Formare în colaborare cu Muzeul Luvru

Profesorilor, artiștilor, mediatorilor culturali, reprezentanților mediului asociativ le sunt adresate două sesiuni de formare bazate pe practici de mediere culturală și proiecte ludice dezvoltate de Muzeul Luvru. Formarea are ca scop constituirea „unui corp de experți în mediere culturală capabili să creeze dispozitive de mediere culturală și jocuri care să apropie un public nou de colecții artistice importante ale orașului Timișoara”.

Sesiunile de formare sunt inițiate în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, dezvoltate în parteneriat de Muzeul Luvru și Fundația Interart Triade alături de partenerii locali Muzeul Național de Artă din Timișoara și Institutul Francez din România la Timișoara. Proiectul face parte din programul cultural prioritar TM2023 Restart al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.

Subliniind că în prima etapă „se vor dezvolta, testa și îmbunătăți metode, tehnici și instrumente practice de dezvoltare a publicului în jurul unor colecții ale Muzeului de Artă și al Colecției muzeale de artă Jecza și al relaționării acestora cu spațiul urban”, organizatorii anunță că „atelierele de formare se vor desfășura în limba franceză cu interpretare în limba română după cum urmează:

15 octombrie, în intervalul orar 09.30-12.30, „Atragerea de noi audiențe: de ce? cum?” – online, pe platforma Teams; în cadrul sesiunii, Françoise Feger va prezenta diverse dispozitive de mediere culturală dezvoltate de muzeu și testate cu publicul. Acestea pot servi de inspirație pentru crearea unor dispozitive de mediere culturală la Timișoara. În vederea participării la formarea online, este necesară o conexiune stabilă la Internet și acces la platforma Teams.

28-29 octombrie, „Metode de mediere ludice în serviciul practicilor culturale în spațiul urban” – față în față, la sediul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara)

Sesiunea de formare co-animată de Françoise Feger va fi una aplicată, urmărind să creioneze proiecte de mediere care să fie dezvoltate pe termen lung și să pună în dialog trei colecții muzeale cu spațiul urban.

Participarea este liberă și gratuită, în limita locurilor disponibile. Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil aici, până cel târziu 10 octombrie 2021”.

 

Distribuie acest articol!