Sfinții evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan relatează activitatea Domnului Iisus Hristos în cei peste trei ani petrecuți în mijlocul poporului evreu. În tot acest timp, Mântuitorul a predicat învățătura Sa prin cetăți și sate, a vindecat pe bolnavi și a alinat pe cei în suferință, a făcut minuni și a schimbat în bine conștiințe.

Cu puțin timp înainte de arestarea, judecarea, pătimirea, răstiginirea, moartea și Învierea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos a mers la Ierusalim, unde a fost întâmpinat cu bucurie de locuitorii cetății sfinte. Acestui eveniment îi este consacrată sărbătoarea Intrării Domnului în Iersusalim, denumită popular Florii.

Cu o zi înainte, Mântuitorul Iisus Hristos l-a înviat pe Lazăr din Betania, fratele surorilor Marta și Maria, prietenul Său, minune care a impresionat și a generat entuziasm în rândul evreilor de rând atrași de persoana și învățătura Sa.

Când Domnul Iisus Hristos și ucenicii Săi au intrat în cetatea sfântă a Ierusalimului, mulțimea i-a întâmpinat cu cântări de bucurie: „Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului“, așa cum menționează Sfântul Evanghelist Ioan. (cap. 12, 13). Numeroși evrei credeau că Hristos este Mesia cel anticipat de proroci și sperau că Acesta îi va elibera de sub stăpânirea romană. De aceea, cei mai mulți așterneau hainele pe cale, iar alții îl întâmpinau cu flori și ramuri de finic.

Arhiereii, fariseii și cărturarii poporului evreu, contestatari ai Mântuitorului Iisus Hristos, au fost deranjați de acea primire entuziasmantă  și au solicitat imperios Domnului să pună capăt acesteia. Mântuitorul a răspuns să îi lase pe oameni să aclame pentru că „dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga“, așa cum menționează Sfântul Evanghelist Luca (cap 19, 40).

Starea sufletească de pace și de liniște a Mântuitorului din acele momente de entuziasm popular a fost curând înlocuită cu una de tristețe. De pe muntele Măslinilor, Domnul a privit îngrijorat Ierusalimul, cetatea strămoșului său David, unde, de-a lungul istoriei, mulți proroci au predicat în zadar, iar unii au fost chiar uciși. Același sfârșit I se pregătea și Mântuitorului Iisus Hristos.

Este important de subliniat că atunci când dorim să înțelegem și să medităm la semnificația spirituală a unei sărbători religioase, trebuie să evităm a considera că evenimentul căruia îi este dedicată a avut loc în vremuri imemoriale, fără nicio legătură cu prezentul și, implicit, cu noi înșine.

„În vremea aceea“ este doar o formulă introductivă a fragmentului evanghelic citit de regulă la Sfânta Liturghie. De aceea,  faptele istorisite nu trebuie considerate asemenea subiectului unui film sau piese de teatru care ne emoționează câteva clipe, iar după ce se termină, revenim la ale noastre cu detașare și chiar indiferență.

Fiecare sărbătoare reprezintă pentru creștini un moment de bucurie care ne scoate din rutină și problemele vieții cotidiene pentru că rememorează și actualizează un eveniment din opera mântuitoare a Sfintei Treimi în lume sau ne propune să medităm la modelul de viață al unui sfânt. De aceea, sărbătorile religioase ne oferă prilej de meditație pentru folosul și progresul nostru sufletesc.

La sărbătoarea Floriilor avem tradiția sfințirii ramurilor de salcie oferite creștinilor care au participat la Sfânta Liturghie. Salcia aduce aminte de ramurile de finic, pe care le aveau în mâini cei care l-au întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos în Ierusalim și simbolizează biruința vieții împotriva morții. În același timp, după șase săptămâni de post, ne evaluăm lumina adunată în suflete prin rugăciune și cultivarea virtuților, smerenia, blândețea, bunătatea, milostenia, dragostea etc. Acestea sunt florile cultivate în timpul postului pe care le aducem ca daruri lui Dumnezeu.

După anul 1990, în ajunul sau în Duminca Floriilor a fost reluată tradiția organizării de pelerinaje (procesiuni) în tot mai multe orașe din țară, la care participă numeroși preoți și credincioși, care poartă în mâini ramuri de salcie și de finic.

Interzise în timpul regimului comunist din România, aceste pelerinaje sunt organizate pe un traseu care pornește de la o biserică și se încheie la un alt locaș de cult. Pelerinajul de Florii reprezintă o mărturisire în cetate a credinței în Mântuitorul Iisus Hristos Cel care, după primirea cu bucurie în cetatea Ierusalimului, a pătimit și a fost răstignit pe Cruce, apoi a înviat pentru mântuirea noastră.

Duminica Floriilor este o zi de bucurie care anticipează Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și deschide Săptămâna Sfintelor Pătimirii sau Săptămâna Mare, denumită astfel în limbajul cotidian nu pentru că ar avea mai multe zile și ore decât celelalte, ci pentru evenimentele deosebite din ultimele zile ale vieții pământești a Mântuitorului Iisus Hristos.

În aceste zile rememorăm și retrăim prin credință întregul șir de suferințe și patimi pe care Mântuitorul le-a suferit pentru salvarea neamului omenesc din robia păcatului. Jertfa Mântuitorului reprezintă o culme de maximă apropiere a lui Dumnezeu de om. În acest act identificăm sensul și însemnătatea Sfintelor Patimiri ale Domnului prin care a fost răscumpărat neamul omenesc și restaurată firea umană. Creștinul autentic nu se conformează formal unei învățături teoretice, ci își reînoiește permanent viața, iar această viață nouă este viață în Hristos.

