Florin Pușcaș a fost demis din funcția de șef al ISMBMinistrul Educației, Sorin Cîmpeanu, l-a demis pe Florin Pușcaș din funcția de inspectorul școlar general al ISMB, după ce acesta din urmă a declarat că gestul unui elev din clasa a VI-a, de la Școala Gimnazială George Bacovia”, din sectorul 4 al Capitalei s-a aruncat pe fereastră este o joacă obișnuită”.

Dimpotrivă, Sorin Cîmpeanu a declarat că ceea ce s-a întâmplat este „un incident dramatic” și că, pe fondul pierderilor în plan emotional suferite de copii, în ultima perioadă, pe fondul pandemiei, este cu atât mai necesară empatia.

La rândul ei, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) a, scris, într-un comunicat de presă, că susţine decizia de demitere din funcție a inspectorului școlar general al Municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş.

„Indiferenţa şi etichetele ucid! Se arată în comunicatul AEBI. Inspectorul General al ISMB a fost demis din funcţie! Vineri, 4 iunie a.c., un elev de clasa a VI-a din cadrul Şcolii Gimnaziale George Bacovia din Sectorul 4 a fost îndemnat spre suicid din partea bullying-ului la care a fost supus din cauza colegilor de clasă. Acesta a fost dus la Spitalul Marie Curie, scăpând cu leziuni minore în urma incidentului şi internat mai apoi la Spitalul de Psihiatrie din Bucureşti, pentru îngrijiri”.

Reprezentanții elevilor din Capitală, se mai arată în comunicat, doresc să atragă atenția asupra acestui comportament în neconformitate cu funcţia pe care acesta o ocupa. „Vieţile elevilor nu sunt o joacă şi nici cazurile de abuz în şcoli, care ar trebui luate în vedere în principal de către Inspectoratele Şcolare. Domnul Ionel Puşcaş a dat dovadă de total dezinteres asupra sistemului educaţional pe care acesta ar fi trebuit să îl protejeze”, afirmă aceştia.

Tot referitor la declarația lui Pușcaș, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov atrage atenția că un astfel de comportament indiferent asupra unei probleme majore nu va fi ignorat.

„Este tulburător faptul că fix cei care trebuiau să ajute acest elev au dat dovada de ignoranţă asupra acestui caz. Susţinem demisia domnului inspector şcolar general. Bullying-ul nu este o joacă de copii, cum a citat-o acesta în declaraţia sa, ci un pericol real. Acest elev se află în stare gravă internat la spital, iar eu nu cred că este momentul să diminuăm gravitatea situaţiei”, afirmă Ana-Maria Groza, preşedintele AEBI.

Iată declarația pe care făcut-o, vineri, Florin Pușcaș: „O joacă obişnuită… Ce să vă zic…a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o … Cola. Pur şi simplu a fugit şi a sărit pe geam”.

Distribuie acest articol!