Este an șaselea an în care Asociația pentru Valori în Educație (AVE) organizează Gala Premiilor pentru Directorii Anului, un eveniment al cărui scop este de a pune sub lumina reflectoarelor directorii din mediul preuniversitar din România care au rezultate excepționale. Tocmai de aceea, dintre sute de aplicații, sunt căutați acei directori care se implică în schimbarea sistemului educațional, prin proiecte care au un impact real în școala și în comunitățile din care fac parte. În fiecare an, Gala îi evidențiază pe directorii și directorii adjuncți din licee, școli și grădinițe din România care reușesc, prin viziune, implicare și dăruire, să schimbe în bine contextul educațional din școala și comunitatea lor.
În cadrul Galei Premiilor pentru Directorii Anului sunt oferite patru premii, și anume: „Directorul Anului pentru Egalitate de Șanse“, „Directorul Anului pentru Antreprenoriat“, „Directorul Anului pentru Inovare“, precum și cea de „Directorul Anului“. Primesc aceste distincții directorii care au îmbunătățit accesul la educație pentru copiii care provin din medii defavorizate, care au identificat oportunități și resurse pentru a susține transformarea procesului educativ din școala lor sau au implementat soluții prin care au îmbunătățit calitatea educației pentru elevi și, în egală măsură, au inovat prin proiectele și soluțiile aduse în școlile și comunitățile din care fac parte. Directorul Anului este selectat în funcție de calitățile extraordinare de leadership și de rezultatele remarcabile pentru proiectele pe care le derulează.
AVE (Asociația pentru Valori în Educație) este o organizație non-profit al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. Programele coordonate de AVE sunt Edu Networks, Academia de Leadership și Management Școlar, ALFABETAR și HumanKind. Detalii complete pot fi găsite pe site-ul https://ave-romania.ro/.
Câștigătorii anului 2022
Anul acesta, câștigătorii au fost patru lideri educaționali din Ditrău (jud. Harghita), Curcani (jud. Călărași), Popricani (jud. Iași) și Iași, care au avut rezultate excepționale, precum reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului funcțional în școlile pe care le conduc. Aceștia au fost premiați pentru proiectele de transformare a educației în care s-au implicat în anul școlar 2021-2022.
Cristina Hadâmbu, directorul Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar“ din Ditrău (jud. Harghita), a fost desemnată Directorul Anului 2022. Cristina Hadâmbu s-a detașat prin implicarea în proiecte cu impact la nivelul comunității, nu numai al școlii pe care o conduce, cu obiectivul principal de a reduce abandonul școlar. Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar“ se află în mediul rural, într-o zonă slab industrializată, iar elevii înscriși în această unitate se confruntă cu multe probleme economice și sociale. Foarte mulți dintre ei provin din familii dezorganizate, monoparentale sau cu părinți plecați în afara țării la muncă, lăsați în grija rudelor sau a vecinilor, cu risc mare de abandon școlar timpuriu. În acest context, în 2018, Cristina, susținută de corpul profesoral, autoritățile locale și parteneri privați, a înființat o unitate de învățământ de tip profesional-dual.
Premiul Directorul Anului pentru Antreprenoriat a fost câștigat la această ediție de Simona Elena Voinescu, director la Școala Gimnazială Popricani, județul Iași, care, prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene, a digitalizat toate cele 16 spații de învățământ cu table interactive, laptopuri, videoproiectoare, dotând un laborator de TIC cu 24 de desktopuri. Toți cei 291 de elevi ai școlii au beneficiat de tablete și au participat online la ore în procent de 100%. Cele 31 de cadre didactice au primit laptopuri performante în custodie cu ajutorul cărora profesorii de matematică, de exemplu, au creat un site cu teste pentru Evaluarea Națională, ale căror rezultate erau accesibile elevilor în timp real. Această resursă educațională a fost pusă la dispoziția profesorilor din toată țara.
În ceea ce privește impactul celor de mai sus, procentul de promovare la Evaluarea Națională a crescut la 93,3% în anul școlar 2021-2022, iar la disciplina matematică, pentru prima dată în ultimii 8 ani, procentul de promovabilitate a fost de 100%.
Premiul Directorul Anului pentru Inovare a fost acordat lui Viforel Dorobanțu, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Curcani (jud. Călărași), școală-pilot din 2021. În această pilotare, Viforel Dorobanțu a propus o nouă arhitectură curriculară, aducând câteva noutăți notabile:
- studierea fizicii începând cu clasa a V-a și a chimiei începând cu clasa a VI-a;
- renunțarea la lucrările scrise la limba română și matematică (lucru preluat și de Ministerul Educației, începând cu anul școlar 2022-2023);
- scăderea numărului de ore la matematică de la 4 la 3.
Proiectele derulate de Viforel Dorobanțu au implicat 60 de elevi care au început studiul fizicii din clasa a V-a și 60 de elevi care au început studiul chimiei din clasa a VI-a. Mai mult, acestea au contribuit la scăderea ratei de absenteism de la 40% la 10% și procentul de elevi corigenți la matematică, limba română, fizică, chimie, limbi străine de la 30% la 15%. Similar, în biblioteca Kinderpedia au fost adăugate 60 de teme de proiect alese de elevi, care pot fi consultate oricând, de toți elevii școlii.
Georgiana-Livia Antoci este director la Școala Gimnazială „Elena Cuza“ din Iași. În anul școlar 2021-2022, Georgiana-Livia Antoci a inițiat, sub deviza „Fiecare copil merită să știe mai mult!“, proiecte prin care cadrele didactice au putut să sprijine mai mult integrarea rapidă și ușoară a tuturor copiilor, în ritmul cu care erau obișnuiți înainte de pandemie. Fiind o școală integratoare și multiculturală formată din peste 650 de elevi, provocările au fost numeroase și diverse, mai ales că populația școlară e formată și din elevi din medii dezavantajate, fie că e vorba de o situație economică precară, fie că prezintă cerințe educaționale speciale sau sunt de etnie romă.
Premii de peste 30.000 euro pentru directorii câștigători ai Galei
Fiecare dintre cei patru directori câștigători ai acestei ediții a Galei Premiilor pentru Directorii Anului primește un premiu în valoare de 3.500 de euro. Scopul acestui premiu este de a susține directorii în proiectele pe care le au în derulare sau care urmează să fie începute în școala din care fac parte. În plus, cei patru câștigători primesc și o bursă integrală la Academia de Leadership și Management Școlar, program organizat de AVE pentru dezvoltarea și creșterea abilităților de leadership și management dedicat directorilor de școli, grădinițe și licee care vor să îmbunătățească rezultatele educaționale din instituțiile pe care le conduc. Bursa valorează 3.300 de euro și este oferită de AVE și partenerii Academiei.
De asemenea, prin partenerii Adservio și Kinderpedia, unitățile școlare conduse de cei 4 directori câștigători vor beneficia de acces la platforme digitale care oferă școlilor, părinților și elevilor instrumente extrem de utile procesului educativ, adaptate lumii în care trăim.
Silvia Toth – Director Programe Educaționale, AVE
Articol publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 36