Formare profesională pentru  creșterea angajabilității studențilorAvând ca obiectiv „creșterea angajabilității studenților printr-o serie de activități de formare profesională în domeniul antreprenorial, mentorat, activități de învățare practică și acțiuni de susținere a inițiativei antreprenoriale în sectoare economice cu potențial competitiv, care au condus la dezvoltarea de competențe antreprenoriale și de aptitudini de muncă necesare inserției acestora pe piața muncii”, proiectul StartUp Mode, cod Mysmis 141750, a fost implementat de Asociația Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor Europroject (CCMP Europroject), în parteneriat cu Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) și cu Asociația Engage in Education, în perioada 23 decembrie 2021-22 decembrie 2023.

Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, apelul Innotech Student, cu un buget de 9.683.327,88 lei, din care 6.393.420 lei reprezintă subvențiile acordate celor 33 de firme înființate în cadrul proiectului.

Grupul țintă vizat de proiect a fost format din 378 de studenți: studenți (ISCED 5-7) – înmatriculați cel puțin în anul 2 de studii de licență; doctoranzi în ciclul de studii universitare de doctorat (studenți doctoranzi – nivel ISCED 8).

După cum precizează inițiatorii proiectului, „toți membrii grupului țintă au beneficiat de formare antreprenorială, in ariile  tematice cele mai relevante pentru acest domeniu, respectiv: cadrul general in care activeaza afacerea, marketing-ul afacerii, finantarea afacerii, managementul resurselor umane, fundamentarea si elaborarea unui plan de afacere. Fiecare stagiu de curs a avut o durată de desfășurare de 40 de ore.

În perioada 23 ianuarie-22 aprilie 2022, s-a desfasurat Concursul de planuri de afaceri, in urma caruia au fost selectate 33 de planuri de afaceri care au primit o finantare in cadrul proiectului de maximum 193.740 lei. Astfel, 33 de firme au beneficiat de capital de start-up, astfel inlaturandu-se un obstacol extrem de important al demararii unei afaceri, respectiv lipsa resurselor financiare. In plus, castigatorii concursului au beneficiat de actiuni de sprijin in cadrul proiectului StartUp Mode pe mai multe paliere: au participat la stagii de practică în întreprinderi reale, în scopul dobândirii de  abilități practice în domeniul în care au demarat noua afacere, au beneficiat de consiliere, consultanță, mentorat în scopul consolidării și punerii în aplicare a planului de afaceri și au fost sprijiniti în vederea înființării afacerilor. Funcționarea și dezvoltarea afacerilor finanțate a fost monitorizată permanent, inclusiv în perioada de sustenabilitate, pentru a minimiza riscul de eșec al acestora, precum și pentru a asigura dezvoltarea afacerilor, nu doar supraviețuirea pe piață”.

Distribuie acest articol!