Greva din unitățile de învățământ se suspendă

Greva din unitățile de învățământ se suspendă condiționat. În acest sens, federațiile sindicale de profil anunță:

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

  • principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public
  • acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.”

Distribuie acest articol!