Fumatul nu mai este cool

29

„Fumatul nu mai este cool”, rezultă dintr-un studiu reprezentativ la nivel național urban cu amprentă educativă realizat de Reveal Marketing Research, autoritate științifică autoare de cercetări „de piață complete (tradiționale și digitale), strategie și consultanță în crearea mărcii și abordarea clienților, date rapide și de încredere în România și Europa Centrală și de Est”.

„Fumatul nu mai este cool”, rezultă dintr-un studiu reprezentativ

Studiul (1.100 de participanți din toate categoriile de educație și venit, vârsta peste 18 ani, jumătate fumători, jumătate nefumători, metoda de cercetare CATI) investighează percepția și atitudinea față de fumat și arată, după cum semnalează Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research, „că unele din miturile trecutului nu mai sunt valabile în ziua de astăzi. Doar o foarte mică parte a românilor mai consideră că fumatul este cool sau că fumătorii sunt persoane mai atractive sau mai de succes decât restul. Chiar dimpotrivă, percepția despre nefumători este că aceștia se bucură mai mult de viață și au mai mult timp pentru activități care le fac cu adevărat plăcere”.

Fumatul, motiv de divergență

Din rezultatele studiului (sursa – https://reveal.ro/), de învățătură, de știut e că „diferențele de atitudine față de fumat duc la conflicte între fumători și nefumători”, un motiv fiind identificat în mirosul neplăcut al țigărilor. 43% dintre subiecții nefumători au încercat să convingă fumători să renunțe, 15% ajungând la conflicte pe acest subiect. Nefumătorii consideră că lucrează mai mult decât colegii lor fumători, care fac des pauze de fumat. În același timp, studiul arată că fumătorii se declară persoane cu o viață activă, preocupate de starea de sănătate, de alimentație, atente la propria imagine. Cei care se apucă de fumat o fac pentru a se simți cineva.

Subiecții fumători ai studiului apreciază ca aspecte emoționale pozitive ale fumatului eliberarea de stres și socializarea în spațiile special amenajate pentru ei. Subiecții nefumători percep dominant aspecte negative ale fumatului: mirosul, impactul asupra sănătății, adicția.

Referitor la alternativele la țigări, 23% dintre fumătorii chestionați se consideră informați asupra lor (produse cu tutun încălzit și țigări electronice); dintre nefumători, 11% se declară informați. 40% dintre fumătorii care cunosc alternativele le-au încercat, 38% au intenția de a le încerca.

Articol de Florin ANTONESCU