământ este un rezultat al implicării personale a fiecărui membru al comunității școlare (elev, părinte, membru al personalului), nu este sarcina exclusivă a consilierului școlar, a învățătorilor, a profesorilor diriginți și, în niciun caz, a unor organisme externe școlii.

g) Eliminarea, pe cât posibil, a amânărilor sau întârzierilor în organizarea acțiunilor de prevenire și, mai ales, în intervenția în cazuri de violență raportate de elevi sau părinți. Intervenția ime­diată în cazuri de violență este obligatorie. În acest sens, este utilă o planificare din timp, agreată de partenerii implicați, pentru a asigura prezența, participarea și pregătirea pentru derularea activităților prevăzute. Este necesar să fie vizibilă implicarea, prezența activă, responsabilă, asumată, a adulților în acest subiect, ceea ce comunică elevilor un mesaj de seriozitate și profesionalism în abordarea acestui subiect. Acest mod de lucru asigură și dezvoltă încrederea copiilor în adulți, comunicarea situațiilor de alertă, ceea ce permite abordarea din timp și prevenirea situațiilor de violență.

h) Obligația de a interveni imediat în cazuri de violență prevalează în fața altor interese și responsabilități.

i) Orice acțiune de prevenire sau de combatere poate fi considerată de succes doar dacă există și o evaluare a impactului acesteia asupra grupului țintă.

j) Toate măsurile vor avea în vedere prioritizarea interesului superior al copilului. În plus, autoritățile responsabile se vor concentra pe implicarea, susținerea și ghidarea copiilor și a celor care au responsabilități față de copii pentru îndeplinirea scopului acestui plan.

k) Asigurarea faptului că tot personalul instituțiilor responsabile și persoanele direct implicate în implementarea mă­surilor înțeleg responsabilitatea personală de a preveni orice formă de violență și de a raporta orice formă de abuz asupra copiilor.

l) Asigurarea unei culturi organizaționale la nivelul unităților de învățământ în care toată lumea poate raporta incidentele și/sau îngrijorările referitoare la violența de orice fel, prin intermediul mecanismelor prietenoase și accesibile tuturor.

II. Direcții de acțiune

1. Prevenirea violenței, promovarea stării de bine și a coeziunii comunității școlare.

2. Reducerea cazurilor de violență în mediul școlar.

3. Managementul cazurilor de violență din mediul școlar și gestionarea eficientă a resurselor în vederea susținerii victimelor, reabilitării autorilor actelor de violență și revenirii la condiția unui mediu sigur în școală.

4. Îmbunătățirea capacității personalului școlilor pentru prevenirea și combaterea violenței, în vederea menținerii unui mediu sigur, favorabil proceselor de învățare și atingerii reușitei școlare.

III. Durată

Planul național de prevenire și combatere a violenței școlare are o valabilitate de 3 ani, cu posibilitatea îmbunătățirii anuale, în raport cu datele și informațiile rezultate din mecanismele de monitorizare și evaluare.