Informării, educației medicale, formării continue a cadrelor medicale (asistenți medicali comunitari, medici de familie, medici rezidenți în medicina de familie) este dedicat programul Sănătos la pieptul mamei, dezvoltat de Asociația Samas pentru educatori perinatali și de UNICEF. 129 de asistenți medicali comunitari din județele Bacău, Neamț, Botoșani, Suceava și Bistrița-Năsăud au urmat deja cursuri de formare în alăptare și au participat la webinarii informative. Programul cuprinde informații medicale actualizate, exerciții practice, aplicarea imediată în teren a noilor cunoștințe. Asistenții medicali comunitari au oportunitatea de a crește calitatea îngrijirilor și de a îmbunătăți comunicarea cu cele peste 2.500 de mame cu copii sugari pe care le au în evidență în comunitățile deservite. Mamele primesc la nivel comunitar și în mai multe maternități din țară îndrumări privind alăptarea, menținerea lactației pe perioada în care există contraindicații medicale pentru alăptare, igiena și îngrijirea bebelușului în primele luni de viață.
Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS: „Vrem să le transmitem mamelor informații corecte și actuale despre alăptare. Împreună cu asistenți medicali comunitari, medici de familie și rezidenți în medicina de familie, precum și medici, asistente și moașe din maternități informăm, educăm și sprijinim mamele și familiile, astfel încât să ia cele mai bune decizii pentru copiii lor. Un nou-născut este cel mai sănătos la pieptul mamei”.
Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România: „Prin proiectul Sănătos la pieptul mamei, continuăm eforturile de a asigura nou-născuților un start bun în viață. Alăptarea este esențială pentru starea de sănătate a copilului și pentru dezvoltarea sa emoțională, iar cercetările au arătat că rolul profesioniștilor locali din domeniul medical în informarea și susținerea mamelor este decisiv pentru promovarea și extinderea alăptării”.
Persoanele interesate se pot înscrie pentru a primi informații despre următoarele cursuri completând acest formular.
Formarea durează șapte săptămâni, cuprinzând trei sesiuni de curs și o sesiune unu-la-unu cu trainerul dedicat. Absolvenții programului de formare vor fi dotați cu o trusă esențială în derularea activității de educație și asistență medicală în comunitate.
Webinariile destinate medicilor de familie și rezidenților vor fi organizate în luna aprilie 2021, înscrierea fiind disponibilă prin acest formular.
Asociația SAMAS este o organizație nonprofit, care a dezvoltat prima comunitate națională de educatori perinatali din rândul asistenților medicali și moașelor.
Detalii pentru părinți: www.sanatoslapieptulmamei.ro