Greva generală, o bombă nucleară deținută de „colegii din preuniversitar”
Consilierul prezidențial pe Educație, Sorin Costreie, spune că protestele sindicatelor din învățământ sunt generate de efectele măsurilor de austeritate și de lipsa de încredere în instituțiile publice, despre o eventuală grevă generală spunând că speră să nu se ajungă aici. „Aceasta e un fel de bombă nucleară pe care o au colegii noștri din preuniversitar”, a avertizat oficialul.
Întrebat despre posibila declanșare a unei greve generale în educație, în perioada examenelor naționale, Sorin Costreie a răspuns, miercuri, la B1 TV: „Pentru binele copiilor noștri sper să nu se ajungă acolo. Aceasta e un fel de bombă nucleară pe care o au colegii noștri din preuniversitar. Vă dați seama că tot sistemul ar fi foarte influențat de astfel de măsuri”.
Sorin Costreie a precizat că nemulțumirile din educație sunt generate de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan în ultimele luni, dar și de alocările bugetare modeste din acest domeniu.
„Este, în general, un domeniu care stă la periferia interesului social. Pare aproape singurul domeniu, mai este și sănătatea, vizat de constrângeri. Și atunci, oamenii își pun problema solidarității sociale. Adică de ce doar noi?”, a spus consilierul prezidențial pe Educație.
În opinia oficialului, nu doar măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan sunt motivul profundelor nemulțumiri din educație, ci și alocările bugetare modeste din ultimii ani.
„Aș mai vedea un motiv – și general, dar și particular – al neîncrederii față de instituții. Noi avem vechea lege din 2011 care preciza clar un minim din buget de 6% pentru educație. Or, noi alocările le-am avut, în toți acești ani, puțin peste 3%, iar în contextul noii legi din 2023, s-a menținut. Oamenii nu mai au încredere”.
Potrivit oficialului, dialogul este esențial: „Eu înțeleg că este nevoie de dialog. Și eu, și domnul președinte am avut discuții cu liderii sindicatelor. Sunt convins că și domnul premier, mai ales în calitatea de ministru al Educației, va discuta cu dânșii. Dar, într-adevăr, nu trebuie ca situația să escaladeze și să ajungem la închiderea anului școlar”.
Mai mult, pentru menținerea echilibrului în domeniu este nevoie de numirea unui ministru plin: „Soluția este să avem un ministru plin cât mai repede, care să discute și bugetul, să discute și cu sindicatele, să discute și cu premierul și cu oricine e nevoie ca să ajungem la un echilibru”, a mai spus consilierul prezidențial, Sorin Costreie.
Tribuna Învățământului