Formă şi fond

1

1 pag 7 pastile„A educa o persoană în minte, dar nu şi în morală înseamnă să educi un pericol pentru societate”(Theodore Roosevelt)
La finalul semestrului al doilea, pe site-ul ministerului de resort a fost pus în dezbatere statutul elevului, un document prin care se urmăreşte completarea cadrului normativ privind corecta funcţionare şi relaţionare în cadrul sistemului de învăţământ preuniversitar.
Elaborarea unui statut al elevului nu poate fi decât salutară, însă acesta oferă doar cadrul unei acţiuni de însănătoşire a educaţiei preuniversitare, este ca prospect al unui medicament. Important este ca acestui instrument să-i asociem medicamentul propriu-zis.
Corelat cu acest aspect, am apelat la biblioteca personală pentru a identifica zona de preocupări ale pedagogiei şcolare care să acopere elemente caracteristice ale unui statul al elevilor.
Astfel, mi-au atras atenţia două capitole din studiul „Educaţie şi cultură” (EDP, Bucureşti, 1972), autor George G. Antonescu. Capitolul VI al acestei publicaţii se intitulează Problema educaţiei morale în liceu, iar Capitolul VII se intitulează Între studenţi şi profesori şi din acest studiu (pag. 131-136) îmi voi permite să fac citări şi comentarii.
O stare de bine şi confort moral ar putea fi instituită prin constrângere, fie cu scopul îndepărtării influenţelor dăunătoare moralmente, prin instituirea unor supraveghetori de ordine (aş spune avertizori de abateri morale), fie cu scopul reprimării energice şi imediate a răului (defectelor morale) atunci când se produce; G.G. Antonescu face o analogie cu medicina care, pentru o boală fizică (prevenirea ei), are o zonă de măsuri de asepsie/antisepsie, însă acestea sunt unele care în mod necesar trebuie completate cu măsuri de întărire a organismului, pentru ca acesta să poată lupta cu succes `mpotriva diferiţilor agenţi externi care pot prejudicia sănătatea fizică; întărirea organismului moral este oferirea contextelor prin care elevul să-şi exercite periodic disciplina liberă, adică acţiunea voită, consimţită, pe baza unor convingeri personale profunde, pentru o transformare radicală a sufletului elevului, cu efecte permanente, utile momentului, dar şi viitorului; convingerile trebuie să aibă:
– caracter raţional – presupunând înţelegerea deplină a principiilor şi normelor de bună vieţuire (stimă de sine şi stimă faţă de ceilalţi);
– caracter afectiv – presupunând asumarea principiilor, normelor, exemplelor de moralitate oferite de către cadrele didactice, corpul profesoral fiind responsabil de a fi furnizor de modele şi de a stimula atitudini pozitive, de încredere şi simpatie către propriii elevi, un rol important având aici cultura organizaţională;
– caracter voliţional – presupunând exersarea voinţei cu scopul raportării integrale la setul de norme morale.
În acest sens, G.G. Antonescu concluzionează că numai profesorul cu adevărată chemare şi cu pregătire pedagogică specială pentru misiunea de educator poate induce la elevi tripletul raţional – afectiv – voliţional, ultima caracteristică a unei bune acţiuni morale permiţând evitarea unei stări de tipul video meliora proboque, deteriora sequor (văd cele bune şi le aprob, totuşi fac ce e rău).
La nivelul perioadei interbelice a secolului trecut (studiul corespunde anului 1928), autorul identifică şi modalităţi de punere în practică a unei bune educaţii morale a elevilor, evidenţiind următoarele măsuri la îndemâna sistemului:
– însărcinarea celor mai distinşi profesori ai şcolii pentru realizarea unei educaţii morale a elevilor prin coordonarea diriginţilor;
– îndrumarea profesorilor meniţi să fie diriginţi prin conferinţe, lucrări practice care să servească atingerea scopurilor;
– reducerea la minimum a efectivelor de elevi şi sporirea la maximum a numărului de ore pe care profesorul trebuie să le facă în calitate de diriginte, acordându-i-se acestuia ore speciale de educaţie şi, eventual, predarea mai multor obiecte de studiu (pentru stabilirea unui contact semnificativ între diriginte şi clasa de elevi, un optim fiind un număr de 8-10 ore săptămânal în care aceştia sunt puşi în relaţie); asigurarea unei continuităţi a modelelor de morală.
Referitor la capitolul VII al studiului, G.G. Antonescu evidenţiază următoarele:
– pregătirea adolescenţilor şi tinerilor pentru conturarea unei personalităţi bazate pe independenţă şi responsabilitate presupune trei procese importante: autoobservarea – conştientizarea elementelor care formează propria identitate; autocritica – valorificarea acestor elemente şi, respectiv, autocreaţia – care este vector pentru transformarea personalităţii;
– la nivelul acelor ani – dar valabil şi acum – o cauză care determină criza morală – este spiritul utilitarist al unora dintre educabili, care urmăresc numai diploma.
Deşi citatul de încheiere al pedagogului se referă la zona universitară, consider că el poate fi translatat spre învăţământul preuniversitar actual, fiind un bun îndemn spre normalitate şi o cale de punere în practică a statutului invocat iniţial, cu responsabilităţi de ambele părţi – atât elevi, cât şi profesori:
„Când toţi profesorii se vor convinge că misiunea lor nu e numai de a ţine un curs, ci şi de a face şcoală în specialitatea lor şi de a forma sufletele tinerilor care aparţin şcolii lor, şi când tinerii care intră în universitate vor fi mai bine pregătiţi moralmente, pentru a preţui şi a se bucura de solicitudinea morală a profesorilor lor, atunci se va realiza mult-doritul contact (real şi eficient) dintre elevi şi profesori.”
Prof. Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, Bucureşti