„Arhiva unui stat este o avere publică ce merită cea mai aproape îngrijire a Cârmuirii. Ea este colecția tuturor actelor publice, administrative, cât și judecătorești  și politice, carele slujesc de temei  legiuirilor și istoriei țării.“ (Vasile Alecsandri)
Învățământul preuniversitar   a constituit o  prezență  importantă în viața politică,  socială, economică și culturală  a țării, având un rol decisiv în evoluția societății românești.
Păstrarea memoriei activității celor care au slujit  cu fapta și sufletul școala românească este  consemnată în documente    păstrate în arhive, adevărate comori naționale.  Arhivele povestesc  despre istoria școlilor, despre faptele oamenilor  care au lucrat la catedră, despre schimbările   care  au marcat educația  în epoca modernă. Totodată, arhiva oferă documente, dovezi scrise, de care oamenii  școlii au nevoie pentru a prezenta  și justifica activitatea de la catedră.
Lucrarea doamnei  Rodica Oțeleanu, arhivar-șef la Inspectoratul Școlar al  Municipiului București, un profesionist în domeniu, constituie un ghid de mare valoare practică pentru   conducătorii  inspectoratelor școlare, directorii unităților de învățământ  și  serviciile de specialitate  din toate școlile.
Prof. Marian BANU      

Distribuie acest articol!