
Foto: Guvernul României
În cursul dialogului de la sediul Guvernului României dintre prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, miniștrii Ligia Deca, Marius Budăi, Lucian Bode, Adrian Câciu și președinții federațiilor sindicale FSLI – Simion Hancescu, Spiru Haret – Marius Ovidiu Nistor, Alma Mater – Anton Hadăr, Executivul a înaintat propuneri de perspectivă, nu răspunsuri imediate, față de conflictul de muncă început.
Guvernul a propus stimulente financiare pentru debutanți și pentru cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ din zone defavorizate și și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximumul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.
Guvernul a anunțat că „va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare”.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat: „Nu putem să lăsăm copiii, în prag de examen și înainte de finalul anului de învățământ, suspendați pentru că nu avem soluții pentru problemele pe care dumneavoastră le ridicați.”
Simion Hancescu: „Greva nu este a noastră, este a oamenilor. Ei au semnat pentru grevă, ei decid dacă fac sau nu grevă mai departe. Noi avem ședințe cu liderii, comunicăm mâine oamenilor, oamenii ne dau feedback-ul, ei ne spun: nu acceptăm, mergem mai departe.”
Marius Ovidiu Nistor: „Și nu e vorba numai de salarii, este vorba de statutul social al personalului din învățământ, este vorba de modul în care școala este respectată ca instituție și bineînțeles cum sunt respectați cei care lucrează în școli.”
Anton Hadăr: „Trebuie să găsim acel element de încredere, și nu noi, ci membrii de sindicat, în așa fel, încât să și putem să venim cu documente clare, cu cifre, cu declarații, analize, poate, de ce nu?, chiar cu legi scoase că așa va și fi. Problema este ce facem până iese această lege, care s-ar putea să fie aplicată, după părerea mea, de la 1 ianuarie 2024.”