Fostul ministru Daniel Funeriu acuză Guvernul Ponta de „violarea în grup” a operei sale – Legea Educației Naționale

Supărat foc pe actualul ministru al Educației Naționale, domnul Remus Pricopie, care i-a sugerat premierului Victor Ponta o serie de modificări la Legea nr. 1/2011, modificări aduse prin OUG nr. 49/2014, Daniel Funeriu „strigă” disperat că i-a fost „violată opera”, omițând să spună că aceasta – contrar regulilor democratice – a fost asumată în Parlamentul României de către premierul Emil Boc. Cu siguranță că, dacă legea s-ar fi dezbătut în Parlament, această „operațiune banditească tipică regimului PSD-ist” – ca să-l citez pe unul dintre cei mai controversați analiști politici, care a făcut turul televiziunilor pentru mulți euro – nu ar fi avut loc. Așa este, banii nu au miros dacă vin de la un mogul de stânga sau de la unul de dreapta, numai că, dacă vorbim de un formator de opinie, de altfel bine școlit de mult-criticata școală comunistă, la disciplina morală – așa cum rezultă din analizele făcute în ultima perioadă – are mari lacune, prin care pătează prestigiul și onoarea marii universități transilvănene de la poalele Feleacului – Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, al cărei absolvent a fost.
 
Cu un an în urmă, sub semnătura mea a apărut în Tribuna Învățământului articolul intitulat „Legea Educației Naționale, pe masa de operație a Guvernului condus de Victor Ponta”, semn că se pregătea ceva, și am fost curios să văd în ce a constat „violarea operei” dlui Funeriu „șoptită” de Oana Badea, o doamnă isteață, dar care, în disputele politice cu personalități marcante ale învățământului româ­nesc, precum Ecaterina Andronescu, de multe ori nu a dat impresia unei ardelence echilibrate și bine instruite la „școlile Blajului”.
Din punctul meu de vedere, fondul problemei nu a fost rezolvat nici prin această ordonanță, modificările aduse fiind în speță de ordin administrativ, cel puțin pentru învățământul preuniversitar. Dacă introducerea camerelor de supraveghere a fost o măsură foarte inspi­rată a lui Funeriu, făcându-ne o adevărată radiografie a calității actului educațional, măsură care nu i-a fost „violată”, faptul că de câțiva ani peste 50% dintre elevii care se prezintă la examenul de bacalaureat sunt respinși și alte multe zeci de mii nu se prezintă la examen, fiind conștienți că nu-l vor promova, reprezintă o problemă națională la care oamenii politici ar trebui să răspundă și să ia măsuri de redresare. În niciun caz vina nu aparține în exclusivitate profesorilor, elevilor sau părinților, parte din aceasta sau poate cea mai mare parte aparține clasei politice. Cât privește sloganul atribuit guvernului de către un profesor universitar și fost rector al unei universități de prestigiu din România, membru al Comisiei de învățământ din Senat: „Să dăm țării cât mai mult tăciune”, mi se pare o jignire incalificabilă adusă cadrelor didactice din învățământul românesc.
Pentru cei care nu pot rămâne indiferenți la ceea ce se întâmplă cu Educația, printre care mă număr și eu, aș spune că până în prezent nimeni nu a reușit, sau nu a dorit, să rezolve principala cauză cu care se confruntă copiii, părinții și cadrele didactice – reforma curriculară. Lăsând această problemă nerezolvată, cred că am putea-o considera un atentat la viața tinerei generații și, de ce nu, la viitorul acestei țări. Dacă, în general, politicienii reușesc ca în perioada mandatelor să-și asigure bătrânețea din punct de vedere financiar, pentru noi, cetățenii de rând, speranța este în acești tineri. Or, dacă așa știm să ni-i pregătim, iar pe cei superdotați și bine școliți la universități de prestigiu din lume să-i subestimăm, cred că putem vorbi despre un sabotaj național în care responsabilitatea aparține în exclusivitate clasei politice.
