Colegiul Național „Ion Neculce”, în colaborare cu Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, organizează, pe 13 aprilie, cea de a XI-a ediție a simpozionului cu participare internațională „Gramatica – Știința vorbirii”. Astfel, potrivit unui comunicat de presă remis de organizatori, simpozionul se adresează tuturor cadrelor didactice de la orice nivel de învăţământ care predau obiectul de studiu limba şi literatura română.
Parteneri sunt Școala Gimnazială „Ion Heliade Rădulescu” și Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”, ambele din București. Participanții la simpozion se vor putea înscrie cu lucrări pe următoarea temă: ASPECTE CONTROVERSATE ALE LIMBII ROMÂNE ACTUALE.
Înscrierea la simpozion se va face prin completarea unei fișe de înscriere. În ceea ce privește cerințele de redactare a lucrărilor participante la sesiunea de comunicări, potrivit comunicatului de presă, acestea sunt: lucrările vor avea între 1-3 pagini; vor fi tehnoredactate în Word, format A4, la un rând, cu margini de 2 cm; titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman, caracter 14, Bold, centrat), la 2 rânduri de titlu se va scrie autorul sau autorii şi instituţia (Times New Roman, 12) lucrările vor fi tehnoredactate în programul editabil Word cu următoarele caracteristici: format A4, font Times New Roman, dimensiune font 12, distanța între rânduri 1,5, margini egale de 2 cm, alineat stânga-dreapta (Justify); sub titlul lucrării, la două rânduri vor fi scrise: autorul/autorii lucrării, instituția, judeţul cu Times New Roman 12, aliniat dreapta; la două rânduri de numele autorului se începe scrierea textului (Times New Roman, 12), potrivit sursei citate.
De asemenea, lucrarea trebuie să conţină caractere diacritice, iar la final trebuie consemnată biografia consultată.
Participanţii la simpozion vor expedia fişa de înscriere completată și lucrarea integral, în format electronic, până la data de 25 aprilie 2024, la adresa de email concursgramatica@gmail.com.
Organizatorii nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul lucrărilor. Articolele care nu respectă cerinţele de tehnoredactare precizate nu vor fi publicate.
Organizatorii mai precizează că articolele vor fi publicate în revista online „Gramatica – ştiinţa vorbirii” cu ISSN, până la 13 aprilie 2024. Participanţii, se mai spune în comunicat, vor primi diplome de participare şi un CD ISSN care va cuprinde lucrările participante la simpozion.
FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
SIMPOZION NAŢIONAL
cu participare
INTERNAŢIONALĂ
,,GRAMATICA – ŞTIINŢA VORBIRII”
Ediţia a XI-a
NUMELE ȘI PRENUMELE…………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………
ŞCOALA/LICEUL: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
PROFESOR(specialitatea)………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
ADRESA ŞCOLII: …………………………………………………………………..
EMAIL:………………………………………………………………………………………….
TELEFONUL ŞCOLII:……………………………………………………………………
TELEFONUL PROFESORULUI:…………………………………………………….
LOCALITATEA: …………………………………………………………………………….
JUDEŢUL/SECTORUL: ………………………………………………………………….
TITLUL LUCRĂRII: ……………………………………………………………………….
MODUL DE PARTICIPARE (pentru cadre didactice):
– CU LUCRARE – DIRECT, prin susţinerea lucrării
– ONLINE prin trimiterea lucrării şi susţinerea lucrării pe platforma indicată ulterior
Completarea tuturor spaţiilor este obligatorie.