La 14 februarie 2014, Grigore Vieru ar fi împlinit 79 de ani dacă destinul n-ar fi hotărât altfel: trecerea lui dincolo, în urma unui accident stupid şi tragic, la 18 ianuarie 2009. Tot atâta ar fi împlinit şi Nicolae Labiş, ucis mult prea devreme, la 21 de ani, de un tramvai bezmetic. Şi câte personalităţi ilustre nu s-au stins lovite de maşinării infernale?!…
Centrul Cultural „Eminescu”, din Bârlad, a găzduit recent o evocare „Grigore Vieru” în semn de omagiu pentru marele poet al simţirii româneşti, al românismului cultural afirmat în circumstanţele istorice speciale pe care Basarabia le-a cunoscut în ultimii 80 de ani. Prof. Geta Modiga, coordonatoarea centrului cultural, lansa la finele cuvântului introductiv câteva interogaţii retorice: S-a spus oare totul despre Grigore Vieru? Ar fi meritat mai mult de la soartă? Cum ar fi receptat poetul peste 50 sau 100 de ani?
Academicianul Mihai Cimpoi a asigurat auditoriul că posteritatea poetului este vie şi dinamică: apar cărţi de exegeză, studii şi evocări. Perenitatea operei este dată de iubirea lui Grigore Vieru faţă de copii, mamă, oameni. Un critic român contemporan a spus cândva că autorul basarabean ar fi meritat Premiul Nobel pentru poezia consacrată mamei. Grigoe Vieru a iubit România, limba română şi pe marii ei rapsozi; este un liric profund şi totodată un model ontologic şi… deontologic, „o fiinţă întru poezie”, cum s-a autodefinit atât de inspirat. El a adus sacrul în poezie şi se înscrie cu strălucire în familia de spirite a promotorilor religiosului, alături de Vasile Voiculescu şi Ioan Alexandru. Dacă pronia ar fi fost mai îngăduitoare, Grigore Vieru s-ar fi bucurat nespus pentru recentul acord semnat între Republica Moldova şi UE, garanţie a păstrării fiinţei naţionale şi a evoluţiei economico-sociale în concertul naţiunilor civilizate ale Europei. Având în vedere detaliul biografic semnificativ de anul viitor (împlinirea a opt decenii de la naşterea scriitorului), confraţii de dincolo de Prut se gândesc deja la un proiect omagial – editarea operei integrale a lui Grigore Vieru, în cinci volume: poezie, publicistică, aforisme.
Prof. dr. Theodor Codreanu a adus noi argumente în favoarea ideii că posteritatea poetului este una fertilă: Festivalul anual „Grigore Vieru”, susţinut în parteneriat de oraşele Chişinău şi Iaşi, graţie eforturilor unor intelectuali dăruiţi (Mihai Cimpoi, Daniel Corbu ş.a.); se dezvelesc statui, apar cărţi noi, sunt iniţiate simpozioane omagiale; o profesoară dintr-o comună gălăţeană pregăteşte o teză de doctorat consacrată poetului. Cei care admiră fenomenul liric Vieru pot consulta o ediţie masivă a operei, cu titlul Taina care mă apără, îngrijită de Daniel Corbu şi apărută nu demult la Editura Princeps Edit, din Iaşi. Exemplară din perspectiva posterităţii ne apare marea prietenie dintre Grigore Vieru şi Spiridon Vangheli, cei doi elaborând împreună faimosul abecedar cu litere latine, piatră de hotar în evoluţia limbii şi culturii basarabene ca parte a totului românesc. Un episod biografic este revelator ca probă a omeniei: în anii ’80, Vieru s-a întâlnit la Lăpuşna cu un fost coleg de şcoală şi de bancă (Melniciuc), iar acesta din urmă şi-a amintit cu înduioşare cum viitorul poet i-a scos un spin din picior, în timp ce alţi copii s-au îndepărtat indiferenţi. Mitic vorbind, Vieru este acela care a scos spinul din piciorul Basarabiei, versul său vibrant echivalând cu săgeata de foc a adevărului. Vorbitorul a subliniat, în context, simplitatea profundă a poeziei vierene (sic!), gândirea arhetipală, capacitatea de esenţializare în structuri memorabile, forţa liricii sale de a rămâne în mentalul colectiv aidoma creaţiilor folclorice. Un vers celebru („Sunt fericit că n-am cântat păunii”) a devenit – în zicerea menestrelului Tudor Gheorghe – un crez politic: „Sunt fericit că n-am cântat… pe unii!” Să nu uităm că Grigore Vieru este cel care a spus: „Cei mai se seamă poeţi din toate timpurile şi din toate ţările ne-au demonstrat, prin scrisul lor, că nu poţi fi poet fără să-ţi iubeşti neamul. La noi, ca exemplu, poate servi Eminescu. În tot ce face poetul, sângele său trebuie să se amestece cu sângele neamului său… Nu sunt altceva decât o lacrimă de-a lui Eminescu!”
Vasile Bahnaru (Chişinău), cercetător în domeniul limbii române şi al limbilor romanice, a subliniat, în consens cu antevorbitorii săi, simplitatea profundă a poeziei lui Grigore Vieru şi capacitatea de îngemănare a cuvintelor pentru a obţine sporuri nebănuite de expresivitate lirică.
Au susţinut succinte alocuţiuni poeţii şi publiciştii Mihai Sultana Vicol şi Petruş Andrei, precum şi prof. Gruia Novac şi prof. Marin Bunea, viceprimarul municipiului Bârlad. Prof. Elena Varlaam a recitat din lirica marelui poet basarabean.
Teodor PRACSIU