În această vară am avut ocazia să cunosc doi copii de cetățenie americană, unul în clasa a III-a, care veniseră să vadă țara de origine a părinților lor. Știți ce temă au avut pentru la toamnă? Să facă un proiect în care să scrie tot ce știu despre țara lor de origine, iar la începutul noului an școlar, când își vor prezenta proiectul, să fie îmbrăcați în costum național și să aibă drapelul țării pe bancă. Așa da grijă față de copii. Și tocmai când cel care era școlar devenise foarte fericit fiindcă bunicii îi cumpăraseră costum național și nu se mai putea despărți de el, un neisprăvit – om în toată firea, cu părul alb – i-a tras o „mamă de bătaie” pentru greșeala involuntară de a-i fi îndoit câteva spițe de la bicicletă. Vedeți, așa știm unii dintre noi să ne prețuim copiii sau tinerii, bătându-i ori etichetându-i tâmpiți, retardați sau tăciunii societății atunci când, după un eșec la examen, ar avea cea mai mare nevoie să le fim aproape.
Fiindcă știu cât de mult îi „apreciați” pe dascăli, deși ei v-au pus creionul în mână și v-au învățat, am să vă reamintesc ceea ce a spus politicianul și filosoful englez John Locke, referindu-se la educație și la discipolii săi: „Marea artă a profesorului constă în trezirea și menținerea atenției elevilor; dacă acest lucru i-a reușit, el poate să avanseze cu siguranță atât de repede cât îi permit capacitățile elevului, dar în lipsa acestei condiții, toate străduințele zgomotoase conduc cu greu sau aproape deloc la țintă”. Numai că, domnilor politicieni, când profesorul este nevoit să le predea elevilor un volum foarte mare de cunoștințe și când gradul lor de complexitate nu respectă particularitățile de vârstă, depășind cu mult capacitatea de înțelegere a unora, ceea ce nu știți dumneavoastră și poate nici domnul Funeriu este că din instinct de apărare aceștia se opresc din acțiune, refuzând să mai învețe. Și atunci, cine sunt vinovații, elevii care ratează bacalaureatul sau noi, cei care pe parcursul a 12 ani le-am pus în cârcă mai mult decât unii au putut duce? De aceea, vreau să punctez două idei care țin de reforma curriculară și care ar putea determina creșterea calitativă a actului educațional astfel încât să le asigure tinerilor posibilitatea de a se putea integra oriunde pe piața forței de muncă. În ceea ce îl privește pe domnul Funeriu, i-aș sugera să stea liniștit, fiindcă „violul în grup”, la care face referire, asupra Legii Educației nu va avea efecte negative asupra calității procesului de predare-învățare-evaluare. Elevii nu sunt împiedicați să învețe din cauza culorii politice a directorului școlii și nici de componența și numărul membrilor din consiliul de administrație. Nu-i afectează și nu-i interesează cine numește directorii de școli și după ce criterii, îi intere­sează altceva, domnule ministru, și anume:
1. Restructurarea programele școlare prin reducerea volumului de cunoștințe și a gradului de complexitate a conținuturilor, astfel încât școala să devină o plăcere pentru ei, și nu un chin. Așa cum este ea acum, seamănă, mai ales pentru elevii silitori și interesați să învețe carte, dar nu neapărat supradotați, cu ceea ce spunea cu ani în urmă George Bacovia în poezia Liceu: „Liceu, – cimitir; Al tinereții mele; Pedanți profesori; Și examene grele; Și azi mă-nfiori; Liceu, – cimitir; Al tinereții mele”!