În fiecare zi din această săptămână, Sfintele Evanghelii și cântările de la slujbe ne propun spre meditație evenimente din ultimele zile din viața pământească a Domnului: Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani, trădarea, arestarea, judecarea, răstignirea și îngroparea Sa. Toate acestea au dobândit sens prin Învierea Domnului. Dincolo de această imagine a unui șir nesfârșit de suferințe, vedem imensa dragoste a lui Dumnezeu față de noi, oamenii, dincolo de jertfă vedem răscumpărarea, dincolo de moarte vedem învierea și viața veșnică.

Crucea este altarul de jertfă pe care prin suferință Hristos S-a jertfit și a învins păcatul și moartea. De aceea, Pătimirile Domnului trebuie înțelese ca izvor de bucurie, de întărire în credință și de mântuire. Patimile Domnului sunt asemenea unei oglinzi în care vedem dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin jertfa Fiului Său, Iisus Hristos. În același timp, Patimile Domnului ne îndeamnă la conștientizarea responsabilității noastre de a ne împărtăși din darurile și luminile mântuitoare ale jertfei Mântuitorului Iisus Hristos.

Desigur, am putea să ne întrebăm de ce Dumnezeu nu a ales o altă cale de mântuire a neamului omenesc, ca, de exemplu, o declarație de iertare sau trimiterea unui înger care să vestească mila și îndurarea divină. Dumnezeu a ales calea jerfei pentru a sublinia nemărginita Sa iubire față de oameni. Dacă ar fi rămas doar la momentul Bunei Vestiri, ar fi putut apărea obiecția că răscumpărarea neamului omenesc este doar o veste, un deziderat.

Puterea înțelepciunii divine a fost dovedită prin jertfa pe Cruce a lui Hristos învăluită în iubirea supremă și deplină a lui Dumnezeu față de noi. De aceea, Săptămâna Mare este o perioadă de intensă pregătire duhovnicească, de profundă meditație, de analiză a vieții noastre, de sporire a rugăciunii și a faptei bune.

 Specificul liturgic al Săptămânii Sfintelor Pătimiri îl reprezintă slujbele Deniilor oficiate în zilele Săptămânii Mari, din Duminica Floriilor până în ziua de vineri. Acestea sunt slujbe de dimineață oficiate însă în seara precedentă. Fiecare slujbă a deniei ne ajută prin tema propusă spre meditație la pregătirea noastră duhovnicească.

Luni este pomenit Iosif, fiul cel mic al patriarhului Iacov, vândut de frații săi pentru 30 de arginți. El reprezintă preaînchipuirea Mântuitorului Iisus Hristos, trădat și vândut mai târziu de Iuda tot pentru 30 de arginți. Acuzat de desfrânare, Iosif a fost întemnițat și, în urma interpretării unor vise, a fost eliberat și numit domn al Egiptului. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt anticipează biruința Mântuitorului asupra păcatului și a morții.

Marți avem propusă spre meditație pilda celor zece fecioare. Mesajul ei este acela de a trăi permanent potrivit valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Această pildă se citește și la Taina Sfântului Maslu. La întâlnirea cu Hristos, cinci fecioare au fost pregătite cu ulei în candele. Celelalte cinci fecioare au fost surprinse fără ulei în candele la venirea Mântuitorului. Candelele cu ulei simbolizează evlavia și milostenia, iar cele fără reprezintă atitudinea indiferentă față de semeni și lipsa faptelor bune.

Miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului înainte de Patimi. Femeia păcătoasă este simbol al omului păcătos care se îndreaptă. Gestul ei a anticipat ungerea Trupului Mântuitorului cu miresme și înmormântarea acestuia.

Joi sunt rememorate patru evenimente din viața Mântuitorului Iisus Hristos: spălarea picioarelor ucenicilor, exemplu suprem de smerenie, Cina cea de Taină, la care Domnul a instituit Taina Sfintei Euharistii (Împărtășanii), rugăciunea arhierească, trădarea și vinderea Domnului de Iuda. După Cina cea de Taină, Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici: „Să va iubiți unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei“. (Ioan 13,34)

Joi dimineața este oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu slujba Vecerniei. La această Sfântă Liturghie este pregătită Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi și pentru persoanele imobilizate. De asemenea, periodic, în ziua de joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri este sfințit de Patriarhul și Sfântul Sinod al unei Biserici Ortodoxe Autocefale Marele Mir, folosit la administrarea Tainei Mirungerii pruncilor botezați, la sfințirea Antimiselor și a bisericilor. La denia din ziua de joi sunt citite cele douăsprezece evanghelii care rememorează toate momentele din ultimile zile ale vieții pământești a Domnului.

Vineri sunt pomenite Sfintele Patimiri ale Domnului. Pătimirile Domnului sunt sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Sfinte, pentru că Cel care suferă este Hristos, mântuitoare pentru că Cel care pătimește este Fiul lui Dumnezeu și înfricoșătoare pentru că întreaga creație s-a schimbat la răstignirea lui Hristos „Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat și mulți din morminte au înviat“. (Matei 27,51-52). Vineri la prânz este oficiată slujba vecerniei în timpul căreia este adus în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, moment care reamintește așezarea în mormânt a Domnului.

Seara se oficiază denia prohodului Domnului care reprezintă slujba de înmormântare a Mântuitorului, Iisus Hristos. Cântările prohodului, deși ar trebui să fie triste, totuși acestea au un mesaj optimist care anticipează Învierea Domnului.

Sâmbătă se face pomenirea îngropării lui Hristos și coborârea în iad pentru a ridica la viața veșnică pe cei din veac adormiți.

Pr. Constantin STOICA