Motto: „Cultura este al doilea soare pentru cei culți”.(HERACLIT din Efes, c.540-c.475 î.Hr., filozof grec)
La început de primăvară, în cea de a unsprezecea zi a lunii lui Mărțișor, la Zalău, s-a desfășurat un déjà tradițional eveniment – „Gala Culturii Sălăjene”, ajunsă anul acesta la cea de a șasea ediție. La frumoasa festivitate au participat: oameni de cultură (artiști, scriitori, poeți, fotografi, bibliotecari, muzeografi, restauratori de monumente istorice și case memoriale, specialiști ai patrimoniului românesc etc.); reprezentanți ai instituțiilor de cultură, educative și administrative județene, urbane și comunale, ai Episcopiei Sălajului și ai cultelor sălăjene, reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale cultural, ai unor agenți economici și sponsori, dar și numeroși promotori ai actului cultural, reprezentanți ai mass-media și, desigur, invitați.
Întregul eveniment s-a desfășurat sub sloganul „Dor de rost”, acea ipostază a rânduielii modului nostru de viață pământeană, sub monitorizarea doamnei Doina Cociș – director al Direcției Județene pentru Cultură Sălaj (DJCS) și a domnului Adrian Lungu – reprezentant al Societății Române de Radiodifuziune.
O impresie deosebită a lăsat lansarea albumului „DOR de ROST” al fotografului profesionist Răzvan Voiculescu, din București, cu cele 320 de pagini edificatoare despre meseriile și obiceiurile tradiționale din România.
Aflată sub patronajul Ministerului Culturii, această frumoasă inițiativă a Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, care pentru organiarea acestui eveniment a colaborat cu Editura Ordo Ab Chao din Zalău, a dus la acceptarea decătre majoritatea celor prezenți a sloganului „Dor de rost” și, mai ales, a celor care au vorbit. Da, pentru că scopul înființării diferitelor instituții de cultură și rolul acestora în existența lor constituie un „dor” pregnant pentru găsirea unui „rost” definitoriu a ceea ce am fost, suntem și vrem să fim. Pentru că, vorba lui Simion Bărnuțiu, „cultura e puterea cea mai tare de pe pământ și e o cetate nouă a unității naționale”!!
În cadrul Galei au fost înmânate Diplome de Excelență și de Onoare, precum și Trofee de Excelență (cu nelipsitul și atractivul „Laudatio”) unor personalități culturale, însoțite de aplauzele binecuvenite, pentru: activitatea deosebită și modernizarea de servicii; reabilitarea de case memoriale și tradiționale; promovarea și conservarea culturii tradiționale prin cărți; activitatea de cercetare istorică, arhelogică și a cărții vechi, precum și pentru unele proiecte, printre care: Glasul Bisericii în Cetate, Restaurarea monumentelor istorice, Salvarea Casei Tradiționale Slovace, Salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Promovarea cântecului și portului popular din Sălaj, Circuitul castrelor din Sălaj și promovarea gastronomiei românești în lume.
La reușita tuturor activităților prezentate și-au adus contribuția specifică: Ansamblul Folcloric „Porolissum”, Zalău și sponsorii: SC Tenaris Silcotub SA, SC Ovi Prod Com SRL, SC Mediserv SRL, Societatea Civilă de Avocați – Hîrza, Asociațiile „Atelierele de Mobilă”, ARHE și Direct Target, Florăriile „Ana Flor” ( toți din Zalău), Grădina Botanică din Jibou și Tipografia „Tehno-Print” din Zalău.
Prof. Marin ȘTEFAN
Publicist, Șimleu Silvaniei