Împlinirea personală (în proporție de 62%), independența financiară (57%) și sănătatea (41%) sunt considerate cele mai importante realizări în viață din perspectiva reprezentanților generației Z participanți la studiului național Insights PulseZ, ediția a doua, conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale Vreau să Fiu Antreprenor (VSFA) și Insights din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL), studiu elaborat de agenția de studii de piață iZi data. Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național (urban+rural, 1.200 de tineri de 16-24 de ani). Cercetarea a vizat aspecte precum atitudinea referitoare la bani, gestionarea resurselor financiare și preferințele de achiziție, factorii motivatori în alegerea unui job, ghidarea în viață în noul context pandemic – iunie-iulie 2021, comparativ cu valul 2020.
În 2021 față de 2020 crește ponderea tinerilor care și-au propus să câștige mai mult decât până acum: 48% dintre cei chestionați au acest obiectiv, față de 33%, anul trecut. 51% dintre tinerii intervievați declară s-au concentrat anul acesta asupra economisirii, 45% se declară mult mai atenți în acest an la cheltuielile pe care le fac, 25% și-au propus să investească mai mult ca anul trecut. Mai mult vor să investească tinerii de 16-18 ani (30%) decât cei de peste 21 de ani (19%), cei de sex masculine (33%), în comparație cu cei de sex feminin (18%).
Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România, partener în cadrul cercetării: „Tinerii din generația Z nu au în vedere economisirea doar în ideea clasică de a pune bani deoparte într-un cont separat, de exemplu, ci sunt foarte interesați de încheierea unor asigurări. Ei vizează produse de asigurare cu economisire pe termen mediu și, de asemenea, vor să facă rezerve pentru situații neprevăzute. Este o concluzie interesantă și îmbucurătoare a acestui studiu, pentru că ne arată faptul că românii din segmentul foarte tânăr au un comportament matur și responsabil, în ceea ce privește planificarea financiară”.
Jocurile video și cursurile online, primele la care tinerii renunță
Tinerii declară în cea mai mare măsură că renunță la jocuri video (11% au renunțat în pandemie să plătească) și la cursuri online (18% au renunțat în pandemie să plătească). Cel mai mult cumpără produse de tip FMCG (băuturi răcoritoare, batoane de ciocolată, snacks-uri, mâncare comandată cu livrare) și nu renunță la produse vestimentare. Tinerii de 16-18 de ani cumpără mâncare cu livrare mai mult în prezent față de înainte de pandemie în proporție de 37%, în timp ce tinerii de peste 21 de ani cumpără mai mult așa acum într-o pondere de 21%.
La fel de des ca înaintea pandemiei băieții cumpără jocuri video în proporție de 17% și fetele, în proporție de 6%; cărți/audiobooks cumpără fetele la fel în proporție de 32% și băieții, de 25%; băieți care cumpără în aceeași măsură produse IT și gadgeturi reprezintă 35%, iar fetele, 27%.
A crescut numărul tinerilor care cumperă mai mult din online decât din offline (18% cumpără așa acum, față de 12%, în 2020. 95% dintre tinerii chestionați declară că preferă să utilizeze plata cu numerar. 80% dintre participanții la sondaj plătesc cu cardul bancar la magazine. Doar 45% dintre tineri folosesc telefonul ca mijloc de plată.
Întregul raport al sondajului poate fi accesat la https://vsfa.ro/pulsez2021/