Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, Strategia Națională pentru Învățământul Terțiar 2015-2020, potrivit căreia, pe termen mediu și lung, învățământul terțiar va constitui motorul creșterii economice, va contribui la creșterea productivității și va promova coeziunea socială, punând astfel fundamentele unei economii bazate pe cunoaștere.
Sprijinirea dezvoltării învățământului terțiar reprezintă atât unul dintre obiectivele de bază ale Cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale ET 2020, cât și o condiționalitate ex-ante pentru a putea beneficia de fonduri structurale și de investiții europene în perioada de programare 2014-2020.
Strategia Națională pentru Învățământul Terțiar 2015-2020 vizează două grupuri-țintă, anume, beneficiarii principali ai învățământului terțiar (studenți și elevi, inclusiv din grupuri dezavantajate sau subreprezentate, personalul din instituțiile de învățământ superior, participanții adulți în învățământul profesional și tehnic continuu), precum și organizațiile și furnizorii de educație.
În ceea ce privește obiectivele Europa 2020, Strategia vizează creșterea numărului persoanelor cu vârste cuprinse între 30-34 de ani, absolvente ale învățământului terțiar, de la 23,8% (în trim. III 2014) la 26,7% (în 2020), cu impact direct asupra ocupării și creșrii unei forțe de muncă înalt calificate, capabilă să contribuie la dezvoltarea economică a țării. Astfel, Strategia are în vedere trecerea treptată către o economie bazată mai mult pe cunoaștere, precum și satisfacerea cererii crescute de locuri de muncă înalt calificate. (MECS)