Flexibilizarea spațiului și a timpului pedagogic la nivelul sistemului și al procesului de învățământ (II)

Ca scop strategic angajat la nivelul sistemului și al procesului de învățământ, flexibilizarea spațiului și a timpului pedagogic implică o reconstrucție a calendarului școlar/ universitar, în perspectiva valorificării optime a resurselor naturale ale educației în context deschis. Evoluțiile educației și ale instruirii în context deschis sunt dependente de cunoașterea și valorificarea schimbărilor care au loc, în mod obiectiv și subiectiv, la nivelul unor resurse naturale, expri­mate în termeni de creștere/descreștere a populației școlare; condiții climaterice favorabile/nefavorabile pentru desfășurarea activi­tăților didactice; factori geografici și comunitari favorabili/ nefavorabili pentru asumarea anumitor opțiuni școlare, profesionale etc.
Adaptarea activităților de educație și de instruire la condiții de schimbare previzibile/imprevizibile impune proiectarea unei structuri de organizare a anului de învățământ care să permită valorificarea resursei naturale a timpului calendaristic la nivel pedagogic optim. Este necesară o reconstrucție strategică aptă să rezolve, în context deschis, problema raportului dintre timpul oficial propus pentru învățarea școlară (la nivel de instruire formală) și timpul real necesar elevului pentru realizarea obiectivelor generale și specifice ale fiecărei trepte și discipline de învățământ, în condiții de instruire nonformală, dar și informală.
Valorificarea optimă a resurselor naturale ale educației și ale instruirii impune existența unui „calendar pedagogic”, în egală măsură stabil și flexibil, care să asigure:
1) Apropierea dintre structura anului școlar și structura anului universitar, necesară din punct de vedere social și pedagogic. Din punct de vedere social, avem în vedere situațiile familiilor cu elevi și studenți. Din punct de vedere pedagogic, avem în vedere necesitatea înțelegerii: a) raportu­rilor de interdependență existente între toate nivelurile învățământului (primar – secundar – superior); b) liceului ca treaptă școlară cu obiectiv specific pregătirea pentru învăță­mântul superior, obiectiv prioritar în condițiile modelului cultural al societății informaționale, transpus pedagogic în „Procesul de la Bologna”.
2) Poziționarea corectă, pedagogic și social, a peri­oadei rezervate examenelor în context temporal optim și pentru elevi, și pentru profesori, pe fondul respectării și valorificării unei cerințe axiomatice a paradigmei curricu­lu­mului, referitoare la conceperea activităților de instruire, în cadrul procesului de învățământ, la nivelul interdependenței dintre acțiunile de predare – învățare – evaluare.
3) Conceperea perioadelor de vacanță ca structuri temporale integrate deplin la nivelul calendarului școlar, ca etape de recreere, dar și de învățare nonformală indepen­dentă necesară pentru aprofundarea și extinderea produselor învățării formale și pentru pregătirea în condiții optime a evaluărilor parțiale și finale, inclusiv a examenelor (de absolvire, de admitere etc.).
4) Alternarea perioadelor de activitate de tip formal și nonformal, prin integrarea flexibilă a unor vacanțe (planifi­cate sau impuse de condițiile climaterice) în interiorul semestrelor. O astfel de alternare stimulează complementaritatea dintre formele de instruire formală-nonformală-informală și reduce discontinuitatea în învățare întreținută oficial (printr-o vacanță de vară prelungită la 3 luni) sau conjunctural (prin întreruperea școlii impusă de condițiile climaterice).
5) Valorificarea anumitor zile libere (sâmbătă, din perioada vacanțelor oficiale sau conjuncturale) pentru realizarea de activități de tip nonformal – pentru elevi – și de perfecționare și cercetare pedagogică, pentru profesori. Această inițiativă este posibilă și necesară în raport de condițiile naturale existente și de cerințele exprimate, la nivel de profesori și elevi, de părinți și de alți reprezentanți ai comunității locale sau teritoriale.
Prof. univ. dr. Sorin CRISTEA