2. O altă problemă care ar trebui rezolvată este aceea referitoare la regândirea numărului de locuri destinate învățământului liceal și profesional, fără a li se îngrădi celor din urmă șansele ca în viitor să urmeze cursurile liceale. Din curiozitate, m-am uitat pe planul de școlari­zare pentru anul 2014-2015 și, surpriză: pentru liceu sunt prevăzute 180.000 de locuri, iar pentru învățământul profesional 52.000. Nu cumva se intră prea ușor la liceu, motiv pentru care ați putea fi considerați autorii morali ai eșecului de la bacalaureat? O sută de mii de tineri picați anul acesta trebuie să vă dea de gândit. Nu mai bine aceștia ar fi făcut o școală profesională cu dublă sau chiar triplă specializare și am fi avut niște muncitori supercalificați după care să alerge străinii, nu să ni-i hăituiască, considerându-i borfașii Europei? Îmi pun și eu această întrebare ca un simplu cetățean născut într-un sat de moți unde ați desființat școala, deși, cândva, de aici au coborât spre școlile de la oraș copii care au ajuns medici, ingineri, profesori universitari doctori etc. Și, ori de câte ori am ocazia, am să-l dau exemplu pe regretatul prof. univ. dr. Nicolae Jurca, fost decan al Facultății de Istorie din cadrul Univer­sității Lucian Blaga, din Sibiu, cândva coleg în Parlamentul României cu mulți dintre dumneavoastră, dar al cărui comportament moral față de cei care l-au trimis în forul legislativ al țării l-a făcut să abandoneze politica, el neputându-se adapta la „teatrul ieftin” pe care unii dintre dumneavoastră îl jucați atunci când vă deghizați în apărătorii intereselor poporului.
Vizavi de această ordonanță, dintre toate „strigătele” de disperare ale celor plătiți cu bani mulți să o facă, printre care și analistul amintit mai sus, un singur lucru mi se pare deranjant – faptul că foarte mulți s-au legat de banii pe care Guvernul Ponta intenționează să-i acorde în vederea pregătirii suplimentare a elevilor care nu și-au luat examenul de bacalaureat, considerând că acești bani se cheltuiesc inutil. Știți cine înțelege lucrul acesta, numai cei care au fost sau sunt dascăli la țară. Am să vă dau un exemplu petrecut acum aproape 40 de ani, care mi-a marcat viața de dascăl, dovadă că nu am uitat, și anume: întrebându-l pe un părinte de ce nu și-a trimis copilul la școală mai multe zile consecutiv, acesta mi-a răspuns: „N-am avut nici mămăligă să-i bag în straiță darămite pită”. De atunci, pentru unii, lucrurile nu s-au schimbat în bine, iar ideea că se fac cheltuieli inutile, încurajând lenea, este o insultă impardonabilă la adresa celor care au nevoie de ajutor. Dacă tot vorbim de bani cheltuiți inutil, aceia sunt banii pe care-i „păpați” unii dintre dumneavoastră cu deplasările în străinătate, deși toată lumea știe că vi se „împiedică” limba în gură și nu sunteți în stare să rostiți cursiv și coerent două fraze. De aceea, lumea ar trebui să știe că 300 de parlamentari sunt suficienți în Parlamentul României. Acolo este locul unor oameni cu multă știință de carte, care să facă legi bune pentru țară, cum ar fi: juriști de înaltă clasă, economiști, oameni titrați care au reușit în afaceri, medici, ingineri, profesori universitari, oameni de cultură și din mișcarea sportivă.
O ultimă chestiune pe care aș vrea să v-o reamintesc este aceea referitoare la sloganul „Educația, prioritate națională”, cu care toți ați fost de acord, dar niciun guvern până acum nu a alocat banii necesari, prevăzuți de lege. De aceea, am să vă reamintesc un lucru interesant scris de actualul lider al FSLI, domnul prof. Simion Hancescu. Citându-l pe împăratul Japoniei, Hirohito, care, după cel de-al Doilea Război Mondial, când economia din Țara Soarelui Răsare fusese grav afectată, a spus: „Japonia va scăpa de sărăcie dacă va investi masiv în educație”.
 
Prof. Eugen URSU,
Alba Iulia